“Lupii” pregătesc deplasarea de la Iași

Publicat in Sport 22 Iulie 2015 1151 ori
Google+ WhatsApp
“Lupii” pregătesc deplasarea de la Iași
“Lupii” pregătesc deplasarea de la Iași

După ce, duminică, au avut zi liberă, petroliştii au început, de ieri, pregătirile pentru cea de-a treia confruntare din această ediţie a Ligii I, pe care o vor susţine, la sfârşitul acestei săptămâni, pe terenul lui CSMS Iaşi, duminică de la ora 21:00. Şi dacă prima şedinţă, derulată pe „Ilie Oană”, a fost una de refacere, de astăzi „lupii” s-au mutat la Crângul lui Bot, acolo unde vor lucra atât fizic, cât şi tehnico-tactic, în perspectiva duelului de la Iaşi.

Pe lângă efectivul obişnuit, Tibor Selymes a avut la dispoziţie la primele antrenamente ale săptămânii şi câţiva tineri jucători proveniţi de la Centrul de Copii şi Juniori, iar de astăzi a revenit alături de coechipierii săi şi fundaşul dreapta Andrei Peteleu. Accidentat pe parcursul ultimului meci amical desfăşurat în cadrul cantonamentului din Serbia, Peteleu se pregăteşte, deocamdată, separat, sperând să se recupereze cât mai repede după o perioadă de inactivitate de aproape trei săptămâni.

În schimb, Alexandru Benga va reintra, de mâine, în antrenamentele normale, fundaşul central al petroliştilor primind două zile de pauză de la pregătiri după ce, sâmbătă, în meciul cu FC Voluntari a fost nevoit să părăsească terenul încă din prima repriză, lovindu-se serios la cap în urma unui duel aerian cu un adversar. Din fericire, investigaţiile medicale, efectuate chiar sâmbătă seară, nu au relevat nimic serios, Benga urmând, astfel, să fie apt de joc pentru viitoarea întâlnire de campionat.

Mâine, „lupii” vor avea parte de o zi in regim de semi-cantonament, în condiţiile în care au programate două antrenamente, primul dimineaţa, iar cel de-al doilea în cursul serii.

sursa: fcpetrolul

Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.