Festivalul SINAIA FOREVER. Delia, Smiley şi alţi artişti de renume vor susţine concerte

Publicat in Eveniment 26 August 2015 1421 ori
Google+ WhatsApp
Festivalul SINAIA FOREVER. Delia, Smiley şi alţi artişti de renume vor susţine concerte
Festivalul SINAIA FOREVER. Delia, Smiley şi alţi artişti de renume vor susţine concerte

Între 4 și 6 septembrie, Primăria orașului Sinaia organizează cea de XXI-a ediție a Festivalului SINAIA FOREVER.

 

După 20 de ani și 20 de teme diferite, în această toamnă Sinaia devine orașul tuturor anotimpurilor, iar organizatorii își propun să cuprindă cele 365 de zile de vacanță ale orașului, în cele trei zile de Festival.

“În anii trecuți am încercat să identificăm temele centrale, punctele forte ale stațiunii și să construim Festivalul pe conceptul respectiv, promovând astfel activitatea sau obiectivul turistic pe care ne concentram. Astfel, am sărbătorit muntele, schiul, regalitatea sau Casino-ul. Anul acesta, Sinaia este cea mai nouă și modernă stațiune montană din România, atât datorită proiectului de reabilitare a centrului, cât și grație investițiilor consistente în domeniul de altitudine. Sinaia365 este Sinaia tuturor anotimpurilor, este Sinaia multiplelor ipostaze, activități și evenimente, este destinația perfectă pentru orice zi din an. Asta credem și asta sperăm să transmitem în cele trei zile de Festival.” a spus Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

Istoria, cultura, traseele urbane și montane, divertismentul, activitățile în aer liber și competițiile sportive vor face front comun și vor transforma Sinaia în cea mai dinamică stațiune montană din România. Bulevardul central va fi împărțit în patru anotimpuri, iar fiecare zonă va încerca să reproducă unicitatea și atmosfera unei perioade specifice din an.

Bicicletele, schiurile, gondola, animația stradală, dansurile, jocurile, statuile vivante, meșteșugarii și, nu în ultimul rând, concertele din Parcul Ghica vor întregi atmosfera de sărbătoare a orașului.

Ca în fiecare an, circulația mașinilor va fi oprită în toată zona centrală a orașului, iar bulevardele centrale vor fi rezervate pietonilor și bicicliștilor.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.