INTERVIU/ Carmen Gheorghe, directorul Politiei Locale Ploiesti: "Am fost amenintata cu sabia, de un barbat poreclit Zorro"

Publicat in Politica 11 Octombrie 2017 Actualizat: 11 Octombrie 2017 1142 ori
Google+ WhatsApp
INTERVIU/ Carmen Gheorghe, directorul Politiei Locale Ploiesti: "Am fost amenintata cu sabia, de un barbat poreclit Zorro"
INTERVIU/ Carmen Gheorghe, directorul Politiei Locale Ploiesti: "Am fost amenintata cu sabia, de un barbat poreclit Zorro"

Directorul Poliției Locale Ploiești, Carmen Gheorghe, a vorbit despre experiențele ei din stradă, dar și despre ce presupune să fii o femeie care conduce o instituție formată preponderent din bărbați care nu întotdeauna acceptă acest lucru.

Reporterii Ziarului Incomod au aflat că în tinerețe Carmen Gheorghe a fost „Miss Foraj”, dar asta nu a împiedicat-o să participe la intervenții dificile, precum una din cartierul Mimiu când a fost amenințată cu o sabie de un bărbat supranumit Zorro. În plus, Carmen Gheorghe a povestit cum a luat ființă Poliția Locală Ploiești, dar a făcut și mărturisiri despre situația de la ora actuală, când este nemulțumită de unii dintre angajați, dar și de cum a găsit lucrurile după ce instituția a fost condusă timp de cinci ani de alte persoane.

Reporter: Cum s-a format Poliția Locală? Știm că ați fost de la început parte din acest proiect:

Carmen Gheorghe: Poate că a fost o idee destul de nebunească la momentul 2004, când am început să cochetez împreună cu primarul de atunci, Emil Calotă, pentru o viitoare Poliție Locală, la vremea respectivă luând naștere un proiect după modelul elvețian al Poliției Comunitare. După numeroasele noastre întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului de Interne, domnul Fătuloiu a venit și a propus acest proiect după modelul elvețian pentru cinci municipii, printre care și Ploiești. Cert este că noi am fost atunci primii care ne-am înființat, în aprilie 2005, după această componență a proiectului. La momentul aprilie 2005 probabil că au luat naștere și al Poliții Comunitare, dar nu după modelul acestui proiect elvețian. Acest proiect unea toate serviciile de control care existau la momentul respectiv în cadrul Primăriei sau al Consiliului Local și a făcut să devină o singură instituție.

Reporter: Care a fost impactul pentru oameni când s-a înființat Poliția Locală?

Carmen Gheorghe: În afară că era ceva nou, în 2005 această structură a preluat gardienii publici care erau înființați la nivel de Consiliu Județean și personalul primăriei. Până în 2005 eu am fost directorul Direcției de Control Comercial Comunicare și Ordine Publică. Prin acest element din acea direcție de comunicare la vremea respectivă, eram în colaborare cu gardienii de la momentul respectiv, pentru că municipiul Ploiești avea această colaborare și anumite zone de patrulare. Această idee a proiectului de Poliție Comunitară a fost, zic eu, ca o mănușă pentru municipiu pentru că dintr-un foc am avut un plus de oameni pe stradă. Un plus de oameni care la momentul respectiv, așa cum auziți și acum „a, un gardian public”… Lumea nu prea dădea doi bani pe gardienii publici, ceea ce pe mine în 2005 m-a făcut să vreau să dezvolt mai mult aria aceasta de a cunoaște omul, și nu ștampila care le era pusă, „gardianul public”. Printre oamenii pe care i-am preluat la acel moment, pentru că s-a făcut o comisie la nivel de primărie și de Consiliu Județean, din tot personalul pe care îl aveau la momentul respectiv noi am făcut o triere pentru municipiul Ploiești, a fost o selecție. Mai mult decât atât, bunurile pe care le-au avut în patrimoniu gardienii publici au fost preluate de noi. Chiar la momentul acela șeful gardienilor publici era domnul colonel Grigore Vasile și am putut colabora foarte bine, ba mai mult, Ploieștiul a avut ca repartiție și ce au avut mai bun, să zic așa, din patrimoniul gardienilor publici și a avut prioritate la a-și alege personalul. La momentul 2005, Poliția Comunitară a început cu o structură de 450 de oameni. În momentul de față avem 240. Faptul că ei au fost o structură militarizată s-a cunoscut foarte mult. În momentul de față noi ca structură suntem funcționari publici cu uniformă, nu suntem militarizați, asta este practic diferența dintre noi și celelalte forțe de ordine publică, cum ar fi poliția națională sau jandarmeria. Lumea trebuie să cunoască faptul că există o diferență între noi, ca atribuții și ca structură. Noi nu avem statut special, de aceea și observați că media de vârstă este deja depășită, pentru că vorbim de 2005, când personalul era undeva la 30-40 de ani. Uitați-vă că au trecut 12 ani și s-a depășit o medie de undeva la 50 de ani. Nu mai găsiți nici la poliție, jandarmi sau pompieri oameni depășind 51 de ani. Uitați-vă că noi la 56, 57, 58 încă suntem pe stradă, nici condiția fizică nu ne mai ajută în momentul de față, inclusiv partea de sănătate, am colegi care au diabet, tensiune sau cea mai nemiloasă boală, cancerul. Chiar avem probleme serioase, și nu doar în Ploiești, ci vorbesc în toată țara. Faptul că nu avem un statut nu special, pentru că până la urmă trebuie să ne vedem și noi lungul nasului ca să zic așa, mai pe românește, nu dorim un statut special cum au polițiștii și jandarmii, dar un statut specific acestei profesii de polițist local ar trebui să existe și eu cred că în momentul de față toate forțele acestea ale sindicatelor, dacă s-ar uni într-una singură, probabil că cineva ne-ar asculta mai mult și ar face în așa fel încât să ne dea mai multe drepturi. Din păcate spun că sunt mai multe sindicate și în loc să avem toți același interes, mai mult ne dezbinăm. Este o necesitate, eu ca director mi-aș dori foarte mult să lucrez cu tineri pentru că aceasta este cerința în oraș, în toate sesizările pe care le primesc de la cetățeni și aș vrea să mă implic mai mult, dar totodată, ce să le fac oamenilor mei, cu ei lucrez de 12 ani, dacă asta este starea sănătății nici nu pot să cer mai mult.

Reporter: Pentru ce fel de probleme sună oamenii cel mai frecvent la Poliția Locală?

Carmen Gheorghe: Nu știu dacă aș putea să spun că sunt de ordine publică sau că sunt de mizerie. Îmbucurător pentru mine ca director este că în momentul în care am creat acest dispecerat non stop și acest telefon care are număr scurt, oamenii au început să ne apeleze din ce în ce mai des. Numărul a ajuns undeva la care nu se mai poate răspunde, avem trei numere pe dispecerat. Cetățenii au început să vadă și să facă o diferență între apelat la celelalte instituții și probabil că acesta este și un avantaj, mergând mai repede la o sesizare. Poate că nu reușim să mulțumim toți oamenii, dar atât cât ne stă în putință prin atribuțiile pe care le avem și la modul la care putem să intervenim, eu nu pot decât să le mulțumesc colegilor mei care se implică în teren. Sunt și situații în care suntem solicitați și de fapt nu era nevoie de intervenția noastră. Sunt situații în care oamenii sunt deranjați pe liniștea publică, adică depășesc orele de liniște cu muzică, cu scandal, cu grătar în fața blocului. Acum nici nu pot să fiu depășită de situație că pe o scară pe care locuiesc persoane mai în vârstă sunt și câțiva tineri care stau seara în fața blocului și mai vorbesc sau mai cântă. Nici nu poți să fii absurd, ei unde să se ducă? Trebuie și noi și oamenii, colegii mei, să discearnă foarte bine fiecare speță pentru că pui mâna pe telefon că nu-ți convine, dar poate că nu trebuie să amendezi oriunde te duci. Am avut și spețe cum sunt cele cu tinerii din parcuri, Sala Sporturilor în mod deosebit, în care stau cu picioarele pe bancă, mănâncă semințe, înjură, spun cuvinte urâte. Vă dați seama, nu pot să le cer același lucru, aici chiar vreau implicare. Avem foarte multe situații pentru că încă sunt persoane care din gardieni, din comunitari nu îi scot și ceea ce pot să vă spun este că am foarte mulți colegi care sunt absolvenți, cu una, două facultăți, au mastere… Mi-ar plăcea mult să cred că nu mai sunt gardienii din 2004, 2005 și chiar s-au dezvoltat foarte mult. Personalul care a fost angajat ulterior a fost după cerințele funcționarului public. Mai mult, în 2010, schimbându-se legislația din Poliție Comunitară în Poliție Locală au fost obligați să facă acele cursuri de trei luni la Școala de Poliție. Chiar dacă au fost trei luni, au fost trei luni comasate. Da, poate nu la nivelul celor din Poliție, dar aceiași structură, a fost o tematică foarte încărcată, din toate domeniile.

Reporter: Sunt frecvente cazurile de ultraj asupra polițiștilor locali?

Carmen Gheorghe: Nu, n-aș putea spune că sunt foarte dese. S-au și întâmplat, dar sunt cazuri mai rare, acum contează foarte mult și modul în care se adresează fiecare în parte. Eu am puterea să recunosc că nu sunt mulțumită de limbajul tuturor polițiștilor locali, ceea ce aud de la diverse persoane, cetățeni și chiar ei între ei, colegii.

Reporter: Cum ați ajuns să lucrați în acest sistem? Ați fost întotdeauna atrasă de o astfel de carieră?

Carmen Gheorghe: Eu am dat examen pe post la Minister, alături de alți patru bărbați, am luat concursul și mi-am intrat în pâine ca să spun așa. Aveam 38 de ani, aveam încă zvâcul acela tineresc, de copil mi-am dorit sau mai bine spus am fost o fire mai băiețoasă, nu prea m-am jucat eu cu păpușile, dar în schimb cu mingea, cu bicicleta, cu patinele și la cățărat pe garduri eram prima. Fiind o fire care își dorea acțiune, eram tot timpul într-o agitație. Tot timpul m-a atras uniforma, partea aceasta mai militărească, fratele meu chiar a făcut școala de ofițeri, antiaeriană, un alt prieten ofițer de marină, adică am văzut la ei partea aceasta de militărie și uniforma care oricum te atrage. Pe vremea respectivă, vorbim de anul 1981, fetele nu aveau acces către o școală militară și atunci nu aveam alternativă decât să mă duc la o facultate tehnică sau economică. La medicină și la arhitectură nu aveam talent, deși dacă de mică mă întrebai ce vreau să mă fac, mă făceam doctoriță, dar eu în clasa a opta la prima disecție pe un iepure am fost prima care a leșinat și în momentul acela mi-am dat seama că medicina nu e de mine. Dacă eu la iepurașul acela am leșinat, nu aveam nicio treabă, așa că mi-a ieșit din cap medicina și nu aveam ce să aleg decât între inginerie și partea de ASE. În clasa a 11-a am crezut că o să mă duc către ASE, dar m-am schimbat în clasa a 12-a când aveam foarte multe cuvântări, congrese de învățat, erau niște broșuri în care erau toate cuvântările lui Ceaușeșcu și n-am putut să accept că trebuie să învăț acele discursuri din care nu pricepeai nimic și nu mă încântau. Am zis că singura soluție e să aleg ingineria. Niciodată nu m-am împăcat cu ideea că mă pot opri aici. După ce am terminat facultatea chiar am fost la schelă, am făcut utilaj tehnologic, era facultate grea pe vremea aceea și chiar am lucrat o vreme de trei ani, patru ani, la schela de foraj Scăieni, mi-a plăcut foarte mult, a fost o experiență extraordinară pentru mine și cred că aceea a fost prima etapă de călire în viața mea. Acum, prin lipsa mea de modestie, trebuie să vă spun că la vremea respectivă lucrând la schela de foraj Scăieni aveam foarte mulți colegi bărbați, s-a organizat un concurs de Miss Foraj, erau toate sondele și băieții bineînțeles că m-au propus pe listă să candidez. Normal că am ieșit învingătoare, am fost Miss Foraj 86. La ceva timp m-a chemat secretarul de partid de la schelă și m-a întrebat dacă vreau să lucrez la Casa Albă. Nici nu știam eu prea multe atunci, ce înseamnă Casa Albă, dar normal că mi-a convenit pentru că nu mai făceam naveta.

Citeste continuarea aici

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office