SURSE/ Pensionarii vor putea lucra la stat, cu o singură condiţie

Publicat in Administratie 08 August 2017 2020 ori
Google+ WhatsApp
SURSE/ Pensionarii vor putea lucra la stat, cu o singură condiţie
SURSE/ Pensionarii vor putea lucra la stat, cu o singură condiţie

În ciuda anunţului făcut luni de Călin Popescu Tăriceanu, persoanele care ies la pensie se vor putea reangaja la stat, însă nu în cadrul instituţiei din care s-au pensionat, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Preşedintele ALDE anunţase luni, după şedinţa Coaliţiei de guvernare, că legea va fi modificată astfel încât persoanele aflate în pensie să nu mai poată cumula pensia cu un salariu în sistemul bugetar. Potrivit lui Tăriceanu, măsura ar fi urmat să se aplice atât persoanelor care urmează să se pensioneze, cât şi pensionarilor care lucrează deja la stat.

Măsura anunţată de Tăriceanu ar urma să nu se aplice însă decât parţial. Potrivit Antena 3, Coaliţia pregăteşte schimbarea legii în sensul în care reangajarea pensionarilor să fie interzisă doar la instituţia din care s-au pensionat

.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.