Locul doi după o victorie și o surpriză

Publicat in Sport 25 Ianuarie 2018 582 ori
Google+ WhatsApp
Locul doi după o victorie și o surpriză
Locul doi după o victorie și o surpriză

Tricolorul LMV Ploiești a revenit pe locul doi în ierarhia națională. Datorită victoriei cu CSS 2 CNE Baia Mare dar și în urma uneia dintre cele două surprize ale rundei a 16-a din voleiul masculin. Arcada Galați a pierdut la Explorări Baia-Mare și implicit poziția secundă, ocupată, acum, de formația ploieșteană. Și CSM București a "comis-o". După ce a învins Tricolorul etapa trecută, CSM-ul a pățit același lucru la Dinamo, gruparea antrenată de "Jeli" Păslaru pierzănd două din cele trei puncte ale partidei.  

Revenind la disputa "tricolorilor", aceștia s-au impus repede împotriva penultimei clasate. O trupă venită doar cu 8 jucători și fără antrenor, meciul fiind observat de președintele FRV, Gheorghe Vișan. În aceste condiții, ploieștenii au terminat jocul victorioși în doar 59 de minute. Antrenorii Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu au mizat pe voleibaliștii care au evoluat mai puțin până acum. Tudor Magdaș a jucat titular împotriva foștilor coechipieri în timp ce Ovidiu Darlaczi a intrat pe parcurs.

"Este o tactică uzitată de toți tehnicienii, atât pentru odihnirea titularilor cât și pentru menținerea întregului lot în aceiași parametri de performanță. Cei pe care i-am folosit și-au făcut treaba foarte bine, chiar sunt mulțumit că tactica partidei a fost respectată. Mai mult, tinerii Magdaș și Darlaczi merită aprecierile tuturor, jocul reușit convingându-mă să-i mai introduc și la celelalte meciuri!" - a declarat principalul Tricolorului referitor la schimbarea formulei de joc. 

În schimb, staff-ul tehnic i-a odihnit pe Laurențiu Lică, Bogdan Olteanu, Cristian Bartha, Julian Bisette, iar rusul Nikita Stulenkov a fost îngrijit aproape tot meciul de medic, din cauza unei întinderi. Atât Kullo cât și Jorna au strâns câte 16 atacuri reușite iar Darlaczi și Magdaș, 8, respectiv 7. La capitolul „serviciu” a excelat Magdaș, acesta impunându-se cu 17 reușite! L-au urmat Milivojevic, Carrasco, Jorna și Dushkov, toți cu câte 9 astfel de reușite. La acest moment, Tricolorul are 38 de puncte și este la șase distanță de liderul CSA Steaua, 44 de puncte. Foto:facebook/tricolorul

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.