Perchezitii in Prahova/ Un barbat s-a ales cu dosar penal dupa ce a fost prins cu 1.5 tone de tuica produsa in gospodarie

Publicat in Eveniment 11 Martie 2022 4943 ori
Google+ WhatsApp
Perchezitii in Prahova/ Un barbat s-a ales cu dosar penal dupa ce a fost prins cu 1.5 tone de tuica produsa in gospodarie
Perchezitii in Prahova/ Un barbat s-a ales cu dosar penal dupa ce a fost prins cu 1.5 tone de tuica produsa in gospodarie

La data de 10 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat 2 percheziții domiciliare în 2 comune din județul Prahova, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de producerea de produse accizabile care intră sub incindența regimului de antrepozitare fiscal în afara unui antrepozit fiscal autorizat de autoritatea competentă și deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 200 litri băuturi spirtoase.

Cu această ocazie, la una dintre locații a fost identificată o instalație artizanală precum și 1.550 de litri alcool, cu aspect și miros specific de țuică, fiind depozitați în doi recipienți tip cub din plastic, despre care proprietarul imobilului a declarat că au fost produși începând cu toamna anului 2021, din fructe proprii.

La fața locului s-a solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Regionale Vamale Ploiesti care au procedat la indisponibilizarea instalației artizanale dar și a cantității de alcool, până la finalizarea cercetărilor.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ploiești.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea întregii activități infracționale, pentru determinarea eventualului prejudiciu cauzat bugetului de stat prin neplata accizelor și taxelor datorate, precum și recuperarea acestuia.

Comunicat IJP PRAHOVA

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.