Episodul 2 din campania "Fara seminte si alcool in fata blocului!": Politistii de la Sectia 3 Ploiesti, acuzati ca nu-si fac datoria! /SESIZARE

Publicat in Eveniment 12 Iulie 2017 1515 ori
Google+ WhatsApp
Episodul 2 din campania "Fara seminte si alcool in fata blocului!": Politistii de la Sectia 3 Ploiesti, acuzati ca nu-si fac datoria! /SESIZARE
Episodul 2 din campania "Fara seminte si alcool in fata blocului!": Politistii de la Sectia 3 Ploiesti, acuzati ca nu-si fac datoria! /SESIZARE

Dupa ce Ph-online.ro a publicat articolul Se cere interventia Politiei! De o luna, locuitorii de pe str. Carol Davila traiesc in INFERN! Apel DISPERATse pare ca Politia Locala a luat masuri. De doua zile, in cartier e liniste, iar locuitorii din zona au revenit la programul normal de odihna. Asa cum era de asteptat, situatia de pe Carol Davila nu este singulara: odata deschisa "cutia Pandorei", tot mai multi ploiesteni ne-au reclamat faptul ca asemenea grupuri de indivizi galagiosi isi fac veacul in mai toate cartierele din oras.

In episodul de astazi, vom publica sesizarea primita la redactie de la un ploiestean care locuieste in zona de vest a Ploiestiului si care se plange de faptul ca politistii de la Sectia 3 ignora cu desavarsire fapte ilegale, cum ar fi consumul bauturilor alcoolice pe spatiul public sau vanzarea de masini in parcarea magazinului Penny. Ba mai mult, un grup de locatari ai blocului 112B de pe Aleea Zamora au "program" de distractie zilinic, pana aproape de miezul noptii, sub geamurile vecinilor. Evident, multi dintre cei deranjati de galagie au sunat la Politie si Jandarmerie, insa fara succes.

Redam, integral, sesizarea facuta de cititorul nostru si facem apel la Politia Locala sa investigheze situatia si sa ia masurile care se impun asa incat si aceasta zona din municipiu sa redevina un loc civilizat. Ca sa eliberam Ploiestiul de sub ocupatia golaniei, grobianismului si a prostului gust e nevoie de masuri drastice, iar singurele institutii abilitate sa intervina sunt Politia si Jandarmeria. Ph-online.ro sustine campania "Fara seminte si bautura in fata blocului!".

 

"Stimata redactie,

Doresc sa va supun atentiei urmatoarele fapte de tulburare a ordinii si linistii publice din zona de Vest a municipiului Ploiesti in care locuiesc, respectiv soseaua Vestului, strada Cosminele, aleea Zamora, unde zi de zi se incalca norme elementare de liniste publica, astfel:

Pe trotuarul strazii Cosminele dinspre cladirea DGASPC sunt parcate autoturisme ce sunt destinate vanzarii, astfel ca aceasta parte stradala a devenit targ auto, inclusiv parcarea supermarketului Penny care este proprietate privata, dar unde sunt la vanzare masini de diferite marci. Oare se percep taxe si impozite pentru acest lucru?

De asemenea, la magazinul situat la parterul blocului 112A, scara A de pe aleea Zamora, se vand bauturi alcoolice care se consuma in imediata apropiere a acestuia, inclusiv la tejgheaua magazinului ce are vedere tot spre DGASPC. Oare exista autorizatie pentru asa ceva?

In fiecare zi, pe aleea Zamora, la mijlocul acesteia, locatari ce sunt vazuti permanent consumand bauturi alcoolice intre autoturismele parcate pe aceasta alee si care locuiesc cu precadere in blocul 112B, nu sunt deranjati de absolut nicio autoritate cu atributii in asigurarea ordinii si linistii publice, respectiv Jandarmerie, Politie sau Politie Locala, astfel ca acesti indivizi tulbura permanent ordinea publica, in special intre orele 16:00 – 22:00. Printre cei care sunt protagonistii acestor fapte de deranj public sunt si prorietarii autoturismelor cu numerele TRC, CAS, ZOT si DAW care aduc si alte persoane sa ii sustina in aceste petreceri de cartier.

Nemultumirea se rasfrange asupra cetatenilor prin aceea ca de foarte mult timp organele de ordine, in special cele de la Sectia 3 de Politie nu intervin in astfel de situatii, nici macar prin patrularea pe aceste strazi, cu toate ca sediul se afla pe strada Minerva, in aproierea acestei zone la care am facut referire.

In speranta ca prin intermediul dumneavoastra se va reveni la normalul vietii cotidiene, va rugam sa ne sprijiniti in rezolvarea acestor probleme.", este mesajul primit la redactie.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.