Ultimul "Weekend pe Bulevardul Castanilor". Vezi aici programul

Publicat in Eveniment 09 Septembrie 2021 4987 ori
Google+ WhatsApp
Ultimul "Weekend pe Bulevardul Castanilor". Vezi aici programul
Ultimul "Weekend pe Bulevardul Castanilor". Vezi aici programul

Weekend-ul acesta va fi ultimul în care circulația va fi restricționată pe Bulevardul Castanilor din Ploiești. Prin urmare, Primăria Ploiești a emis un comunicat de presă în care prezintă surprizele pe care le-a pregătit ploieștenilor pentru acest sfârșit de săptămână.

Iată comunicatul de presă:

Primăria Municipiului Ploiești organizează și în acest final de săptămână, o nouă serie de evenimente reunite sub genericul "Week-end pe Bulevardul Castanilor".

Astfel, sâmbătă, 11 septembrie 2021, ploieștenii se vor putea bucura, pe parcursul întregii zile, de prezența, pe Bulevard, a artiștilor pe picioroange care revin în orașul nostru, spre încântarea tuturor celor care i-au admirat și le-au apreciat prestațiile și în anii precedenți.

Pe scena special amenajată, actorii teatrului Imaginario vor prezenta micuților spectatori, începând cu ora 10.00, piesa Motanul încălțat, făcându-i părtași pe cei mici la aventurile personajelor care prind viață grație talentului actorilor teatrului ploieștean.

Cei care îndrăgesc folclorul vor putea viziona, pe aceeași scenă, de la ora 18.00, un inedit moment artistic prezentat de Mândrele de la Ploiești – grupul vocal coordonat de doamna Adela Dumitrache–Dumitru, profesor la Colegiul de Artă Carmen Sylva și C.N. I.L.Caragiale din Ploiești.

Actorii Secției de Revistă a teatrului Toma Caragiu nu vor lipsi nici în acest week-end de la întâlnirea cu ploieștenii, cărora le vor prezenta, începând cu ora 19.30, un program dinamic și relaxant, confirmând, o dată în plus, talentul și profesionalismul artiștilor de la apreciata instituție de cultură ploieșteană.

Ultima zi de week-end a acestei săptămâni – duminică, 12 septembrie, va fi una plină de surprize plăcute pentru cei dornici să participe la evenimentele organizate de către Primăria municipiului Ploiești.

Astfel, pe parcursul întregii zile, copiii vor putea asista la demonstrații de călărie și vor putea, ei înșiși, călări, gratuit, căluții prezenți într-un minunat spectacol ecvestru.

Momentele artistice oferite,începând cu ora 16.00, pe scena amplasată pe bulevard, de către Grupul vocal Prahova al Casei de Cultură I.L.Caragiale Ploiești și ansamblul folcloric Prahova vor veni în întâmpinarea tuturor celor care îndrăgesc și apreciază tradițiile și folclorul autentic.

"Week-end-ul pe Bulevard" se va încheia cu un concert susținut, la ora 18.00, de orchestra filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești, condusă de la pupitrul dirijoral de Alexandru Ilie. Melomanii se vor putea delecta audiind "Valsuri și polci", creații ale compozitorilor J.Strauss și Eugen Doga.

Reamintim ploieștenilor că Bulevardul Independenței (Castanilor) va fi închis circulației autovehiculelor sâmbătă, 11 septembrie a.c. și duminică, 12 septembrie 2021.

Precizăm, de asemenea, că "Târgul cu bunătăți și dichisuri" va fi deschis, din nou, pentru ploieșteni, oferind celor interesați o varietate de haine tradiționale și creații handmade, delicii culinare, produse din lavandă, precum și alte produse naturale pentru îngrijire sau decor.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.