Bugetul pe 2019 al Consiliului Județean Prahova a fost aprobat. Cum au împărțit aleșii peste 500 milioane lei | VIDEO

Publicat in Administratie 19 Aprilie 2019 900 ori
Google+ WhatsApp
Bugetul pe 2019 al Consiliului Județean Prahova a fost aprobat. Cum au împărțit aleșii peste 500 milioane lei | VIDEO
Bugetul pe 2019 al Consiliului Județean Prahova a fost aprobat. Cum au împărțit aleșii peste 500 milioane lei | VIDEO

Consiliul Județean Prahova a aprobat vineri, cu unanimitate de voturi, bugetul instituției pentru anul 2019.
Astfel, executivul județean va avea la dispoziție peste 500 de milioane lei, în sumă regăsindu-se fondurile europene, dar și excedentul de anul trecut.


Conform președintelui Bogdan Toader, banii au fost direcţionaţi pe două secțiuni. Așadar, peste 344 de milioane de lei au fost alocați pentru funcţionarea și alte peste 158 de milioane de lei pentru secțiunea de dezvoltare.
Și în acest an, ponderea cea mai mare din buget, peste 35% , reprezintă alocarea direcţionată pentru asistența sociala, către DGASPC Prahova.


Alte 12 milioane de lei vor fi direcționate pentru funcționarea celor două spitale din subordine. Drept urmare, Spitalul Județean Ploiești va primi un buget de 8 milioane lei, în timp ce Spitalul de Obstetrică și Ginecologie va primi 4 milioane de lei.


Sume importante, respectiv 9% din buget, vor fi repartizate pentru capitolul Cultură, fondurile fiind direcționate în special către muzee.


Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a mai anunțat că anul acesta a decis ca sumele alocate pentru ONG-uri să ajungă la un milion de lei.


La capitolul dezvoltare suma prevăzută este de peste 158 de milioane de lei și este destinată în principal lucrărilor de infrastructura.


Toader le-a prezentat aleșilor județeni și evoluția bugetară în ceea ce privește sănătatea. Astfel, în 2016, Consiliul Județean Prahova a alocat 4,8 euro, în 2017 suma a fost de 6,5 milioane euro, în 2018 au fost alocați 4,9 milioane euro, în timp ce în 2019 instituția a alocat un buget de 7,5 milioane euro.

sursa: www.deprahova.ro 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.