Sordiditatea politica a unei natiuni prozaice
O natiune prozaica este scindata in interior, guvernantii se dueleaza in lupte surde, iar problemele reale ale societatii reprezinta ultima preocupare a actorilor politici. Avem, zilele acestea, o mostra neta a acestui tablou, cand intreaga actualitate publica este coplesita de demisia guvernului. Isi da primul – ministru demisia sau nu, au ministrii depuse demisiile la partid, in alb sau nu, ii va fi retras sprijinul politic sau nu primului ministru de catre partidul din care face parte, iata componentele principale ale unei agende publice cotropita de speculatii, acuze si incertitudini.
In tot acest timp, somajul creste, investitorii pun lacatele companiilor create, educatia se zbate in anonimat, sanatatea este pe marginea prapastiei, elitele continua sa emigreze in masa, sistemul de non-valori ajunge la apogeu, iar instabilitatea politica devine chintesenta unei comunitati de sorginte agresta.
Guvernul, acea entitate care trebuie sa asigure stabilitatea sociala, economica, politica, a unei natiuni ( asa am invatat la scoala), este in deriva, si odata cu el, si intreaga societate romaneasca, in care apetenta pentru cancaniada este la mare pret, in timp ce nivelul de trai scade vazand cu ochii, iar legea salarizarii reprezinta doar o naluca menita sa ascunda gravele flageluri ce guverneaza o tara greu incercata. De mizerii, nedreptati, himere, marasm si sperante eterne neconcretizate.
Setea de putere este nemarginita, iar orgoliile intra si interpartizane devin prevalente in fata unor obiective de guvernare , a solutionarii unor dificultati de fond ale Romaniei contemporane, precum scaderea inflatiei, cresterea ofertei locurilor de munca, dezvoltarea infrastructurii, functionarea demna a unor institutii, lucruri trecute insa la „ si altele „ de catre cei care dirijeaza fraiele neamului romanesc.
Ce empatie, ce solidaritate, ce marinimie colectiva, ce spirit de sacrificiu, ce vocatie a maretiei, ce satisfacere a Binelui comun , ce responsabilitate individuala si colectiva? Astea sunt cuvinte mari, regasite doar in povestile fratilor Andersen si in manualele de filosofie. Pentru politicienii romani, cei mai multi lipsiti de anvergura si valoare, sunt doar cuvinte mari pe care le rostesc public, in virtutea demagogiei lor native, insa la capitolul fapte raman repetenti.
Inca nutresc convingerea ca noile generatii, tinerii cu simt civic, aplecati spre faurirea unui viitor luminos al acestei tari, vor lua taurul de coarne si vor actiona, prin coalitii, prin luari de atitudine, prin intoleranta fata de sordidul politic, public, cultural, comportamental al unor indivizi ce se erijeaza in lideri providentiali, dar care , peste ani, vor fi gasiti in groapa de gunoi a istoriei, prizonieri eterni ai unui prozaism endemic si blestemat pentru resemnata noastra natiune.
Raul Petrescu,
