Cine este ploieșteanul care le face fotografii vedetelor Kanal D

Publicat in Eveniment 07 Noiembrie 2016 2739 ori
Google+ WhatsApp
Cine este ploieșteanul care le face fotografii vedetelor Kanal D
Cine este ploieșteanul care le face fotografii vedetelor Kanal D

Nu urmăresc postul Kanal D, dar am auzit de Ana Maria Barnoschi și de râsul ei pe care multe persoane încearcă să îl imite, de multe ori, fără succes. După câțiva ani buni de făcut poze, George Pantelimon, un tânăr fotograf din Ploiești, a făcut cunoștință cu realizatoarea TV, dar și cu alte vedete, iar în prezent le oferă ocazional ședințe foto. Pentru a afla mai multe despre pasiunea lui George, l-am întrebat direct pe el de unde a început totul:

Să dau vina pe curiozitate sau pe noroc? Poate un pic din amandouă şi încă ceva. Acel ceva care a început să prindă contur din ce în ce mai mult și care în prezent reprezintă ceea ce iubesc să fac. De când am avut ocazia să folosesc un aparat DSLR am simţit că am acest talent pe care trebuie să îl valorific cât mai mult, spune George.

Personal cunosc mulți fotografi de vârstă cu George care fac „poze de facebook” numai fetelor frumoase, în speranța că pică ceva. Nu i-am cerut să îmi explice fenomenul, dar l-am întrebat de ce el nu face așa, din curiozitate, desigur.

Oare cine poate să definească cu adevărat acest termen numit sugestiv “frumuseţe”. Am încetat să mai caut doar un ambalaj plăcut ochilor regăsit numai într-o lume plină de aparenţe. O fotografie realizată unei femei fără adapost care îşi hrăneşte copilul intr-un colţ de stradă, pentru mine este mult mai deosebită şi specială decât o imagine goală la interior cu o fetişcană care încearcă să impresioneze doar prin valoarea hainelor sau a machiajului pe care le deţine. De aici ne-am dat deja seama că George nu e genul de băiat superficial. Fetele doritoare pot găsi numărul lui de telefon la finalul acestui articol, după ce îi dau un share, bineînțeles.


De fapt, dacă tot am ajuns la capitolul „fete”, ce face George dacă e la o ședință foto, iar fata căreia trebuie să îi facă poze e timidă? Eeeeeeee…

Un fotograf spunea că în momentul în care încetezi să mai comunici cu modelul, acesta se opreşte din pozat. Cred că totul ține de subconștient. Încerc să destind atmosfera cât pot spunându-i că fotografiile nu sunt deloc rele precum le consideră. „Scoate leul din tine în următoarele fotografii” e una dintre replicile care au succes.


Iată mai jos ce l-am mai întrebat pe George:

Ai avut până acum un client atât de pretențios încât să te enerveze?

Evident, asta e inevitabil într-un asemenea domeniu. Surprinzător este atunci când clientul îți cere toate pozele de la ședință pe WhatsApp sau le distruge atunci când le editează într-o aplicație pe telefon.

Citeste continuarea>>

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.