Cristina Tarcea, anchetată de Inspecția Judiciară pentru ca nu a respectat nici noile prevederi cu privire la completurile de 2 judecători

Publicat in Politica 19 Decembrie 2018 584 ori
Google+ WhatsApp
Cristina Tarcea, anchetată de Inspecția Judiciară pentru ca nu a respectat nici noile prevederi cu privire la completurile de 2 judecători
Cristina Tarcea, anchetată de Inspecția Judiciară pentru ca nu a respectat nici noile prevederi cu privire la completurile de 2 judecători

Inspecţia Judiciară anunţă că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecătoarea Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu și nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.

Dincolo de problema completurilor de 5 judecători, deja dezbătură în spaţiul public şi tranşată de CCR, Inspecţia Judiciară a descoperit că Tarcea nu a respectat nici noile prevederi cu privire la completurile de 2 judecători.

"Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. o), s-a reţinut că, prin refuzul de a implementa dispozițiile de imediată aplicare ale Legii nr.207/2018 anterior menţionate, 40 de cauze de competența completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor", precizează Inspecţia Judiciară.

Vechea formă a art. 31, alin. (1) a Legii 304/2004 prevedea că "b) pentru contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format dintr-un judecător."

Noua formă, pe care Tarcea a refuzat să o pună în aplicare de îndată după intrarea în vigoare. prevede că "b) pentru contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 2 judecători."

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea judecătorului în cauză.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.