Boxul ploieștean luptă la Brăila

Publicat in Sport 08 Noiembrie 2022 11377 ori
Google+ WhatsApp
Boxul ploieștean luptă la Brăila
Boxul ploieștean luptă la Brăila

Sute de boxeri sunt prezenți la Brăila pentru Campionatul Național de Juniori. Printre cei peste 200 de pugiliști înscriși în competiție se află și boxerii de la CSM Ploiești, CS Petrolul și Conpet Ploiești. Echipa condusă de maestrul emerit Titi Tudor are cei mai mulți sportivi prezenți și toți vor intra în ring astăzi. La categoria ,,48 kg”, Fabian Stroe, favorit la medalia de aur, îl va întâlni pe băcăuanul Florin Petrea. La categoria ,,57 kg”, Mario Gheorghe boxează cu Valentin Orășanu(Brăila), iar Daniel Gherghe îl întâlnește pe Mark Gabor, din Miercurea-Ciuc. La ,,63”, Iustin Radu intră în ring cu slătineanul Alexandru Preda. În cadrul categoriei ,,80 kg”, Liviu Marin luptă cu bucureșteanul Antonio Canciu.

Secția de box a Petrolului este reprezentată de doi pugiliști. Antrenorul Ion Moroiță are în competiției doi sportivi. Unul boxează astăzi, în limitele categoriei ,,52 kg”, Darius Negru încrucișează mânușile cu Alexandru Secetă, de la CSM Slatina. Mâine, la categoria ,,70 kg”, George Ioga intră în ring cu clujeanul Istvan Kavori. Iar secția de box a Conpet-ului, ținută în viață de maestrul emerit Emil Popa, este reprezentată de Ștefan Ispas care va boxa, în limitele categoriei ,,75 kg”, cu Leonardo Măcăilă, de la CS Năvodari.

Cea mai mare concurență este la categoria ,,57 kg” acolo unde sunt înscriși numai puțin de 24 de pugiliști! De aceea, pe 8 și 9 noiembrie, au loc meciurile preliminare urmând ca joi, 10 noiembrie, să se dispute sferturile de finală, vineri, 11 noiembrie, vor fi semifinalele, iar sâmbătă, 12 noiembrie, vor avea loc finalele CN de Juniori. În perioada 8-11 noiembrie, galele vor începe la ora 15.00, iar în ultimul act al competiției primul gong se va bate la ora 11.00.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.