Orban taie pensiile primarilor

Publicat in Politica 17 Decembrie 2019 1418 ori
Google+ WhatsApp
Orban taie pensiile primarilor
Orban taie pensiile primarilor

Prim-ministrul Ludovic Orban a apreciat luni că nu este corect ca primarii să beneficieze de pensii speciale, până la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind Codul administrativ, transmite Agerpres.

Potrivit Codului Administrativ, adoptat prin OUG de Guvernul Dăncilă, începând cu 1 ianuarie 2020, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de Consilii Județene beneficiază de pensii speciale. Ei pot depune cererile până la finalul lunii martie, urmând ca prima pensie specială să o primească în ianuarie 2021. Codul Administrativ a fost atacat în august la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului, iar primul termen a fost stabilit pentru 21 ianuarie anul viitor.

„Ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ, care a instituit indemnizaţiile pentru primari şi viceprimari, este supusă controlului constituţional. Avocatul Poporului a atacat-o la Curtea Constituţională în integralitatea ei şi este supusă controlului constituţional. Din punctul meu de vedere, până la exercitarea controlului constituţional, aceste forme nu pot fi plătite, pentru că dacă se pronunţă Curtea Constituţională şi spune că e neconstituţională ordonanţa de urgenţă, înseamnă că trebuie să dea banii în înapoi. E inclusiv în interesul lor să nu beneficieze. Trebuie aşteptat până la pronunţarea Curţii Constituţionale, în urma sesizării Avocatului Poporului”, a spus Ludovic Orban, la TVR 1.

Prim-ministrul a apreciat că nu este corect demersul USR, care a atenţionat, luni, pe pagina sa de Facebook, că de la 1 ianuarie, primarii şi şefii de consilii judeţene, precum şi adjuncţii lor vor avea dreptul să ceară pensie specială. De asemenea, USR a cerut Guvernului PNL să dea OUG pentru eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali din Codul administrativ.

„Nu mi se pare corect ce face USR, pentru că ei ştiu că am discutat subiectul şi acesta e punctul meu de vedere care a fost exprimat în discuţii. Şi asta în condiţiile în care, spre deosebire de USR, PNL are 1.100 de primari. Dar eu sunt un om corect, care întotdeauna la baza unei decizii ţin cont de elemente de lege. La ora actuală ordonanţa este supusă controlului constituţional şi controlul constituţional a fost declanşat. Până la pronunţarea CCR, după părerea mea, nu este corect să plăteşti aceste indemnizaţii”, a spus Orban.

Potrivit fostului ministru social-democrat al Dezvoltării, Daniel Suciu, instituirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în cazul primarilor ar urma să aibă un impact bugetar de 100 – 150 de milioane de lei.

Conform Codului Administrativ, toate persoanele care, ulterior anului 1992, au deţinut cel puţin un mandat în funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de Consiliu Județean, au dreptul la o pensie specială, calculată la nivelul a 0,4% din venitul lunar în plată, înmulţit cu numărul de luni de mandat, dar nu mai mult de 144 de luni (12 ani – 3 mandate).

Ei au timp să depună cererile pentru a obține pensia specială până la data de 31 martie 2020, situaţiile centralizatoare urmând să fie trimise Ministerului Finanţelor până la data de 31 mai 2020.

Pensia specială a aleșilor locali se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public și este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Pentru a beneficia de acordarea indemnizației, aleșii locali trebuie să îndeplinească condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare reduse, aşa cum sunt prevăzute de legislaţia privind sistemul de pensii publice sau cele prevăzute de alte legi speciale.

De asemenea, se prevede ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitatea respectivă, a unei infracţiuni de corupţie, pentru a beneficia de indemnizație.

Indemnizația pentru limită de vârstă se acordă începând cu luna ianuarie a anului următor depunerii solicitării.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.