Restricţii prelungite până pe 25 ianuarie în Prahova

Publicat in Eveniment 12 Ianuarie 2021 922 ori
Google+ WhatsApp
Restricţii prelungite până pe 25 ianuarie în Prahova
Restricţii prelungite până pe 25 ianuarie în Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat luni o hotărâre pentru prelungirea restricţiilor impuse pe fondul pandemiei de coronavirus şi actualizarea listei cu localităţile şi ratele de infectare raportate oficial. Măsurile se aplică începând de marţi şi până pe 25 ianuarie.

Prevederile Hotărârii nr. 01/2021 a CJSU se aplică în unităţile administrativ-teritoriale din județul Prahova, pentru 14 zile, începând cu data de 12.01.2021, a specificat Prefectura Prahova, într-un comunicat de presă trimis luni după-amiază, după şedinţa CJSU. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, indiferent de rata de infectare, amintesc autorităţile.

Pentru unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată este mai mică sau egală cu 1,5/1000 locuitori se aplică următoarele măsuri:

1. organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
2. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane;
3. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
5. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
6. măsurile prevăzute la 4 şi 5 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

În localităţile Ploiești, Băicoi, Breaza, Bușteni, Sinaia, Balta Doamnei, Blejoi, Boldești Grădiștea, Brazi, Brebu, Chiojdeanca, Cocorăștii Mislii, Cosminele, Gornet, Izvoarele, Măgurele, Păulești, Poienarii Burchii, Provița de Jos, Puchenii Mari, Râfov, Șirna, Ștefești, Tîrgșoru Vechi, Telega şi Valea Călugărească, unde incidenţa e mai mare de 1,5 şi nu depăşeşte 3, se aplică următoarele măsuri:

1. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
2. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
3. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
5. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
6. măsurile prevăzute la pct. 4 și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Gorgota a rămas singura comună cu rata de infectare peste 3 cazuri la mie. Aici se aplică, până pe 25 ianuarie, în eventualitatea în care incidenţa vă rămâne ridicată, următoarele măsuri:
1. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este este interzisă;
2. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
3. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă; se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, dar care nu vor fi consumate în spaţiile respective (livrare la domiciliu, takeaway);
5. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități; se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
6. măsurile prevăzute la 4 și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Terasele care nu întrunesc caracteristicile enumerate (nu au acoperiș/plafon/tavan și care nu sunt delimitate de cel puțin doi pereți exteriori) rămân deschise în condițiile legii;
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. Funcționarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri este permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară (în conformitate cu art. 4 Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 60 din 17.12.2020 privind aprobarea aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19).

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.