Recorduri personale la Cupa Mondială

Publicat in Sport 07 Decembrie 2021 702 ori
Google+ WhatsApp
Recorduri personale la Cupa Mondială
Recorduri personale la Cupa Mondială

Cei trei patinatori ai CSM Ploieşti aflaţi în această perioadă în pregătire centralizată la Inzell (Germania), Eduard Niţu, Adrian Fierar şi Sebastian Mihalache, au participat, recent, la o nouă Cupă Mondială de Juniori, găzduită tot de „Max Aicher” Arena, la fel ca şi în urmă cu o săptămână.

Elevii lui Marius Băcilă au avut şi de data aceasta evoluţii foarte bune, prim-planul fiind luat de Eduard Niţu, cel care a stabilit noi recorduri personale pe toate cele trei distanţe, 500, 1000 şi 1500 de metri, reuşind să se menţină pe locul 1 mondial la categoria lui de vârstă la 500 de metri, cu 36,72 secunde, timp îmbunătăţit cu 8 miimi faţă de concursul din weekend-ul anterior.

Performanţa amintită reprezintă, totodată, un nou record naţional de juniori 2, la fel stând lucrurile şi cu timpii obţinuţi în celelalte două probe, acel 1.51,89 minute fiind la mai puţin de o secundă de recordul naţional al seniorilor! Adrian Fierar a avut o evoluţie bună în proba lui favorită, 3000 de metri, în care a stabilit un nou record personal, 3.58,33 minute, iar Sebastian Mihalache şi-a stabilit un nou „personal best” la 1500 metri: 1.57,47 minute. Sursa:csmploiesti.ro

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.