Spectacol in fata Palatului Culturii din Ploiesti, miercuri seara

Publicat in Eveniment 20 Decembrie 2017 446 ori
Google+ WhatsApp
Spectacol in fata Palatului Culturii din Ploiesti, miercuri seara
Spectacol in fata Palatului Culturii din Ploiesti, miercuri seara

Primăria Municipiului Ploiești vă invită și în această seară la un spectacol de neuitat, găzduit în cadrul acțiunilor prilejuite cu ocazia „Sărbătorilor de iarnă”.

 

Astfel, începând cu ora 17.00, pe scena amenajată pe esplanada din fața Palatului Culturii, vor urca să împărtășească bucuria sărbătorilor de iarnă 38 de copii de la Grădinița Mănești, iar de la ora 17.30, 110 copii din cadrul Palatului Copiilor Ploiești vor fi prezenți pe scenă în cadrul unui deosebit program artistic, ce va include și un minirecital susținut de prof. Iulian Anghel.

Momente și cântece dragi din tezaurul folcloric românesc le vor fi oferite ploieștenilor joi, 21 decembrie a.c., când, începând cu ora 17.00,  pe scena amintită mai sus vor urca, pe rând, copiii Ansamblului folcloric Mugurelul al Colegiului Economic Ploiești și corul de copii de la școala “I. A. Bassarabescu”. Seara va continua de la ora 18.00 cu spectacolul de teatru pentru copii “Spiridușii lui Moș Crăciun”, iar de la ora 19.00 cei prezenți la spectacol vor păși în lumea dansului grecesc prin intermediul Ansamblului KYMATA.

Primăria Municipiului Ploiești le-a pregătit ploieștenilor un concert extraordinar “Crăciunul Regal”, vineri, 22 decembrie a.c., începând cu ora 20.00, susținut de Cezar Ouatu și invitații săi: Nico, Valentin Dinu, Alis Fainita, Briana Vaduva, Maria Stoica, Marius Denes (pian solist), Corala Danielescu. Spectacolul regal va fi condus de dirijorii Cezar Ouatu și prof. Valentin Gruescu. Intrarea la spectacolul, ce va avea loc pe scena amenajată în fața Palatului Culturii, va fi liberă.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.