Viitorul boxului evoluează la Brăila

Publicat in Sport 28 Iulie 2021 568 ori
Google+ WhatsApp
Viitorul boxului evoluează la Brăila
Viitorul boxului evoluează la Brăila

Mai mulți pugiliști de la CSM Ploiești aspiră la cele mai strălucitoare medalii naționale. Însoțiți de maestrul emerit Titi Tudor, boxerii clubului municipal luptă, începând de astăzi, la Campionatul Național de Tineret, găzduit de Brăila. În prima zi a turneului, trei dintre luptătorii clubului municipal încrucișează mânușile cu adversarii lor. La categoria ,,63 de kilograme", Georgian Călin îl înfruntă pe ieșeanul Adrian Luca.

Colegul său de la ,,67 kg", Leonard Badea boxează cu gorjeanul Mihai Mindirigiu, iar seria de azi o va încheia Iulian Dumitrescu, ,,75 kg", împotriva târgovișteanului Sebastian Apostol. Dacă vor câștiga, Badea și Călin se califică în sferturile de finală, în timp ce Dumitrescu va accede în semifinalele întrecerii. Acolo unde este prezent, deja, Marian Ghinoiu, categoria ,,52 kg". El va boxa direct cu medaliile pe masă datorită unei prezențe reduse a boxerilor la acest nivel.

În ringul brăilean vor urca 93 de participanți, din care mulți visează la Jocurile Olimpice din 2024, la titluri mondiale și europene. Printre ei, Ghinoiu și Dumitrescu, cu pretenții clare la titlul de campion național al României, dar și la lotul național care va reprezenta România la ”europenele” din toamnă.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.