Noul hipodrom, de la minus spre plus

Publicat in Editorial Sport de catre Adrian A. 28 Noiembrie 2016 335 ori
Google+ WhatsApp
Noul hipodrom, de la minus spre plus
Noul hipodrom, de la minus spre plus

Curiozitatea a învins frigul și destui ploieșteni au venit, duminică, 27 noiembrie, să vadă noua construcție a Ploieștiului. Una unică la noi în țară dar cu destule probleme. Noul hipodrom a costat 17 milioane de euro iar oamenii de rănd dar și specialiștii l-au caracterizat. Începănd de la intrarea în complex, drumul spre tribune, cele 1300 de locuri disponibile dar și calitatea pistei. Din păcate sunt multe de îmbunătățit iar toate acestea au fost observate de iubitorii acestui sport. Intrarea la Hipodrom, stația de amplificare, existența unei case de pariuri, sunt printre hibele observate de cei prezenți. Ar mai fi de adăugat primele rănduri de unde nu poți urmări cursele dar și distanța mare, spun unii, față de pistă. Suprafața pe care aleargă caii nu este de cea mai bună calitate iar în interior, ar trebui activate restaurantul și cafeneaua, la condiții și prețuri pentru toată lumea. Din păcate, sunt multe de reglat la noul complex inaugurat prin curse demonstrative. Din fericire, majoritatea minusurilor pot fi transformate în plusuri și se pare că schimbările vor fi materializate pînă în primăvara lui 2017, atunci cănd iubitorii cabalinelor se vor bucura, iarăși, de întreceri. Mai trebuie apreciat și dorul de hipodrom și curse al oamenilor. Mulți dintre ei au venit împreună cu copii fiind prezente și nume cunoscute din sportul romănesc cum sunt Cătălin Burlacu, Mircea Dridea și Vivi Răchită. Dar și o prezență care oferă istorie acestui loc. Nicolae Nicolae este cel mai longeviv driver și a fost invitat de organizatori să premieze unul dintre căștigători. ,,Nea" Nicu a luat, pentru prima oară, hățurile în 1970. Este ultimul din vechea generație care apucă să vadă noua locație hipică. Venerabilul domn a spus că își dorește mai mulți cai în curse și premii mult mai mari. Deocamdată este bine, a mai precizat Nicolae, și tot ,,istoricul" curselor de cai a încheiat spunănd că este loc de mai bine.         

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.