Guvernul a lansat Punctul de Contact Unic Electronic. Pagina de internet cu cereri si formulare in format electronic

Publicat in Eveniment 05 Octombrie 2016 486 ori
Google+ WhatsApp
Guvernul a lansat Punctul de Contact Unic Electronic. Pagina de internet cu cereri si formulare in format electronic
Guvernul a lansat Punctul de Contact Unic Electronic. Pagina de internet cu cereri si formulare in format electronic

Informatiile si modelele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice vor fi publicate din oficiu, in format electronic, pe internet.

 


Adresa la care pot fi gasite incepand din 4 octombrie 2016 este edirect.e-guvernare.ro - care reprezinta punctul de contact unic electronic, se arata intr-un comunicat al Guvernului.
Conform sursei citate, ministerele si agentiile subordonate acestora au ca termen finalul anului 2016 pentru publicarea tuturor informatiilor in portal.
Executivul precizeaza ca reprezentantii Guvernului, ai ministerelor si ai Agentiei pentru Agenda Digitala a Romaniei (care gestioneaza PCUe) s-au reunit la Palatul Victoria pentru a discuta aspectele practice legate de publicarea documentelor, gestionarea si administrarea informatiilor din portal, modalitatea de comunicare si interactiune cu cetatenii.
"Intalnirea a marcat lansarea oficiala a noului portal si finalizarea protocoalelor care stabilesc, cu fiecare institutie in parte, metodele prin care vor fi publicate informatiile pe platforma si administratorii care vor raspunde de publicarea informatiilor", se spune in comunicat.
Potrivit sursei citate, in PCUe, relansat intr-o versiune imbunatatita si performanta, se pot vizualiza si descarca informatii cu privire la procedurile de obtinere a unui anumit serviciu public, precum documentele necesare, timpul de solutionare, formularele si actele normative care reglementeaza procedura.
Platforma permite cautarea serviciilor pe domenii de activitate, pe profesii reglementate, dintr-o anumita zona geografica, respectiv serviciile publice destinate unei persoane fizice sau juridice. Anumite ministere au demarat deja procesul de transmitere a documentelor/solicitarilor de catre utilizator prin intermediul platformei, astfel incat acesta sa nu mai mearga fizic la ghiseu pentru depunerea lor, se precizeaza in comunicat.
Guvernul arata ca, din 2010, PCUe a fost conceput ca un catalog al tuturor serviciilor publice furnizate la nivelul administratiei, astfel incat cetatenii sa vizualizeze, dar si sa poata accesa online servicii publice prin intermediul unui portal unic.
"Dupa 6 ani, aceasta platforma si-a modificat interfata, pentru a fi mai accesibila si mai prietenoasa pentru utilizatori, iar toate ministerele au beneficiat de pregatire si se afla intr-un stadiu avansat in ceea ce priveste desemnarea administratorilor si a operatorilor, definitivarea conturilor si publicarea informatiei", se mentioneaza in comunicat.
Totodata, Executivul precizeaza ca, prin intermediul PCUe, interactiunea cetatenilor cu reprezentantii institutiilor se va face in timp real.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.