Grozavu va fi fluierat inclusiv de Flueran!

Publicat in Sport 09 Octombrie 2018 1128 ori
Google+ WhatsApp
Grozavu va fi fluierat inclusiv de Flueran!
Grozavu va fi fluierat inclusiv de Flueran!

Un antrenor și patru adversari. De asta va avea parte, astăzi, de la ora 19.30, pe arena ''Ilie Oană'', antrenorul Leo Grozavu. El va avea toată lumea împotrivă la, probabil, ultimul său joc pe banca Petrolului. Conducerea clubului vrea să-l schimbe, jucătorii nu îl mai doresc, iar oamenii din tribune nu mai au încredere în el. Grozavu va fi la margine în jocul Petrolul-Luceafărul Oradea, meci din etapa a 11-a a Ligii a doua. Și va fi huiduit de tot stadionul pentru că, după eșecul de la Pitești, i s-a propus rezilierea contractului însă antrenorul de 50 de ani nu vrea să plece înainte să i se plătească toți banii din contract.

Uniunea Suporterilor Petroliști chiar a publicat un punct de vedere în care îi urează ''drum bun'' tehnicianului. Principalele reproșuri ale USP-ului sunt denigrarea continuă a jucătorilor, mai ales a celor vechi, nu a acordat șanse egale tuturor, nu și-a asumat nici unui eșec și aroganța față de club prin declarațiile făcute. Situatia tensionată va trebui suportată și de jucători, ei fiind cei care prin rezultatele obținute pînă acum țin echipa la distanță de locurile promovabile în prima ligă. Cu sau fără Grozavu, fotbaliștii petroliști trebuie să se impună în fața orădenilor pentru a nu pierde distanța fața de partea importantă a clasamentului.

Pe ''hărtie'', galben-albaștrii sunt favoriți avănd în vedere și distanța de zece locuri între ei și roși-albaștrii. Gruparea ploieșteană ocupă locul 5, cu 19 puncte în timp ce Oradea se află pe locul 15, cu doar 9 puncte. Marinescu și coechipierii nu s-au împiedicat pînă acum pe ''Ilie Oană'' în timp ce Oros și colegii săi nu prea au contat în jocurile din deplasare. Jocul din această seară va fi condus de către o brigadă formată din Viorel Nicuşor Flueran (Craiova) – Adrian Popescu (Craiova) şi Adrian Păunescu (Târgovişte). Arbitru de rezervă va fi Cristian Georgescu (Bucureşti), iar ca observatori au fost delegaţi Bogdan Zamfirescu (Botoşani) şi Traian Marcu (Sibiu). Petrolul-Luceafărul este al doilea meci al rundei, primul se va disputa, de la ora 16.00, între Academica Clinceni și Pandurii Tărgu-Jiu.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.