Sârbii, bulgarii şi ucrainenii din România îl susţin pe Ponta

Publicat in Politica 13 Noiembrie 2014 678 ori
Google+ WhatsApp
Sârbii, bulgarii şi ucrainenii din România îl susţin pe Ponta
Sârbii, bulgarii şi ucrainenii din România îl susţin pe Ponta

Klaus Iohannis şi Victor Ponta îşi împart susţinerea minorităţilor naţionale din România înainte de turul 2 al alegerilor prezindeţiale. Dacă Iohannis este susţinut de minoritatea germană şi de o parte a minorităţii maghiare, Ponta şi-a asigurat susţinerea romilor, sârbilor, bulgarilor şi ucrainenilor.

Slavomir Gvozdenovici, deputatul Uniunii Sărbilor din România, Niculae Mircovici, deputatul Uniunea Bulgarilor din Banat - România, Gheorghe Hleba, președintele Uniunii Ucrainenilor, Timiș, şi Ion Marocico, deputatul Uniunea Ucrainenilor din România, au semnat pentru susţinerea lui Victor Ponta, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Timişoara. Din partea PSD au paticipat la întâlnire Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, şi Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. Nu au lipsit nici reprezentanţi ai PC, UNPR, PPDD şi PRM.

"Deputații din județul Timiș ai organizațiilor reprezentative pentru minoritățile etnice, alături de liderii politici din vestul țării, îi îndeamnă pe locuitorii din această zonă să participe la vot și să voteze pentru Victor Ponta, alăturându-se proiectului său de țară, pentru un alt fel de Președinte, care va aduce, cu siguranță, echilibru în societate și respectarea cu demnitate a principiilor democrației, singura opțiune pentru un viitor mai bun și pentru o mare unire a românilor", se arată în documentul asumat de reprezentanţii în Parlament ai minorităţilor sârbe, bulgare şi ucrainene.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.