Bogdan Toader, președintele PSD Prahova: După ce pensiile și salariile au fost înghețate, iată că și investițiile au fost blocate
Politica

Bogdan Toader, președintele PSD Prahova: După ce pensiile și salariile au fost înghețate, iată că și investițiile au fost blocate

Președintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, a criticat dur, faptul că investițiile din zeci de localități prahovene sunt blocate din cauza întreruperii finanțării prin PNDL.

"Este de neînțeles cum, la numai trei luni de la aprobarea bugetului de stat, fondurile destinate acestor obiective finanțate prin PNDL să fie deja terminate. Vorbim despre investiții în școli, în modernizări de drumuri locale, despre rețele de canalizare și de alimentare cu apă. În Prahova sunt proiecte în aproape toate localitățile, în valoare de peste 767 milioane de lei, în total. După ce pensiile și salariile au fost înghețate, iată că și investițiile au fost blocate. Acesta este un motiv în plus pentru care noi, parlamentarii PSD Prahova, am semnat moțiunea de cenzură și vom vota, marți, această moțiune", a precizat deputatul Bogdan Toader, președintele PSD Prahova.

Totodată, Toader a atras atenția și asupra pericolului pierderii finanțării europene pentru unele dintre proiectele aflate în implementare în momentul alegerilor locale din anul 2020, printre care se regăsesc și modernizarea DJ 720, finalizarea extinderii Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, precum și refacerea și dotarea ambulatoriilor Spitalului Județean de Urgență și Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești.

De altfel, liderul PSD Prahova a atins și problema inițierii, de către actuala conducere a Consiliului Județean Prahova, a unor proiecte de infrastructură rutieră, în detrimentul celor aflate în diferite stadii, începute în mandatul 2016-2020.

Bogdan Toader nu a ezitat în a ataca și lipsa de implicare a ministrului Finanțelor Publice, senatorul de Prahova Alexandru Nazare, în sprijinirea autorităților prahovene.

"Unul dintre reprezentanții trimiși de prahoveni, prin vot, în Parlamentul României este ministrul Finanțelor. Fiindcă este senator de Prahova, mă așteptam să vedem mai multe fonduri pentru județ", a precizat Bogdan Toader.

28 Iunie 2021 713 ori
Bacalaureat 2021. Subiectele la Limba română, profil real și uman
Eveniment

Bacalaureat 2021. Subiectele la Limba română, profil real și uman

Bacalaureat 2021 începe luni, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba română. Subiectele, dar și baremul de corectare, vor fi publicate pe edu.ro începând cu ora 15:00. Varianta extrasă de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a fost cea cu numărul 4.

BAC 2021 va continua marți, 29 iunie, cu proba obligatorie a profilului - probă scrisă -, pe 30 iunie cu proba la alegere, iar pe data de 1 iunie, limba maternă.

Ministerul Educației a decis că anul acesta nu se mai susțin probele de competențe lingvistice de comunicare în limba română, cele de comunicare în limba maternă, de competențe digitale și într-o limbă străină. Potrivit unui ordin de ministru s-a decis ca acestea să fie echivalate cu mediile din cei patru ani de studiu.

Subiecte Limba română, Bacalaureat 2021

UPDATE: Subiecte Limba Română, profil uman

La subiectul I, candidații au avut de rezolvat mai multe exerciții pe baza unui text suport al Elenei Văcărescu. La subiectul II, absolvenții de
clasa a XII-a au avut de evidențial relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice în opera Orizonturi, de Ioan Vinea. Subiectul III la profilul uman la română la BAC 2021 a fost un eseu despre particularitățile unui personaj dintr-o nuvelă studiată.

 

Subiecte Limba română, profil uman, Bacalaureat 2021
Subiecte Limba română, profil uman, Bacalaureat 2021 FOTO: Mediafax
Subiecte Limba română, profil uman, Bacalaureat 2021
Subiecte Limba română, profil uman, Bacalaureat 2021 FOTO: Mediafax

 

UPDATE: Subiecte Limba Română, profil real

La subiectul I absolvenții de liceu de la profilul real și tehnologic au avut un text la prima vedere „Viața lui I.L. Caragiale” de Șerban Cioculescu, potrivit edupedu.ro.

La subiectul I, punctul B, candidații au avut de făcut un text argumentativ despre „dacă greutățile vieții pot îngreuna sau nu realizarea responsabilităților față de familie”.

Subiectul II a fost un comentariu al unei poezii de Ion Vinea.

La Subiectul III, candidații au avut eseu despre particularitățile unei nuvele studiate.

 

subiecte-romana-real1
Subiecte Limba română, profil real, Bacalaureat 2021 FOTO: Mediafax
subiecte-romana-real2
Subiecte Limba română, profil real, Bacalaureat 2021 FOTO: Mediafax

 

Proba la Limba și literatura română - Proba E. a) - este obligatorie pentru toate profilurile. Subiectele diferă însă în funcție de profilul real sau uman absolvit de elev. În ambele cazuri, proba este structurată în trei mari subiecte: I, II și III.

De obicei, indiferent de profil - real sau uman - subiectele I și II sunt aceleași. Diferențele de cerință apar la subiectul III.

Din cauza pandemiei, programa pentru BAC 2021 a fost simplificată.

28 Iunie 2021 823 ori
De ce foametea din Madagascar ar trebui să îngrijoreze întreaga lume. Bojariu: Vedem efecte și în Europa, apa va fi tot mai puțină
Eveniment

De ce foametea din Madagascar ar trebui să îngrijoreze întreaga lume. Bojariu: Vedem efecte și în Europa, apa va fi tot mai puțină

Madagascar este prima ţară din lume afectată de foamete în urma schimbărilor climatice, avertizează ONU. Este cea mai severă secetă din ultimii 40 de ani, a spus la Digi24 climatologul Roxana Bojariu. Ea a avertizat că din cauza schimbărilor climatice, în zonele unde plouă mult va ploua și mai mult, iar zonele aride vor deveni și mai secetoase.

În urmă cu mai bine de o lună, ONU a emis o alertă în această privinţă şi anunţa că peste 1 milion de oameni pot fi afectaţi de foamete.

Schimbările climatice sunt cauza principală a unei crize alimentare în curs de dezvoltare în sudul Madagascarului, a avertizat Programul Mondial al Alimentelor (PAM) al ONU, potrivit CNN.

Insula africană a fost afectată de cea mai gravă secetă din ultimele patru decenii, care a împins 1,14 milioane de oameni "chiar la marginea foametei", a spus directorul executiv al PAM, David Beasley.

"Avem de-a face cu o secetă care a depășit ce a existat în ultimii 40 de ani, e cea mai severă secetă din ultimele patru decenii.

Seceta influențează producția agricolă, iar provocarea securității alimentare va deveni mai dificilă, deoarece va fi necesar să se producă cu cel puțin 50% mai multe alimente pana in 2050 pentru a hrăni întreaga populație. În toate sectoarele, agricultura e foarte dependentă de climă și foarte vulnerabilă.

Deși în Europa avem condiții climatice mai favorabile, chiar și aici vedem schimbări mai ales în jurul bazinului mediteranean, iar resursa de apă va deveni deficitară.

Problema cu schimbările climei e că din analizele climatologilor rezultă că în zonele unde deja plouă mult va ploua și mai mult, iar cele aride vor fi și mai aride", a spus Bojariu.

Potrivit climatologului, mai ales în cazul unor țări precum Madagascar, cu condiții naturale climatice destul de problematice, schimbarea climei pune probleme mult mai mari. De aici consecința migranților climatici, care încep să caute acele zone unde să supraviețuiască, dacă nu mai au resurse de apă și de hrană în locul unde s-au născut.

Efectele sunt globale, dar sunt nuanțate de factori locali, de tipul solului, de acoperirea solului și de tipul de climă, a afirmat Roxana Bojariu.

"Sunt zone mult mai vulnerabile natural, dar și ca infrastructură socio-economică. Țări precum Madagascar au ambele probleme, și condițiile naturale de climă, și contextul socio-economic.

Dacă vorbim de caracteristicele socio-economice, poți limita efectele climei, dar pentru asta ai nevoie de resurse umane, materiale și de tehnologie. Este important ca în tratatul de la Paris să se țină cont ca țările care vor avea de suferit ca urmare a schimbărilor climatice să fie ajutate cu transfer de tehnologie, cu granturi care să limiteze efectele secetei. Să fie ajutate să se adapteze la aceste condiții", a declarat climatologul.

28 Iunie 2021 734 ori
,,Lupișorii" au fost de renume, dar fără nume!
Sport

,,Lupișorii" au fost de renume, dar fără nume!

Din cauza faptului că mărcile Petrolul sunt "la sertar", două dintre echipele Academiei de Copii și Juniori a clubului fanion au evoluat fără emblemă la un puternic turneu juvenil, „Kids Star Cup”, competiție organizată la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. Ambele au reușit rezultate excelente, grupa „2009” (antrenor Cristian Iordache) clasându-se pe prima poziție, în vreme ce grupa „2010” (antrenor Ciprian Pura) a terminat pe locul doi.

Grupa „2009” a trecut, în faza grupelor, cu 2-0 de CFR Cluj 2 (marcator Sabin Fieraru, ambele goluri), 6-1 de Academia Germană București (marcatori Fabian Sandu, 4 goluri, Iustin Vișan, Rareș Leescu) și 3-0 de Cernolomets (Bulgaria, marcatori Rareș Leescu, 2 goluri, și Iustin Vișan). În sferturi, elevii lui Cristi Iordache au învins cu 1-0 pe CS Popești Leordeni (marcator Fabian Barbu), pantru ca, în semifinale, să treacă, scor 2-0, de LPS Pitești (marcatori Iustin Vișan și Rareș Leescu). A urmat finala turneului, în compania lui CFR Cluj 1, partida care, după 0-0 la finalul timpului regulamentar, a fost tranșată la loviturile de departajare. Acolo unde „lupișorii” s-au impus cu 2-1, penaltiurile fiind transformate de către Rareș Leescu și Sabin Fieraru.

Iată și lotul câștigător: Ștefan Rădulescu, Rareș Nedelcu, Ștefan Tomiță, Fabian Barbu, Sabin Fieraru, Gabriel Varlas, Rareș Leescu, Denis Piscup, Ștefan Manta, Iustin Vișan, Fabian Sandu, Matei Andronache, Luca Codescu, Andrei Badea, Aleho Măruță, David Berbec, David Rudeanu, Ștefan Stoica și Rareș Badea. De consemnat și faptul că Rareș Leescu a fost desemnat drept cel mai tehnic jucător al turneului, iar Ștefan Rădulescu a primit distincția cuvenită celui mai bun portar.

La rândul lor, micii petroliști născuți în 2010 au terminat pe poziția secundă la categoria lor de vârstă. Elevii lui Ciprian Pura și-au câștigat grupa din care au făcut parte, după 5-0 cu CSȘ Alexandria, 2-1 cu Kids Sport și 3-1 cu CS Popești Leordeni, trecând, apoi, în fazele eliminatorii, de CSO Bragadiru (sferturi de finală, scor 3-0) și Școala de Fotbal Toader Ploiești (semifinale, scor 2-0). În ultimul act, „lupișorii” au pierdut, la mare luptă, duelul cu New Stars București, scor 1-2.

Iată și lotul de vicecampioni: Alexandru Bălescu, Vlad Vâlcu, Mihai Fâșie, Sebastian Iorga, Ionuț Stoica, Darius Mierloiu, Rareș Manolache, Iulian Moroiță, Rareș Ilie, Erick Popa, Iustin Păuna, Vlad Ionescu, Andrei Nicoară, Gabriel Bunea, Darius Baciu, Nikolas Ionică, Andrei Dimian, Alexandru Dimian.Sursa:fcpetrolul.ro

 

28 Iunie 2021 1019 ori
Lovitură pentru români. Testele rapide Covid, interzise la vânzare
Eveniment

Lovitură pentru români. Testele rapide Covid, interzise la vânzare

Ministerul Sănătății vrea să interzică vânzarea către populație a testelor rapide antigenice pentru depistarea Covid, pe motiv că ar avea un impact negativ asupra vieții pacienților. Consecința va fi că singura soluție pentru a beneficia de un astfel de test este efectuarea acestuia la o clinică privată, unde costurile sunt mult mai ridicate.

Românii nu vor mai putea cumpăra teste rapide antigenice nici de la farmacii și nici de la firmele care le comercializează on-line. Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordonanță de urgență care interzice total vânzarea către populație a acestor dispozitive, inclusiv de către firmele on-line. În expunerea de motive se invocă o recomandare a Comisiei Europene către statele membre ale Uniunii Europene de a utiliza testele antigenice rapide pentru a consolida și mai mult capacitatea generală de testare a statelor, în special deoarece testarea rămâne un pilon esențial pentru controlul și atenuarea actualei pandemii de Covid-19.

Recomandarea CE mai prevede ca statele europene să se asigure că testarea antigenică rapidă este efectuată de personal medical calificat sau de alți operatori calificați, după caz, în conformitate cu specificațiile naționale, în strictă conformitate cu instrucțiunile producătorului și sub rezerva controlului calității; să investească în formarea și, dacă este cazul, certificarea personalului medical și a altor operatori pentru efectuarea eșantionării și a testării, asigurând astfel capacități adecvate și garantând colectarea de eșantioane de bună calitate. Totodată, testele antigenice ar trebui utilizate pentru diagnosticarea Covid-19 în rândul cazurilor simptomatice, al contactelor cu cazuri confirmate, al cazurilor grupate, pentru screening în zone cu risc ridicat și în spații închise, cât și pentru screening la nivelul întregii populații în situații epidemiologice sau zone în care proporția testelor cu rezultate pozitive este ridicată sau foarte ridicată.

Sancțiuni pentru comercianți
Potrivit recomandărilor Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), prelevarea probei și interpretarea rezultatelor testelor rapide trebuie să se facă de către personal medical calificat, în conformitate cu instrucțiunile producătorului, susține Ministerul Sănătății. "Dacă testele rapide nu sunt utilizate de către profesioniști, așa cum producătorul menționează în instrucțiunile de utilizare, rezultatele pot fi compromise. Nu în ultimul rând, utilizarea în prezent a prelevării probelor în urma testării cu teste rapide antigen SARS-COV-2 într-un cadru mai puțin controlat, lipsit de monitorizarea rezultatelor (raportare) și fără aplicarea unei strategii care să clarifice situațiile care impun testarea de confirmare cu un test RT-PCR, au un impact negativ asupra sănătăţii şi vieţii pacienţilor. Se impune în aceste condiții, adoptarea unor măsuri adecvate în vederea împiedicării achiziționării de către utilizatorii nespecialiști a testelor rapide antigen SARS-COV-2 de uz profesional. De asemenea, se impune necesitatea reglementării în regim de urgență a unor măsuri sancționatorii cu privire la dispozitivele medicale în scopul asigurării protecției sănătății și securității pacientului", se arată în expunerea de motive a proiectului de ordonanță de urgență.

Permise doar firmelor, spitalelor și farmaciilor
Potrivit proiectului de act normativ al Ministerului Sănătății, dispozitivele medicale de diagnostic in vitro pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 de tipul testelor rapide antigen încadrate de producători ca fiind de uz profesional, se pot distribui către operatorii economici care dețin aviz de funcționare emis de ANMDMR pentru distribuția dispozitivelor medicale. Permisiunea de a achiziționa astfel de teste a fost acordată și unităților sanitare, unităților farmaceutice în care se realizează testarea cu testele rapide antigen încadrate de producători ca fiind de uz profesional și centrelor mobile de testare autorizate pentru testarea cu testele rapide antigen încadrate de producători ca fiind de uz profesional, în calitate de urilizatori finali. Totodată, pot cumpăra teste rapide și instituțiile/autoritățile publice și operatorii economici care au încheiat un contract de testare periodică a personalului propriu cu unul din utilizatorii finali.

28 Iunie 2021 861 ori
Site-ul de unde veți putea descărca certificatul verde COVID-19 începând cu 1 iulie
Eveniment

Site-ul de unde veți putea descărca certificatul verde COVID-19 începând cu 1 iulie

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a anunțat adresa site-ului de unde va putea fi descărcat certificatul verde COVID de la 1 iulie.

Documentul va putea fi descărcat începând de joi, 1 iulie, de pe platforma dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și va fi disponibil la adresa certificat-covid.gov.ro. Pentru a intra în posesia certificatului digital, trebuie creat un cont cu o adresă de email, iar identitatea va fi confirmată cu ajutorului unui link de activare.

Pentru persoanele care nu au acces la internet, cum s-a procedat și la programarea la vaccinare, va exista posibilitatea ca aceste certificate să poată fi descărcate fizic în două feluri: fie cu ajutorul medicului de familie, fie cu ajutorul direcției de sănătate publică din județul aferent.

Certificatul este disponibil în format digital și pe hârtie
Ele vor putea ridica documentul și în format letric, pe hârtie, și va conține și codul QR respectiv, care se scanează la punctele de trecere a frontierei. „Este un lucru foarte simplu, cum facem și cu biletul de avion, mergem sau cu telefonul, sau cu hârtie unde este imprimat codul QR. Important este să existe codul QR, fie că este o poză pe telefon, pe WhatsApp etc sau pe hârtie", a explicat Andrei Baciu la Digi 24.

Certificatul digital al UE privind COVID este menit să faciliteze călătoriile în UE și va fi emis gratuit. Aceste certificate atestă că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, că a primit un rezultat negativ la testul de depistare a bolii sau că este imună după o infecţie.

Andrei Baciu a precizat că la nivel european s-a convenit să existe o perioadă de tranziție de șase săptămâni, începând cu 1 iulie, în care să poată fi folosite ambele tipuri de documente: pentru vaccinare, de exemplu, va putea fi folosită și adeverința de vaccinare clasică, în paralel cu certificatul digital european.

28 Iunie 2021 1448 ori
Al doilea bacalaureat din pandemie. Astazi, proba la Limba si Literatura Romana
Eveniment

Al doilea bacalaureat din pandemie. Astazi, proba la Limba si Literatura Romana

Peste 133.000 de absolvenți de liceu, dintre care 114.137 de candidați din promoția curentă, încep examenul de Bacalaureat.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, luni are loc proba scrisă la Limba și literatura română, marți se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi.

Examenul este organizat în 802 centre. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 133.663 de candidați, dintre care 114.137 de candidați din promoția curentă, respectiv 19.526 de candidați din promoțiile anterioare.

Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie. Contestațiile pot fi depuse sau transmise în aceeași zi, între orele 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie. Confom Ministerului Educației, afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Probele încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Potrivit Ministerului, în sălile de clasă în care se desfășoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri, iar în situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă. De asemenea, fiecare persoană care are drept de acces în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare, sălile de clasă vor avea dezinfectanți pentru mâini, iar în incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecție.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor in sala de examen. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

„Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen", a mai informat ministerul.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, a mai transmis Ministrul Educației.

28 Iunie 2021 725 ori
Pagina 507 din 5958

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.