La Tricolorul a intrat ghinionul

Publicat in Sport 30 Noiembrie 2016 490 ori
Google+ WhatsApp
La Tricolorul a intrat ghinionul
La Tricolorul a intrat ghinionul

Problemele de lot și o pregătire căt mai bună a debutului în cupele europene. Sunt motivele pentru care Tricolorul LMV Ploiești vrea să-și amăne ultimul meci din campionat, de pe teren propriu, din 2016. Partida cu VCM LPS Piatra Neamţ, programat pe 17 decembrie, în cadrul etapei a II-a din returul Fazei I, se poate disputa în ianuarie 2017.

Cu trei zile mai devreme, voleibaliștii Ploieștiului vor evolua în Challenge Cup și o vor face în deplasare. Oboseala drumului își poate pune amprenta asupra jucătorilor mai ales că sunt destui cu probleme medicale. Aleksandar Milivojevic nu este la capacitate maximă după ce a scăpat de o ruptură musculară. A urmat, apoi, accidentarea gravă a lui Hiroshi Centelles, care va reveni la antrenamente de-abia la începutul anului viitor. Kostiantyn Riabukha a suferit o entorsă, rezolvată, însă nu este la capacitate maximă. Ultimul pe ,,lista răniților" este Kostiantyn Zhylinskyi. Centrul ucrainean s-a accidentat la umărul drept şi va lipsi la meciul din această seară cu Universitatea Cluj. Se speră ca acesta să fie recuperat până la jocul de sâmbătă, din deplasare, cu CSM Bucureşti. Mai mult, brazilianul Ferreira a fost nevoit să părăsescă echipa din motive personale.

Confederaţia Europeană de Volei a confirmat datele de disputare a celor două manşe din 16-imile de finală din Faza Principală a CEV Challenge Cup, în care Tricolorul LMV Ploieşti se va întâlni cu Fonte do Bastardo Azores, după ce campioana Portugaliei a trecut de Forde VBK în faza preliminară. Manşa tur a disputei este programată în Azore, la Complexul Sportiv „Vitorio Nemesio” din Praia da Vitoria, pe 14 decembrie, începând cu ora 20.30 (23.30 în România), iar returul va avea loc la Sala „Olimpia”, pe 21 decembrie, de la ora 18:00. S-au stabilit, de asemenea, şi arbitrii care vor oficia la cele două meciuri. La partida din Portugalia au fost desemnaţi Dominik Biegajlo, din Anglia, şi Vladimir Cvetkovic, din Serbia, iar la cea din România, Bülent Bozkurt, din Turcia, şi Audrius Gargasas, din Lituania.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.