Deputatul Gheorghe Coman a fost condamnat, luni, la un an de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei de către un om politic pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

 

 


Un complet de cinci judecători i-a respins apelul lui Gheorghe Coman şi a menţinut decizia de condamnare dată de un alt complet al instanţei supreme pe 30 ianuarie 2014, după ce deputatul şi-a recunoscut vinovăţia. 

 

De asemenea, instanţa a respins şi apelul DNA, procurorii solicitând trei ani de închisoare cu executare.

 

Magistraţii au mai dispus în cazul lui Gheorghe Coman confiscarea sumei de 3.140 lei şi plata a 6.050 lei cheltuieli judiciare către stat.

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus pe 16 ianuarie trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a deputatului Gheorghe Coman, fost preşedinte al PC Buzău.

 

Coman a fost deferit justiţiei pentru folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

 

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada noiembrie - decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul formaţiunii politice, inculpatul Coman i-a solicitat unui denunţător - în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău (care la nivel politic 'ar reveni' PC), diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite.

 

"Concret, inculpatul Coman i-a pretins denunţătorului ca, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău, să îl angajeze ca şef al Serviciului Economic şi Administrativ în cadrul instituţiei pe preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Buzău a partidului din care face parte inculpatul. De asemenea, a pretins ca denunţătorul să intervină la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, astfel încât să favorizeze o societate comercială verificată - administrată de un consilier al aceluiaşi partid", arăta DNA într-un comunicat.

 

Referitor la remiterea unor foloase materiale necuvenite, sursa citată menţiona că acestea constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru, în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău de Gheorghe Coman. În acest context, între 12 - 18 decembrie 2013, inculpatul a primit de la denunţător o sticlă de whisky şi suma de 3.140 lei.

 

În 27 decembrie 2013, Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Coman şi la aceeaşi dată Serviciul Teritorial Ploieşti a propus Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală luarea acestei măsuri.

 

În 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de cinci judecători a dispus arestarea preventivă a parlamentarului pentru 30 zile.



O comisie mixta formata din inspectori ai DSP Prahova, DSVSA Prahova, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Prahova si ai Inspectoratului Judetean de Politie Prahova au efectuat controale in unitatile de comercializare a produselor de patiserie, in urma carora s-au constatat urmatoarele nereguli:

 

 

 

 

S-au verificat 711 kg produse de patiserie, dintre care 151 kg cu abateri.

 

S-au oprit temporar de la comercializare 145 kg in valoare de 3063 lei si s-au oprit definitiv de la comercializare 2 kg, in valoare de 52 lei.

 

Deficiente de informare s-au depistat la SC Voiaj Interegio SRL Valenii de Munte si la SC Compact Import Export SRL Valenii de Munte (la produsele de patiserie nu se informa asupra gramajului aferent acestora si a datei valabilitatii).

 

La Kaufland Sud Ploiesti - se aflau expuse la comercializare produsele CakeMania Panettone cu stafide şi coji de portocale confiate 500 grame, CakeMania Panettone cu fructe si rahat 450 grame, CakeMania Panettone cu ciocolata 450 grame - 147 buc, respectiv 69 kg, in valoare de 1164 lei, produs de Hlebozavod TIMS SRL Bulgaria. Produsele prezentau deficiente de etichetare - desi produsele contin in denumire cuvinte ca stafide, rahat, ciocolata, coaja de portocala, la rubrica ingrediente, producatorul nu declara cantitatea, exprimata in procente, determinata la momentul introducerii acestora in fabricatie. Aceste ingrediente sunt accentuate si prin imagini pe ambalaj, ceea ce incalca art. 8 din Norme Metodologice privind etichetarea alimentelor aprobata prin HG106/2002. Operatorul economic a fost sanctionat contraventional pentru incalcarea prevederilor legale ale art 8 coroborat cu art 18 din OG 21/1992 rep cu 10.000 lei si s-a dispus masura opririi temporare a 69 kg produse in valoare de 1164 lei pana la remedierea deficientelor.

 

La SC Elsor Com SRL Ploiesti s-au depistat neregului privind afisarea preturilor la loc vizibil si lizibil si s-au oprit temporar de la comercializare.

 

La SC Radione International SRL Ploiesti, la diverse produse de patiseri, in cantitate de 4 kg preturile nu erau afisate in mod corespunzator - deficienta s-a remediat in timpul controlului.

 

La SC Norma SRL Campina s-au gasit la comercializare 2 kg pateuri cu data durabilitatii minimale depasita; produsele au fost oprite definitiv de la comercializare.

 

S-au prelevat probe de pufuleti de la SC Poenixy SRL Baicoi in vederea stabilirii caracteristicilor organoleptice, umiditate, continut de sare si de grasimi.

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor este o instituţie cu o activitate puţin cunoscută în spaţiul public, însă foarte importantă pentru a avea o agricultură sănătoasă. Despre rolul acestei instituţii, pe larg, dar şi despre ”invazia” seminţelor şi a produselor din afara ţării, citiţi în interviul de mai jos:

 

 


Conduceţi o instituţie care nu este tocmai vizibilă, însă este foarte importantă pentru o agricultură sănătoasă. Spuneţi-ne concret cum anume ”vegheaţi” asupra agriculturii ţării?

 

Adina Voinea: Noi ne ocupăm, prin inspectorii noştri, cu înregistrarea operatorilor economici care produc, prelucrează şi sau comercializează seminţe şi material săditor. Noi monitorizăm tot acest proces de producere, de prelucrare şi mergem chiar până la comercializare, iar pe urmă eşantionăm loturile, adică venim în laborator, le testăm calitatea şi dăm nişte buletine de analiză şi spunem dacă sămânţa din aceste loturi corespunde sau nu. Poate să nu aibă germinaţie, să nu aibă puritate, să nu aibă o stare sanitară adecvată. Sunt nişte standarde pe care trebuie să le îndeplinească sămânţa.
Este o muncă foarte migăloasă şi foarte diversificată. De la înregistrare- dai nişte autorizaţii acestor operatori economici, le verifici baza materială, cunoştinţele, emiţi aceste autorizaţii pe diferite activităţi- producere, prelucrare şi comercializare, apoi se depun aceste dosare de multiplicare a seminţei, ne ducem şi vedem pe teren culturile- sunt culturi care au cel puţin două controale, unele au şi mai mult, mergem până la recoltare, asistăm în limita posibilităţilor şi la recoltare, uneori agenţii fac şi analize informative. Ridicăm noi probe când vin ei şi declară că au terminat prelucrarea seminţelor, le aducem în laborator şi aici începe munca migăloasă, aceasta fiind o activitate pentru care suntem acreditaţi de la Bucureşti. Testăm calitatea seminţelor, după care dăm documentele oficiale de calitate a seminţei care atestă că ea este bună de comercializare. De asemenea, verificăm dacă sămânţa are etichetă, documente însoţitoare şi aşa mai departe. Totul pentru o sămânţă sănătoasă pentru că de la o sămânţă sănătoasă porneşte totul.

 

Cum se vede agricultura românească în acest moment din punctul dvs de vedere?

 

A. V. Se vede bine, cu unele excepţii. Ne-a ajutat şi vremea foarte mult, producţiile au fost destul de bune, chiar mai bune decât în alţi ani. Dar, dacă nu am fi invadaţi de soiurile olandeze, mai ales la legume, unde este vorba despre gustul legumelor pe care îl au sau nu îl au, ar fi şi mai bine. Nu am nimic cu aceste soiuri. Sunt foarte rezistente la transport, sunt foarte bune pentru comercianţi, de aceea le şi produc, pentru că nu sunt perisabile aşa cum, de exemplu, era roşia noastră tradiţională, românească. Omul o lua pentru că era foarte gustoasă. Acum ne-am obişnuit să le vedem toate ca după poză, dar sunt lemnoase, nu au niciun pic de gust. Nu se compară cu ale noastre. Concurenţa este foarte mare acum. Omul ar trebui, când se duce în piaţă, să spună ce vrea: gust sau aspect. Pe ambele uneori este greu să le obţii. Soiurile noastre au pieliţa mai subţire, dar gustul este extraordinar de bun. La soiurile venit din afară s-a lucrat mult pe rezistenţă la transport, dar nu mai au acelaşi gust cu care suntem noi obişnuiţi.

 

Ce este de făcut împotriva invaziei acestor produse?

 

A. V. Nu putem lupta, doar cumpărătorul trebuie să ceară, să caute soiurile româneşti, că ele se deosebesc de celelalte ca aspect, ca textură, gust. Se cunoaşte care este marfa... lemnoasă. Este destul de dificil. Comerciantul vrea să câştige, piaţa este invadată uneori, omul nu are de unde să cumpere, decât dacă se duce undeva la ţară, dar şi acolo poate găsit aceleaşi roşii olandeze, castraveţi olandezi şi aşa mai departe.

 

Simţiţi că pierdem bătălia cu produsele din afară?

 

A. V. Suntem în pierdere pentru că am renunţat la gustul pe care îl ştiam din copilărie. Preţul, de obicei, nu este competitiv cu celălalt, dar dacă cumpărătorul s-ar gândi un pic mai mult, ar avea de unde să aleagă.

 

Aţi prezentat un raport privind asigurarea necesarului de sămânţă şi material săditor în Prahova. Cum stăm la acest capitol?

 

A. V. Nu avem probleme pentru că oricum piaţa este invadată şi de firmele care oferă nişte facilităţi la cumpărarea seminţei şi materialului săditor, adică oferă şi pachete cu pesticidele necesare şi atunci, dacă sunt probleme financiare ale firmei, uneori preferă să le cumpere pe acelea pentru că li se oferă acele facilităţi.

 

În calitate de specialist, ce sfat le-aţi oferi atât producătorilor, cât şi consumatorilor?

 

A. V.: Să cultive soiurile noastre autohtone, să respecte tehnologia pentru că, dacă o respectă, producţiile sunt uneori chiar mai mari decât seminţele care ne vin din afară. Dacă nu sar nicio verigă din tehnologie, asta pot obţine. E drept, trebuie să investeşti, dar dacă investeşti, obţii. Dacă nu investeşti, nu obţii nimic.

 

 

Prin Hotararea nr. 2 a Colegiului Prefectural Prahova a fost aprobata constituirea unei Comisii mixte formata din reprezentanti ai DSP Prahova, DSVSA Prahova, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Prahova si ai Inspectoratului Judetean de Politie Prahova pentru verificarea modului de aplicare si respectare a actelor normative in vigoare cu privire la activitatea desfasurata la nivelul unitatilor de productie, depozitare, transport, comercializare produse alimentare, unitatilor de alimentatie publica, unitatilor de cazare si tabere scolare.

 

 

Institutiile implicate au efectuat controale prin reprezentantii proprii, cat si prin participarea in echipe mixte.

 

 

A) inspectiile efectuate pentru identificarea riscurilor la adresa sanatatii publice, prin :

 

- controlul igienico-sanitar a unitatilor de depozitare, transport, distributie si comercializare a alimentelor;

- monitorizarea si controlul compozitiei si calitatii produselor alimentare de origine animala si non-animala;

-  monitorizarea si controlul materialelor in contact cu alimentul;

- controlul starii de sanatate si a cunostintelor fundamentale de igiena a personalului;

- controlul apei pentru consum uman si a celei folosite la alte activitati umane;

- controlul gestionarii deseurilor lichide si solide;

- controlul produselor biocide.

 

Au fost verificate un numar de 56 unitati:

 

1.Unitati de productie primara = 5

2.Unitati de industrie alimentara = 25 ( produse lactate, produse preparate din carne, brutarii, patiserii-cofetarii si morarit )

3. Unitati comercializare produse alimentare = 19

4. Depozite produse alimentare = 2

5. Unitati de alimentatie publica = 2

6. Unitati de cazare = 3

 

Cu ocazia verificarilor efectuate s-au depistat urmatoarele aspecte deficitare:

 

- nerespectarea ritmului prevazut de legislatia in vigoare in ceea ce priveste efectuarea operatiunilor de dezinsectie;

- neasigurarea de catre angajator a efectuarii controalelor medicale periodice pentru tot personalul;

- neefectuarea corespunzatoare a operatiunilor de curatenie curente;

- neefectuarea monitorizarii temperaturilor de la nivelul spatiilor frigorifice;

- nerespectarea destinatiilor spatiilor din structura blocului alimentar;

- neasigurarea de substante dezinfectante in cantitate suficienta;

- neinstruirea personalului n ceea ce priveste notiunile fundamentale de igiena;

- nerespectarea regulilor de igiena individuala in timpul programului;

 

In perioada verificarilor nu au fost organizate tabere scolare.

 

In perioada premergatoare Sarbatorilor Pascale, inspectorii din cadrul DSVSA Prahova au verificat si controlat un numar de 530 unitati autorizate/inregistrate sanitar veterinar (abatoare, unitati de procesare carne, piete agroalimentare, carmangerii, macelarii, magazine alimentare, supermarketuri etc.) din judetul Prahova, din care:

 

-              abatoare carne rosie: 5

-              unitati de procesare carne: 7

-              depozit frigorific: 1

-              unitati procesare peste: 1

-              depozit alimentar: 6

-              carmangerii: 24

-              macelarii: 64

-              magazine alimentare: 183

-              supermarketuri: 23

-              unitati alimentatie publica: 18

-              centre prelucrare lapte integrate in exploatatii: 10

-              pescarii: 48

-              laboratoare cofetarie-patiserie: 19

-              laboratoare cofetarie: 3

-              laboratoare patiserie: 12

-              piete agro-alimentare: 5

-              brutarii: 5

-              producatori particulari-produse de origine animala: 91

 

In controalele efectuate au fost verificate:

 

-              respectarea conditiilor de igiena in spatiile de depozitare, prelucrare si comercializare a produselor alimentare de origine animala si non animala;

-              respectarea obiectului de activitate inscris in documentul de inregistrare/autorizare sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor;

-              modul de marcare ( stampilare ) a carcaselor de miei sacrificati in abatoare autorizate sanitar veterinare;

-              existenta documentelor comerciale si sanitare veterinare obligatorii in vederea stabilirii trasabilitatii produselor alimentare;

-              asigurarea lantului frigorific stabilit de producator in spatiile de depozitare si expunere in vederea comercializarii;

-              modul de ambalare si etichetare a produselor alimentare, inclusiv termenul de valabilitate;

-              existenta carnetelor de sanatate/fiselor de aptitudini a personalului angajat, precum si echipamentul de protectie al acestora;

-              pentru producatorii particulari, care comercializau produse alimentare de origine animala, existenta adeverintelor de sanatate pentru animale, vizate de medicul veterinar de libera practica imputernicit, precum si a certificatului de producator.

 

Neconformitati depistate:

 

  • etichetare/ambalare necorespunzatoare;
  • nerespectarea conditiilor de igiena in spatiile de depozitare, expunere si comercializare;
  • expunerea la comercializare de produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat.
  • Masuri dispuse:
  • sanctiuni ccontraventionale - 28 in valoare totala de 77.800 lei;
  • confiscari - 268,77 Kg produse de origine animala
  • 207 buc. oua consum

 

In perioada 08.04-19.04.2014 au fost sacrificati un numar de 638 miei in unitati de abatorizare autorizate sanitar veterinar.

          

In perioada 01.04-14.04.2013 comisarii CJPC Prahova au desfasurat actiunea tematica de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale (carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, tablete şi figurine pe bază de cacao şi grasimi vegetale, produse de patiserie, cozonac, pască, chec, fursecuri, vin).

 

S-au verificat 46 de operatori economici de pe raza judetului Prahova dintre care s-au depistat cu abateri 25 operatori economici.

 

S-au controlat in total 4176 kg produse alimentare specifice sarbatorilor pascale, dintre care 295 kg produse alimentare cu abateri :

-                     Carne 789 kg, dintre care cu abateri 129 kg

-                     Oua de consum -115, fara abateri

-                     Vopsea de oua – 111 kg, fara abateri

-                     Produse de patiserie 711 kg, cu abateri 151 kg

-                     Ciocolata -156 kg, cu abateri 5 kg

-                     Vin 2294 litri, cu abateri 10 litri

 

S-au aplicat in total 25 sanctiuni contraventionale dupa cum urmeaza :

-                     13 amenzi in valoare de 135.000 lei si

-                     12 avertismente

 

S-au oprit temporar de la comercializare 230 kg produse alimentare pascale in valoare totala de 4041 lei si s-au oprit definitiv de la comercializare 33 kg de produse alimentare specifice sarbatorilor pascale in valoare totala de 396 lei.

 

A. Calitatea produselor alimentare comercializate

 

1. Carne preambalată şi produse din carne existente la comercializare :

 

S-au verificat 789 kg carne, din care 129 kg carne cu abateri.

 

S-au oprit temporar de la comercializare 80 kg carne, in valoare de 778 lei si s-au oprit definitiv de la comercializare 28 kg carne, in valoare de 320 lei .

 

S-au aplicat 14 sanctiuni - 6 amenzi in valoare de 90.000 lei si 8 avertismente.

 

La SC Complex Hotelier Busteni SRL si SC Andremi Matserv SRL Busteni s-au depistat la comercializare produse din carne cu data durabilitatii minimale depasita, astfel ca cele 8 kg au fost oprite definitiv de la comercializare.

 

Deficiente privind caracteristicile organoleptice s-au depistat la SC Pastraviorul Euro Fish SRL Ploiesti - produsele au fost oprite definitiv de la comercializare, procedandu-se la distrugerea acestora.

 

Deficiente de informare - pulpe pui congelate fara elemente de identificare, caracterizare, carne porc, fara informare privind data expirarii, carne tocata amestec fara informare privind specia animala si a procentajului amestecului, - s-au depistat la urmatorii operatori economici: SC Dorel Prod Impex 92 SRL Ploiesti, PFA Gh Maria Iordacheanu, SC Saga Deaconeasa SRL Ploiesti, SC Maricost SRL Albesti Paleologu, II Barbu Ion Ploiesti, PF Marcian Robert, II Minculescu Georgiana Ploiesti, SC Ritoli Marprest SRL Ploiesti, SC Vilma SRL Campina.

 

La magazinul SC Salsi SRL Sinaia se informa ca produsele din carne se afla la promotie dar nu se informa si durata promotiei.

 

La I.I. Uruc Vasile Ploiesti – cantarul nu era verificat metrologic

 

Nu s-au depistat deficiente privind depozitarea, pastrarea produselor, afisarea preturilor la carne.

 

Nu s-au identificat abateri privind starea ambalajelor (integritate, etanşeitate), respectiv la încadrarea în cantitatea netă declarată de producător.

 

2. Ouă de consum

 

S-au verificat in total 115 kg oua. Nu s-au identificat abateri.

 

3. Vopsea de ouă

 

S-au verificat 11 kg vopsea de oua. Nu s-au identificat deficiente.

 

 

 

Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Prahova a prezentat raportul masurilor impuse privind atragerea copiilor şi tinerilor în bazele sportive şi în competiţii pentru promovarea spiritului sportiv şi a nonviolenţei. Cum se prezinta judetul nostru la acest capitol:

 

 

 

"Masurile dispuse la nivelul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Prahova privind atragerea copiilor si tinerilor in bazele sportive si in competitii s-au realizat, in special, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Prahova, impreuna cu care am organizat, pe bazele sportive scolare, private si ale consiliilor locale, actiuni sportive din cadrul Olimpiadei Nationale a Sportului Scolar, cat si Campionatul Judetean al Liceelor si al Scolilor Gimnaziale la atletism, cros, baschet, badminton, fotbal, handbal, volei, rugby-tag, sah, tenis de masa, competitii la care au participat peste 8.000 de sportivi.

 

     De asemenea la ramurile de sport cu traditie in judetul nostru, cum ar fi inot, ciclism, gimnastica, schi alpin, patinaj viteza, am organizat, in colaborare cu asociatiile judetene pe ramura de sport, competitii sportive care au avut drept scop depistarea si selectia tinerilor in vederea legitimarii lor la cluburile sportive.

 

Actiuni de mare amploare, cuprinse in calendarul sportul pentru toti, au fost organizate de catre directia judeteana in colaborare cu diferite unitati scolare si consilii locale, cum ar fi : Sinaia pentru organizarea actiunii “Ziua Olimpismului, Brebu pentru organizarea Festivalului Sportului si Culturii “Memorial Nicolae Dragan” si Ceptura pentru competitia “Zilele Cepturii”, actiuni la care participarea a fost libera, fapt ce a atras un numar mare de copii si tineri pe bazele sportive din localitatile respective.

 

In baza protocolului de colaborare semnat intre directia judeteana si Penitenciarul Ploiesti, a fost organizata o activitate sportiv-educativa pentru pesoanele private de libertate, cu precadere tineri cu varste intre 18 si 30 de ani, avand ca obiectiv cresterea sanselor de reintegrare sociala a acestora dupa finalizarea executarii sanctiunilor penale.

 

In ceea ce priveste promovarea spirtului sportiv si a nonviolentei, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Prahova, Inspectoratul Scolar Judetean Prahova si Gruparea de Jandarmi Mobila “Matei Basarab” Ploiesti au adoptat un plan comun de actiune privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia desfasurarii manifestarilor sportive, intitulat: “STOP VIOLENTEI IN SPORT”, plan care a avut ca obiective:

 

-constientizarea de catre tineri a riscurilor la care se pot expune prin savarsirea unor fapte antisociale in arenele sportive;

-informarea si educarea tinerilor, potrivit prevederilor Legii nr 4 / 2008, privind prevenirea si combaterea violentei la competitiile si jocurile sportive;

-promovarea spiritului de fair-play si a modului civilizat de comportare, in randul tinerilor participanti la manifestarile sportive;

-dezvoltarea sentimentului de responsabilitate pentru propriile decizii si alegerea unui stil de viata sanatos prin practicarea unui sport de echipa, respectand valorile sportului, precum si informarea tinerilor cu privire la premisele ce pot conduce sau determina manifestarea violenta in cadrul unui grup.

 

Toate aceste obiective au fost realizate prin participarea reprezentatilor celor 3 institutii la diferite competitii si concursuri scolare, unde s-au facut informari si s-au impartit pliante.

 

  • Rezultatul acţiunilor de supraveghere şi control a activităţii de tabere şcolare desfăşurate în locaţiile turistice private şi locaţii acreditate/neacreditate de către Ministerul Tineretului şi Sportului

 

În prezent, activităţile de tabere de odihnă, excursii, turism în extrasezon, banchete, alte tipuri de cazări ocazionale, etc. se desfăşoară pe 3 paliere, astfel:

 

  1. Tabere/excursii în reţeaua naţională a centrelor de agrement – locaţii administrate de către Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret din ţară. Spre exemplificare, în vacanţa de vară a anului 2013 au funcţionat un număr de 55 centre de agrement, în 31 de judeţe, acestea dispunând de un număr total de 5.547 locuri/serie. În judeţul Prahova funcţionează în regim permanent un număr de 3 centre de agrement cu o capacitate totală de aproximativ 150 locuri de cazare, astfel: Sinaia – Vila “Casa Elevilor”              (27 locuri), Buşteni – Vilele “Şoimul” şi “Crişul” (110 locuri) şi Cheia – Vila “Brădet” (17 locuri). Vilele au fost renovate şi modernizate în ultimii ani, oferind în prezent condiţii deosebite de cazare, la un grad ridicat de confort, precum şi servicii de masă de calitate la Buşteni. În aceste spaţii au fost şi vor fi organizate în continuare, în perioada vacanţelor şcolare, tabere de odihnă, tematice, tabere naţionale (acestea fiind finanţate integral de către Ministerul Tineretului şi Sportului), proiecte pentru tineret de interes naţional, regional sau local, precum şi acţiuni specifice turismului de sfârşit de săptămână (excursii, banchete, minisejururi, alte tipuri de cazări ocazionale). Precizăm că în anul 2013 gradul total de ocupare al centrelor de agrement funcţionale din judeţul Prahova a fost de aproximativ 40%, rezultat pe care îl considerăm ca fiind pozitiv având în vedere contextul economic actual destul de nefavorabil, precum şi concurenţa tot mai puternică a mediului privat pe piaţa turismului pentru copii şi tineret, aspect pe care îl vom prezenta în cele ce urmează.
  2. Tabere în locaţii private acreditate de către Ministerul Tineretului şi Sportului, în baza Metodologiei specifice aprobate şi transmise agenţilor economici interesaţi, aceştia urmând a desfăşura activităţi turistice pentru tineret în locaţii situate pe litoral, dar şi în zone cu potenţial turistic din ţară, inclusiv Valea Prahovei şi nu numai.
  3. Tabere în locaţii private neacreditate – segment ce a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, mai ales în ultimii ani.

 

La acestea se adaugă taberele organizate în străinătate, de către diferite agenţii de turism din ţară, activitate ce a înregistrat şi ea o creştere semnificativă, mai ales după anul 2009, de când M.T.S. nu a mai prezentat o ofertă centralizată de tabere externe.

 

Precizăm că toate aceste tabere private nu funcţionează sub umbrela Ministerului Tineretului şi Sportului. Ca un exemplu deosebit de concludent, orice căutare pe motorul google ne va arăta nu locaţiile proprii sau cele acreditate de Minister ci diferite tabere din toate colţurile ţării, cu oferte atractive şi destule facilităţi oferite organizatorilor. Şi aceste tabere se împart în două categorii: locaţii de sine stătătoare unde se organizează programe de tabără şi a doua categorie, societăţi private/întreprinderi individuale de monitori/instructori/animatori care aleg locaţia de cazare în funcţie de numărul de solicitări, aceştia prestând numai servicii de animaţie şi agrement. Toate aceste locaţii desfăşoară activităţi de tabere şi turism şcolar pe cont propriu, fără supravegherea M.T.S.

 

Mediul privat a observat foarte bine, la fel ca şi noi dealtfel, că turismul pentru copii şi tineret se adresează segmentului de piaţă reprezentat de elevi de toate vârstele – ciclul primar, gimnazial şi liceal, dar în primul rând cadrelor didactice din unităţile de învăţământ, aceştia fiind factorul hotărâtor în alegerea unei anumite locaţii pentru tabără. De cele mai multe ori nu elevii minori stabilesc destinaţia pentru tabere/excursii/banchet, ci profesorii organizatori de grup.

 

 

În momentul de faţă orice agenţie de turism interesată în acest segment de piaţă, îşi prezintă la începutul anului oferta turistică în unităţile de învăţământ, unde îşi crează o reţea de colaboratori din rândul cadrelor didactice, această reţea fiind menţinută şi dezvoltată în fiecare an.

 

 

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3.060 din luna februarie a acestui an, cadrele didactice pot organiza tabere şi excursii în orice locaţie turistică din ţară sau străinătate, cu respectarea unor norme şi reguli specifice, însă fără nicio posibilitate de implicare a Ministerului Tineretului şi Sportului în alegerea destinaţiei de vacanţă sau a operatorului economic cu care se contractează serviciile turistice. Această liberalizare” a pieţei turismului pentru copii şi tineret va avea drept rezultat o mai mare dificultate a realizării acţiunilor de monitorizare şi control de către forul ce teoretic ar trebui să reglementeze sistemul de tabere din România, respectiv Ministerul Tineretului şi Sportului.

 

 

Spunem aceasta datorită faptului că în momentul de faţă nu există cadrul legal prin care Ministerul Tineretului şi Sportului să monitorizeze activităţile desfăşurate în locaţiile turistice ce nu au solicitat obţinerea certificatului de acreditare emis de către acest organism, în baza Normelor metodologice în vigoare.

 

 

Agenţii economici privaţi din ţară care doresc încheierea unui protocol de colaborare cu M.T.S. depun dosarul de acreditare, în baza Normelor Metodologice specifice, norme aprobate prin Ordin al Ministrului Tineretului şi Sportului şi popularizate în rândul celor interesaţi. Precizăm că pentru acest an depunerea dosarelor pentru prima rundă de acreditare va avea loc în perioada         28 aprilie – 09 mai. Ulterior verificării tuturor documentelor şi autorizaţiilor depuse la dosar, o comisie formată din reprezentanţi ai M.T.S. se va deplasa în teren pentru verificarea faptică a condiţiilor oferite copiilor şi tinerilor, precum şi a facilităţilor existente în fiecare locaţie sau punct de lucru. Agenţii economici ce obţin o notă de minimum 7 vor fi acreditaţi de către Minister în vederea organizării de activităţi de tabere şi turism pentru tineret, fiind emis un certificat în acest sens, certificat de acreditare ce trebuie reînnoit anual.

 

 

Menţionăm că în perioada vacanţei şcolare de vară, reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia Tabere şi Agrement vor efectua controale periodice în locaţiile turistice acreditate, în vederea asigurării unui sejur de tabără de calitate copiilor şi tinerilor ce contractează servicii turistice în aceste unităţi autorizate.

 

 

În cazul în care în urma controalelor efectuate, reprezentanţii M.T.S. constată nereguli majore în desfăşurarea activităţii locaţiei respective, certificatul de acreditare se suspendă sau chiar se anulează. De asemenea, în cazul în care organismele autorităţilor locale cu atribuţii de control în scopul respectării prevederilor legislaţiei specifice domeniului de activitate (D.S.P., D.S.V., O.P.C., I.S.U.) constată abateri în activitatea agentului economic, M.T.S. va suspenda protocolul de colaborare şi implicit certificatul de acreditare până în momentul remedierii deficienţelor constatate de autorităţile statului.

 

 

A doua rundă de acreditare a agenţilor economici privaţi va avea loc în toamna acestui an, mai precis în luna octombrie.

Trebuie obligatoriu menţionat faptul că numai Ministerul Tineretului şi Sportului, prin reprezentanţii aparatului central monitorizează şi supraveghează activitatea agenţilor economici privaţi acreditaţi, Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret neavând atribuţii de control în aceste locaţii turistice.

 

 

Repetăm de asemenea faptul că în momentul de faţă nu există cadrul legislativ prin care Ministerul Tineretului şi Sportului şi Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret să supravegheze activităţile desfăşurate în locaţiile turistice ce nu au solicitat obţinerea certificatului de acreditare emis de către M.T.S., în baza Normelor metodologice aprobate.

 

 

Astfel, Ministerul dispune de informaţii privind taberele desfăşurate în centrele de agrement aflate în administrarea D.J.S.T.-urilor, precum şi în locaţiile private acreditate de acest organism al administraţiei publice centrale, restul unităţilor turistice ce desfăşoară activităţi de tipul excursiilor şi taberelor pentru copii şi elevi neputând fi supuse acţiunilor de supraveghere şi control.

 

 

Urmare acestui fapt trebuie subliniat faptul că una din problemele cu care se confruntă instituţia noastră o reprezintă lipsa informaţiilor referitoare la mediul privat, mai precis la aceste locaţii turistice neacreditate de către forul nostru tutelar M.T.S., necunoaştere datorată inexistenţei cadrului legal ce ar putea reglementa acest lucru. De asemenea şi activităţile turistice din locaţiile acreditate sunt monitorizate direct de către Ministerul Tineretului şi Sportului, fără nicio implicare din partea D.J.S.T., aşa cum am menţionat anterior.

 

 

Această disfuncţionalitate ar putea fi remediată prin sprijinul autorităţilor locale cu atribuţii în domeniu. Precizăm că reprezentanţii D.S.P., D.S.V., O.P.C., I.S.U. Prahova organizează acţiuni de monitorizare permanentă şi control periodic în perioada vacanţelor şcolare în centrele de agrement funcţionale administrate de instituţia noastră, precum şi în locaţiile private acreditate, în baza listei agenţilor economici privaţi autorizaţi, listă pusă la dispoziţie de căre reprezentanţii D.J.S.T. Prahova imediat după transmiterea acesteia în teritoriu de către Minister. În afară de aceste locaţii, instituţiile susmenţionate desfăşoară în conformitate cu atribuţiile din domeniul propriu de activitate, acţiuni de supraveghere şi control şi în alte locaţii turistice de pe raza judeţului, locaţii în care este posibil să se organizeze şi activităţi de tabără pentru copii şi elevi.

 

 

Pentru o mai bună desfăşurare a activităţii noastre şi pentru o mai bună cunoaştere a mediului privat în ceea ce priveşte organizarea de tabere şi turism pentru copii şi tineret ar fi necesară o mai bună colaborare cu autorităţile locale cu atribuţii de monitorizare şi control în domeniu. Această colaborare poate fi materializată prin oferirea unor informaţii utile pentru instituţia noastră, informaţii rezultate în urma acţiunilor tematice desfăşurate în aceste unităţi turistice din judeţ. Aceste comunicări ne sunt necesare numai în cazul în care se constată de către reprezentanţii autorităţilor locale anumite nereguli sau disfuncţionalităţi privind siguranţa copiilor şi elevilor în aceste locaţii, condiţiile de cazare şi masă asigurate acestora, modul de respectare al tuturor normelor şi prevederilor legislaţiei în vigoare.

 

 

În baza informaţiilor primite, D.J.S.T. Prahova va putea comunica imediat forului tutelar, respectiv Ministerului Tineretului şi Sportului, toate problemele constatate de autorităţile locale în legătură cu siguranţa copiilor/tinerilor în unităţile turistice acreditate şi/sau neacreditate, pentru a se putea încerca remedierea cât mai rapidă a acestor deficienţe, în scopul respectării cu stricteţe a prevederilor legale în domeniul turismului pentru copii şi tineret.", se arata in raportul intocmit pentru sedinta Colegiului Prefectural.

 

La PNL nu e liniște, oricât s-ar strădui liderii partidului să demonstreze acest lucru. Deși au evitat vărsarea de sânge la Delegația Permanentă de la Brașov, unde erau pe listă Stroe și Chițoiu, Crin Antonescu a dat totuși un ordin de mazilire. 

 

 

 

 Biroul Politic Municipal al PNL Craiova a fost demis, duminică, în urma unei decizii a Biroului Politic Judeţean Dolj care a fost validată de Delegaţia Permanentă Teritorială a organizaţiei judeţene. 



Odată cu această decizie a fost demisă şi Cristina Calangiu, viceprimar al Craiovei, din funcţia de preşedinte al filialei municipale a PNL, aceasta fiind înlocuită de deputatul Ionuţ Stroe care va conduce organizaţia în calitate de preşedinte interimar. 



Potrivit preşedintelui PNL Dolj, deputatul Mihai Voicu, motivele acestei decizii sunt legate de aspecte ‘organizatorice’, cât şi ‘politice’, întrucât după ieşirea PNL de la guvernare organizaţia PNL Craiova nu a avut niciun fel de poziţie de partid de opoziţie. 



‘Una dintre măsurile luate, cu o imensă majoritate de voturi, a fost schimbarea echipei de conducere a Organizaţiei Municipale a PNL Craiova. Am avut ca argumente atât chestiuni organizatorice, dar şi argumente politice. Dacă în judeţ, dacă la nivelul Consiliului Judeţean Dolj, ne-am aşezat ca partid de opoziţie, nu mai există niciun dubiu cu privire la cine sunt adversarii noştri. Din nefericire cu toţii am simţit că nu acelaşi lucru se poate spune şi la nivel organizaţiei municipale. În opinia conducerii PNL Craiova de până astăzi, Craiova are primarul perfect, care nu greşeşte niciodată. Nu am remarcat niciun fel de poziţie publică, de critică a vreunei măsuri luate. Să fie toate măsurile perfecte? Noi credem că nu’, a afirmat Mihai Voicu la finalul Delegaţiei Teritoriale. 

Preşedintele PNL Dolj a spus că odată cu această decizie filiala judeţeană trece oficial în opoziţie totală, inclusiv la nivelul Craiovei. 

‘Nu am văzut niciun fel de poziţie fermă ca partid de opoziţie la nivelul municipiului Craiova, nu doar în CL, la opinia publică, către cetăţeni. De aceea decizia luată a fost de destituire a acestui birou municipal. În Biroul Judeţean s-a votat secret, cu 40 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere, iar aprobarea Delegaţiei Permanente Teritoriale a venit cu 153 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. Majoritatea aceasta cred că nu mai lasă loc de comentarii cu privire la voinţa partidului de schimbare pe acest subiect. Este trecerea oficială în opoziţie totală a PNL la nivelul judeţului Dolj, inclusiv în municipiul Craiova’, a explicat Mihai Voicu.

Uniunea Naţională pentru Progresul României a lansat, duminica, o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Victor Ponta la Preşedinţia României.

 
 
 
 
 
„Susţinerea pentru această candidatură a fost exprimată de Gabriel Oprea, preşedintele UNPR, cu ocazia evenimentului de lansare a candidaţilor Alianţei PSD - UNPR - PC la alegerile pentru Parlamentul European. Gabriel Oprea a declarat că 'Victor Ponta a imprimat o altă mentalitate în politica românească. A venit cu o viziune proaspătă şi corectă. A dat României o voce, cu adevărat, liberă de trecut şi o privire orientată cu hotărâre spre viitor. Şi tocmai din acest motiv, Victor Ponta are obligaţia să ajungă preşedintele României!'
 
 
Aceeaşi opţiune este împărtăşită de toţi membrii şi simpatizanţii UNPR. Pensionarii membri ai Uniunii îşi doresc un preşedinte tânăr care să poată rezolva problemele celor în vârstă. Femeile din UNPR susţin un preşedinte care să le reprezinte pe fiecare dintre ele. Iar tinerii din Uniune vor un preşedinte energic, un tânăr care la revoluţie avea o vârstă apropiată de a lor, un lider care, prin parcursul şi cariera sa profesională, dă tuturor speranţa că prin muncă se poate reuşi.
 
 
UNPR consideră că la alegerile din noiembrie românii vor alege ca şef de stat un om în care să creadă şi pe care să-l urmeze. Iar acesta nu poate fi altul decât Victor Ponta”.

La începutul lunii mai, orbita Pământului se va intersecta cu coada cometei Halley, fenomen care va da naştere unei ploi de meteori numită Eta Aquaride.

 

 


La începutul lunii mai, orbita Pământului se va intersecta cu coada cometei Halley, fenomen care va da naştere unei ploi de meteori numită Eta Aquaride.

 

Această „ploaie de stele” poate fi văzută în fiecare primăvara. În acest an, fenomenul va începe pe 19 aprilie şi va dura până pe 28 mai, apogeul fiind însă atins în dimineaţa zilei de 6 mai.

 

Eta Aquaride este vizibilă şi din emisfera nordică, dar cel mai bine poate fi admirată de locuitorii de la tropice şi de cei din emisfera sudică.

 

Meteorii pot fi văzuţi fără binoclu, dar cei care vor să se bucure de acest spectacol trebuie să aleagă o zonă unde este întuneric. Dacă au noroc, pot să observe chiar şi 50 de „stele căzătoare” pe oră.

 

 

Cometa Halley, care produce în fiecare an această ploaie de meteori, este vizibilă de pe Terra la fiecare 75-76 de ani. A fost observată în 1986 şi va trece din nou pe lângă noi abia în anul 2061.

 

Alte comete sunt mult mai spectaculoase şi mai strălucitoare, dar cele mai multe trec pe lângă Terra doar o dată la câteva mii de ani.

 

Halley a fost observată încă din Antichitate, dar a fost botezată după numele astronomului englez Edmond Halley, care i-a calculat pentru prima dată periodicitatea, în anul 1705.

 

Cometa provine din Norul Oort, unde se află cele mai multe corpuri cereşti de acest fel, la marginea sistemului nostru solar.

 

Pe lângă ploaia de meteori Eta Aquaride, care are loc primăvara, Halley determină un fenomen similar, Orionidele, care au loc în luna octombrie.



Daniela Crudu este o prezenţă tot mai discretă în showbiz în ultima perioadă. Fosta asistentă păcătoasă, acum norocoasă la Bingo, pare că s-a cuminţit.

 

 


Toată lumea o ştie pe bruneta Daniela Crudu. Aceasta a suprins, astăzi, cu o schimbare de look radicală.
Din negru ca abanosul, părul ei a devenit galben ca spicul grâului. Fanii ei au sperat că este vorba numai despre o schimbare temporară, doar pentru ediţia de azi a Bingo Metropolis şi că Daniela va reveni la brunetul dinainte.Însă Cruduţa nu face schimbări numai de dragul emisiunii. Ca şi prietena ei Bianca Drăguşanu, ea pare să fi devenit obsedată de kilograme şi a început să se înfometeze aşa de mult încât are stări frecvente de leşin.

 

"Am anemie, cădere de calciu, de toate. Când sunt nervoasă, mă urc pe bandă şi alerg. Şi la 2 noapte şi la 3 dimineaţa. Mă destresează. Imediat mă calmez şi sunt fericită", a mărturisit partenera lui Mihai Mitoşeru de la Super Bingo Metropolis.

 

"E bună de antenă la telefonul mobil. Aşa este de un an de zile. A ţinut şi post, face şi sală câte trei ore. Ea se uită la tv şi aleargă pe bandă, cum stăm noi pe canapea, aşa stă ea pe bandă", a dezvăluit colegul ei de emisiune, care a încercat să glumaescă pe seama aspectului Cruduţei, scrie libertatea.ro.



Daniela Crudu

 

Trupul unui tânăr dispărut în urmă cu aproape două săptămâni şi căutat de scafandri a fost găsit duminică pe malul Mării Negre, în staţiunea Mamaia.

 

 

 

O escapadă la mare s-a transformat într-o tragedie pentru trei tineri. Un tânăr de 26 de ani, un baimarean care era student in Bucuresti, a intrat în apă să înoate, dar după câteva minute a dispărut. Îngroziţi, prietenii lui au sunat la 112 şi au cerut ajutor. Scafandrii şi salvamarii l-au căutat până la lăsarea întunericului, însă nu l-au găsit. Potrivit Agerpres, duminică corpul neînsufleţit al băiatului a fost adus de valuri la ţărm fiind văzut de un cetăţean care a alertat autorităţile sunând la numărul unic de urgenţe 112. Poliţiştii desfăşoară cercetări la faţa locului.

 

Tragedia s-a întâmplat la Mamaia. Andrei Bălan nu ajunsese până acum pe litoralul românesc. Cum a văzut marea a şi sărit să facă o baie, însă imediat a dispărut.

 

Duminică, trupul unui alt tânăr, cu vârsta de cel mult 30 de ani, a fost scos de lucrători ai ISU din apele canalului Dunăre - Marea Neagră, în apropierea localităţii Poarta Albă. Cercetările în acest caz sunt în derulare pentru identificarea victimei şi stabilirea împrejurărilor în care bărbatul şi-a pierdut viaţa.



Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.