In Prahova, roşiile se vor coace pe 100 de hectare de spaţii protejate

Publicat in Eveniment 14 Martie 2019 923 ori
Google+ WhatsApp
In Prahova, roşiile se vor coace pe 100 de hectare de spaţii protejate
In Prahova, roşiile se vor coace pe 100 de hectare de spaţii protejate

Roşiile cu gust de cauciuc, aduse de peste mări şi ţări, vor avea, în Prahova, un adversar redutabil: cele 100 de hectare de spaţii protejate, pe care vor fi produse tomate cu gust adevărat, ştiut de pe vremea copilăriei!

Este vorba despre serele şi solariile ce aparţin legumicultor prahoveni, în mod special al acelora care vor beneficia, şi în acest an, de subvenţii, condiţia fiind ca să obțină producţii de roşii în perioada de extrasezon. Deja, pentru prima perioadă inclusă în program, s-au înscris peste 500 de prahoveni. Iar cum data limită de depunere a cererilor de înscriere este 20 martie, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova a anunţat că va primi solicitări inclusiv la acest sfârşit de săptămână.


Având în vedere că 20 martie a.c. este termenul limită până la care legumicultorii prahoveni care doresc să se înscrie în prima etapă a programului de susţinere a producătorilor de tomatelor în spaţii protejate pot depune solicitări, Direcţia pentru Agrcultură Judeţeană Prahova a anunţat program prelungit pentru înscrieri. Concret, cei care doresc să se înscrie în programul amintit pot depune documentele și în zilele de 16, respectiv 17 martie 2019 (sâmbătă şi duminică). Precizarea a venit în contextul în care Ministerul Agriculturii a anunţat că, începând cu 1 Martie a.c., prin direcțiile pentru agricultură județene continuă aplicarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”.

Valoarea sprijinului financiar acordat este de 3000 euro/beneficiar/an şi se acordă celor care exploatează culturi de tomate în spaţii protejate, pe o suprafaţă de minimum 1000 mp. Beneficiari eligibili sunt consideraţi producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; producători agricoli persoane juridice.

Aceştia trebuie să deţină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate (sere, solarii) de minimum 1.000 mp; să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp; să facă dovada valorificării unei cantități de tomate de minimum 2.000 kg, cu documente justificative (bon fiscal/facturi/filă/file din carnetul de comercializare); să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spații protejate; să facă dovada valorificării producției în perioada ianuarie – mai (cei care depun cerere până pe 20 martie, inclusiv); respectiv în perioada noiembrie – 20 decembrie (cei care depun cerere până pe 15 septembrie, inclusiv). Pentru a primi sprijinul acordat, solicitanţii trebuie să se înregistreze şi în Registrul unic, aceştia fiind verificaţi atât la înfiinţarea culturii, cât şi la începutul rodirii roşiilor. După verificarea efectuată de către specialiştii Direcţiei pentru Agricultură Judeţene, următoarea etapă se referă la aducerea documentelor justificative (bon fiscal/fila/file din carnetul de comercializare/factură) care să ateste comercializarea producţiei de tomate obţinută în spaţiile protejate în perioadele de extrasezon, respectiv ianuarie – mai și/sau noiembrie – 20 decembrie 2019, inclusiv.


Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, la nivelul judeţului Prahova, în primul an al aplicării acestui program – 2017, au beneficiat 270 de fermieri care au primit câte 13.481,4 de lei, reprezentând contravaloarea a 3000 euro, iar anul trecut s-au înscris 643 de fermieri care, de asemenea, au primit câte 3000 de euro.


Potrivit directorului instituţiei menţionate, Mita Enache, pentru anul acesta, pentru primul ciclu de produse, pentru care s-au depus solicitări începând cu 1 martie, s-au înscris peste 500 de persoane.


Cei mai mulți cultivatori de tomate în spații protejate care au primit banii în primul ciclu de producție anul trecut (ianuarie – 15 iunie 2018) au fost din Balta Doamnei (172), Olari (145), pe listă mai figurând şi producători din localitățile Râfov, Gherghița, Puchenii Mari, Tomșani, Filipeștii de Târg, Valea Călugărească, Bărcănești etc. De altfel, Balta Doamnei rămâne, în continuare, principalul bazin de legumicultori, în contextul în care, din suprafaţa totală de 100 de hectare de spaţii protejate, reprezentând sere şi solarii, 42 de hectare sunt în această comună.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.