Vremea se schimbă radical! Meteorologii ANM avertizează

Publicat in Eveniment 19 Octombrie 2017 973 ori
Google+ WhatsApp
Vremea se schimbă radical! Meteorologii ANM avertizează
Vremea se schimbă radical! Meteorologii ANM avertizează

Meteorologii trag un semnal de alarmă despre cum este afectată România de schimbările climatice. Va ploua mai puțin în lunile de vară, iar asta va duce la accentuarea secetei. Cele mai afectate zone vor fi Sudul, Sud-Estul, Estul, Vestul României, dar și Câmpia Transilvaniei.

Cantitățile de precipitații se vor diminua, în lunile de vară, după cum rezultă din scenariile climatice realizate de meteorologi.

„În condițiile în care scenariile vor indica o diminuare a cantităților de precipitații mai ales în lunile de vară, în medie cu 15-20%, așa cum arată scenariile climatice viitoare, este posibil ca în acele zone pe care astăzi le cunoaștem ca fiind cele mai vulnerabile la fenomenul de secetă, respectiv Sudul, Sud-Estul, Estul și Vestul României, dar și Câmpia Transilvaniei este posibil să înregistreze temperaturi mai scăzute, iar lunile de vară să fie din ce în ce mai călduroase în viitor și din ce în ce mai secetoase. De aceea adaptarea, cel puțin pentru agricultură — pentru că primul impact de creștere a temperaturii aerului sau reducerea precipitațiilor în lunile de vară, considerate luni critice — să determine adaptarea tehnologiilor la ceea ce înseamnă schimbarea climei în viitor’, a declarat directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Calendarul lucrărilor agricole ar putea fi decalat, în funcție de rezerva de apă din sol, dar și în funcție de adaptarea unor soiuri rezistente la temperaturi ridicate și la secetă.

„Vorbim de lucrări ale solului care să se bazeze pe un număr mic de treceri și cu pe lucrări în adâncime, care să determine pierderea apei din sol, în condiția în care conservarea apei rămâne o prioritate pe fondul secetei prelungite”, a explicat, pentru sursa citată, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, creșterea fenomenelor meteorologice extreme este evidentă.

„Vorbim de mai multă energie în sistem, care, coroborată cu o cantitate mai mare de vapori de apă, determină implicit o intensificare a acestor fenomene. Și aceasta fie că vorbim de caniculă în perioada de vară, fie că vorbim despre perioade cu precipitații abundente pe secvențe scurte din timp, care pot genera la nivel local viituri rapide după perioade foarte călduroase, fie că vorbim despre fenomenul de viscol, care poate să genereze, în partea de Sud și Sud-Est a României, intensificări ale vântului ce pot depăși la rafală 75-90 kilometri pe oră, transport de zăpadă de la sol, astfel încât să vorbim despre troienirea stratului de zăpadă și înălțimi mai mari de 1-1,5 metri’, a menționat șefa ANM.

Totodată, nu este exclus ca în perioada 2021-2050 sau la sfârșitul secolului să avem de-a face cu o intensificare a valurilor de căldură. Asta ar duce și la creșterea numărului de nopți tropicale, pe fondul schimbărilor climatice,după cum relevă scenariul creșterii temperaturilor generate de gazele cu efect de seră.

„Alternanța perioadelor de secetă, urmate de precipitații abundente pe segmente foarte scurte de timp, acele precipitații cu o rată a intensității destul de mare, pot genera în continuare anumite probleme de natură hidrologică, astfel încât întreg sistemul climatic să fie caracterizat de palete de tipare de vreme extremă considerate astăzi, dar care în viitor să fie considerată vreme normală (…) Există o strategie națională privind schimbările climatice și planul național de adaptare privind economia verde pentru 2016-2020, în care s-au identificat 12 sectoare vulnerabile — vorbim aici de agricultură, transporturi, construcții, resurse de apă, asigurări — și pentru fiecare cuprinde măsuri specifice de adaptare”, a menționat directorul ANM.

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), participă la Conferința internațională de la Târgu Mureș. Specialiștii abordează două teme majore: „Fenomene meteo extreme și sisteme de avertizare timpurie în contextul managementului riscului dezastrelor naturale” și „Educația, informarea, conștientizarea privind adaptarea la schimbările climatice — condiții de dezvoltare durabilă”.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.