Ce s-a găsit, de fapt, în sicriul lui Nicolae Ceaușescu la deshumare. S-a pus capăt unui întreg șir de speculații

Publicat in Ştiri Naţionale 03 Octombrie 2019 822 ori
Google+ WhatsApp
Ce s-a găsit, de fapt, în sicriul lui Nicolae Ceaușescu la deshumare. S-a pus capăt unui întreg șir de speculații
Ce s-a găsit, de fapt, în sicriul lui Nicolae Ceaușescu la deshumare. S-a pus capăt unui întreg șir de speculații

Deși au trecut aproape 30 de ani de la moartea soților Ceaușescu, nu puțini sunt cei care încă susțin faptul că aceștia nu s-ar afla în sicriele în care se presupune că au fost îngropați. Pe fondul acestor speculații, rudele cuplului de dictatori care a condus destinele țării noastre în perioada comunistă au fost de acord cu deshumarea trupurilor neînsuflețite. Totodată, pentru a pune capăt lungului șir de controverse, au fost prelevate inclusiv probe ADN.

 

 

Evenimentul istoric a avut loc la cimitirul Ghencea Civil, unde își doarme somnul de veci fostul secretar general al Partidului Comunist Român, alături de soția sa. În ziua dezgropării, a fost forfotă încă de la primele ore ale dimineții, numeroși paznici împânzind cimitirul, pentru a împiedica accesul curioșilor. În ciuda acestor desfășurări de forțe, în spațiul public au circulat fotografii cu conținutul sicriului lui Ceaușescu.


În respectivele imagini, au putut fi observate anumite detalii cât se poate de interesante. Spre exemplu, scheletul dictatorului se odihnește pe un pat de rumeguș, îmbrăcat cu același palton purtat în ziua în care a fost omorât. În plus, podoaba sa capilară este aproape intactă, iar urmele de gloanțe nu au dispărut.

INML a confirmat că soții Ceaușescu sunt îngropați la Cimitirul Ghencea
După ce au analizat cu mare atenție probele biologice recoltate de la trupurile neînsuflețite ale soților Ceaușescu, specialiștii Institutului Național de Medicină Legală au confirmat că aceștia sunt îngropați la Cimitirul Ghencea, punând astfel punct oricăror speculații care susțineau contrariul.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.