Cine pleacă şi cine rămâne în Guvernul Dăncilă. Posibile modificări la Educaţie și Transporturi

Publicat in Politica 18 Ianuarie 2018 724 ori
Google+ WhatsApp
Cine pleacă şi cine rămâne în Guvernul Dăncilă. Posibile modificări la Educaţie și Transporturi
Cine pleacă şi cine rămâne în Guvernul Dăncilă. Posibile modificări la Educaţie și Transporturi

Guvernul Dăncilă va avea aceeaşi structură, respectiv aceleaşi ministere şi acelaşi număr de portofolii ca şi Executivul Tudose, deţinute, în cea mai mare parte, de aceiaşi titulari, dar vor exista şi miniştri noi.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, nu se vor regăsi în Guvernul Dăncilă fostul vicepremier Marcel Ciolacu, care nu avea oricum un portofoliu, dar nici ministrul Transporturilor, Felix Stroe. Surse politice au menţionat că e posibil ca Stroe să fie înlocuit de Răzvan Cuc, care s-ar întoarce astfel la minister.

De asemenea, alte surse susţin că nici ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, nu se va regăsi în viitorul Guvern.

De altfel, de la şedinţa Guvernului de miercuri au lipsit vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, precum şi cel al Fondurilor Europene, Marius Nica, miniştri care l-au susţinut Mihai Tudose, înainte ca acesta să demisioneze din funcţia de premier.

Cu semnul întrebării privind prezenţa în Guvernul Dăncilă ar fi ministrul pentru Dialog Social, Gabriel Petrea, dar şi ministrul pentru Turism, Mircea Dobre.

Alte surse susţin că nici ministrul Educaţiei, Liviu Pop, nu se va regăsi în Guvern, numele vehiculat pentru a-l înlocui fiind cel al Ecaterinei Andronescu.

CExN al PSD urmează să se reunească, în cursul zilei de luni, pentru a stabili componenţa Guvernului Dăncilă, miniştrii fiind evaluaţi şi aprobaţi de acest for.

Dragnea a acuzat, după demisia lui Tudose, că are nemulţumiri faţă de activitatea unor miniştri şi că „miniştrii mincinoşi” nu se vor mai regăsi în Guvern.

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.