Ai circulat fara rovinieta? Amenzile sunt mult mai mari

Publicat in Trafic 22 Iulie 2022 Actualizat: 22 Iulie 2022 613 ori
Google+ WhatsApp
Ai circulat fara rovinieta? Amenzile sunt mult mai mari
Ai circulat fara rovinieta? Amenzile sunt mult mai mari

Cresc amenzile pentru lipsa rovinietei. Legea a fost promulgată!

Atenţie şoferi. Cresc amenzile pentru lipsa rovinietei. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care prevede noile sancţiuni. Astfel, pentru autoturisme amenda va fi de minim 275 de lei şi de maximum 550 de lei, limite majorate față de 250 lei, respectiv 500 lei până acum.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Legea promulgată mărește amenzile pentru lipsa rovinietei la fiecare categorie de autovehicule.

Astfel, pentru autoturisme amenda este de minim 275 de lei şi de maximum 550 de lei (limite majorate față de 250 lei, respectiv 500 lei până acum). pentru vehiculele de transport marfă amenzile pornesc de la 950 de lei şi pot ajunge chiar la 5950 de lei, în funcţie de tonajul vehiculului. In ceea ce priveste vehiculele de transport persoane, in functi de numarul de locuri pe scaune, amenzile pentru lipsa rovignetei pornesc de la 1550 de lei si pot ajunge pana la 5500 de lei.
Amenzi majorate

pentru autoturisme amenda este de minim 275 de lei şi de maximum 550 de lei (limite majorate față de 250 lei, respectiv 500 lei până acum)

pentru vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală admisibilă tehnic – n.r.) mai mică sau egală cu 3,5 tone amenda este de minim 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei (limite majorate față de 750 lei, respectiv 1.250 lei până acum)

pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone amenda este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei (limite majorate față de 1.250 lei, respectiv 1.750 lei până acum)

pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone amenda este de minim 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei (limite majorate față de 1.750 lei, respectiv 2.250 lei până acum)

pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) amenda este de minim 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei (limite majorate față de 2.750 lei, respectiv 3.000 lei până acum)

pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) amenda este de minim 5.950 de lei şi de maximum 11.900 de lei (limite majorate față de 3.000 lei, respectiv 4.500 lei până acum)

pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) amenda este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei

pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) amenda este de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.

Legea intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.