Clanul "Ciucuricã" din Ploiesti, calcat de mascati!
Eveniment

Clanul "Ciucuricã" din Ploiesti, calcat de mascati!

UPDATE. Potrivit surselor, în dosar sunt cercetate infracțiuni de înșelăciune. Dosarul s-ar afla în instrumentare la Secția nr. 20 de Poliție din București. Vom reveni cu detalii!

UPDATE. Potrivit unor surse, în dosar este vizat și un avocat cunoscut opiniei publice.

UPDATE. Se pare că în dosar se vor implica și ofițeri anticorupție, întrucât a fost descoperită o rețea care falsifica documente auto, inclusiv la Serviciul de Înmatriculări din București.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Potrivit unor surse, oamenii legii au descind marți dimineață, 22 mai, la membrii clanului Ciucurică din Ploiești! Se pare că au fost emise două mandate de aducere, acțiunea fiind coordonată de polițiști și procurori de la București.

În trecut, potrivit România TV, membrii clanului Ciucurică au fost acuzați că, împreună cu cei din clanul Aman din Chitila, au răpit o minoră de 15 ani din București, de etnie rromă, și au cerut o răscumpărare de 20.000 de euro.

În septembrie 2012, tot România TV anunța că Petrișor Curcă, zis Davis a lu’ Ciucurică, dat în urmărire internaţională, a fost arestat și încarcerat pentru sechestrare de persoane și şantaj. Atunci, rudele sale au luat cu asalt Inspectoratul de Poliţie din Prahova, puse pe scandal. Mai mulţi mascaţi şi poliţişti au intervenit pentru ca situaţia să nu degenereze.

În 2012, Davis era dat în urmărire internaţională de patru ani, după ce a sechestrat, împreună cu fratele său Leonard, o persoană din Satu Mare, după ce cumpăraseră o maşină de la el. Cei doi au fugit şi au fost condamnaţi în lipsă la câte şase ani de închisoare. Ulterior, Davis a fost prins în Bucureşti de poliţiştii de la Rutieră, după o depăşire neregulamentară și o urmărire ca în filme.

Încarcerat în 2006, în luna mai 2008, Davis a fost pus în libertate pe o perioadă de trei luni, beneficiind de întreruperea pedepsei. Măsura a fost dispusă de Judecătoria Târgu-Jiu, pe motiv medical. După cele trei luni, Davis nu s-a mai întors la penitenciar, aşa că a fost dat, din nou, în urmărire, prins în 2012 si reîncarcerat în penitenciarul Mărgineni, pentru continuarea executării restului de pedeapsă de cinci ani.

În 2009, un alt eveniment a făcut celebru clanul Ciucurică. Serghei Gribenco, unul dintre cei care au ucis o farmacistă într-un jaf armat la Brașov, a fost prins în casa vrăjitoarei Norvegia din Ploiești, aceasta făcând parte din clanul Ciucurică, cunoscut în lumea interlopilor. 60 de polițiști și alte câteva zeci de ofițeri de informații au descins simultan în casa din Ploiești, unde era Gribenco. Serghei Gribenco este specialist în crimă organizată, are un mod de operare profesionist și are pregătire contrainformativă, fiind considerat de Interpol un infractor de talie internațională, scrie mass-media.

sursa: www.ziarulincomod.ro 

22 Mai 2018 1640 ori
Ericsson România s-ar putea muta de la București la Cluj, Iași sau Timișoara
Business

Ericsson România s-ar putea muta de la București la Cluj, Iași sau Timișoara

Când era un simplu angajat, Dragoș Rebegea, actualul CEO al Ericsson România, a urât că firma s-a mutat în zona Pipera, plecând din Piața Victoriei. Motivul? Timpul irosit în trafic din cauza aglomerației. Acum, conducerea companiei ia în calcul mutarea sediului în Cluj, Iași sau Timișoara, pentru că unii angajați pierd zilnic două-trei ore pe drum.

„Avem două sedii în București. Decizia s-a luat prima oară în 1993 și a doua în 2007, când am avut o extindere masivă. La momentul respectiv ne-am orientat către București. Dacă ar fi să mai luăm încă o dată această decizie, probabil că vom avea probleme mari în a alege între Iași, Cluj, Timișoara, București, motivul fiind legat de forța de muncă și condițiile pe care orașele le oferă, în special în ce înseamnă sănătatea muncii. 

Unul dintre sediile noastre e în zona Pipera. Când eram un simplu angajat am urât că ne-am mutat acolo, plecând din Piața Victoriei. Dar Vodafone, Orange, Telekom, Oracle sunt tot acolo. Infrastructura rutieră nu ne ajută foarte mult. Din punctul acesta de vedere este posibil să ne orientăm către un oraș de provincie”, a declarat Dragoș Rebegea, CEO Ericsson România, la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Moderator: „Când se iau aceste decizii de business se iau și în funcție de felul în care arată traficul, orașul?”

Dragoș Rebegea: „Absolut. Deciziile pe care le-am luat erau acum 10 ani. Și nu erau aceleași condiții. Sunt colegi care petrec în trafic două-trei ore pe zi. Ar trebui un plan mult mai bine făcut, gen Silicon Valley. Oamenii aceia și-au imaginat din start cum va arăta acel parc industrial, având grijă să aibă infrastructură, spații și așa mai departe. Noi plombăm ici, colo în zonele aglomerate cu potențial de real estate,pentru că majoritatea nu sunt deținute de companii, suntem chiriași. E bine că suntem aproape unii de alții, dar trebuie o viziune, o strategie unde vrei să dezvolți partea de high tech. Când cineva vine la serviciu trebuie să vină plin de energie pozitivă și nu după două ore în trafic. Nimic nu e perfect.”

În opinia lui Dragoș Rebegea, sunt companii care vor trebui să reactualizeze planurile de afaceri dacă rămân în România. 

„Important e că aici am găsit o piață foarte bună. Și condițiile economice la momentul respectiv au fost foarte bune - stabilitate financiară, curs de schimb - dar în principal ne-am orientat către calitatea factorului uman. E un mare avantaj competitiv. Când salariile vor crește, partea de taxare e un pic necunoscută. Sunt companii care vor trebui să își reactualizeze planurile de afaceri dacă rămân în România”, a subliniat CEO Ericsson.

22 Mai 2018
DESCINDERI în forță. Evazioniști, CĂLCAȚI de mascați
Eveniment

DESCINDERI în forță. Evazioniști, CĂLCAȚI de mascați

22 Mai 2018 323 ori
Peste 11.000 de turişti au participat la Noaptea Muzeelor în Prahova
Eveniment

Peste 11.000 de turişti au participat la Noaptea Muzeelor în Prahova

Noaptea Muzeelor a adus în 2018, în Prahova, peste 11.000 de vizitatori în muzeele şi conacele care au rămas deschise sâmbătă spre duminică. Cifrele au fost comunicate de conducerea Consiliului Judeţean, care a catalogat evenimentul din acest an ca un succes şi a anunţat că pregăteşte o serie de investiţii pentru a moderniza o parte din unităţile culturale înainte de ediţia de anul viitor a Nopţii Muzeelor. Cele mai vizitate obiective turistice din judeţ au fost Muzeul de Artă, Muzeul Ceasului şi Muzeul Omului, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

La Muzeul Omului, structură a Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii, au fost peste 2.200 de vizitatori, în vreme ce Muzeul Ceasului din Ploieşti, obiectiv turistic unic în ţară, a fost vizitat în noaptea de sâmbătă spre duminică de peste 2.300 de turişti, a anunţat Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, care a precizat că obiectivul cel mai vizitat la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor a fost Muzeul de Artă "Ion Ionescu-Quintus", cu peste 3.200 de turişti.

"A fost un real succes Noaptea Muzeelor. Pe această cale, putem anunţa că urmează investiţii la obiectivele de acest gen, cel puţin pentru Muzeul de Artă există deja aprobate în bugetul judeţului sume pentru reparaţii în ceea ce priveşte acoperişul, în ceea ce priveşte termoizolarea, va fi schimbată şi tâmplăria. Este o clădire de patrimoniu, iar lucrările vor fi făcute sub supervizarea Direcţiei de Cultură Prahova", a afirmat Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean.

22 Mai 2018 219 ori
PROGNOZA METEO în următoarele două săptămâni. Ploi, furtuni şi temperaturi de 30 de grade în mare parte din ţară
Eveniment

PROGNOZA METEO în următoarele două săptămâni. Ploi, furtuni şi temperaturi de 30 de grade în mare parte din ţară

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru interalul 21 mai - 3 iunie 2018. Ploi şi furtunile îşi vor face apariţia în această săptămână în mare parte din ţară. Cele mai puternice manifestări de instabilitate vor fi în Transilvania, în partea de vest si nord-vest a ţării, dar şi în regiunea Munteniei. 

MUNTENIA 

Temperatura aerului va crește, astfel încât vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, în jurul datei de 24 mai, maximele vor atinge, în medie regională, 28...29 grade, apoi va marca o scădere treptată , până la valori de 24...25 de grade în ziua de 27 mai. După această dată, variațiile termice vor fi nesemnificative. Temperaturile minime vor debuta cu o scădere, la medii de 10...11 grade - în 22 mai, apoi vor fi în creștere până la finalul primei săptămâni, când se prognozează a se înregistra 14....15 grade; după o scădere bruscă la valori de 12 grade - în 28 mai, nu vor mai avea variații importante.

În prima săptămână din intervalul de referință, ploile își vor face apariția doar sporadic și cu totul izolat, însă pe parcursul celei de-a doua săptămâni, se vor semnala cu caracter local și aproape în fiecare zi.


OLTENIA

În perioada 21 – 24 mai, vremea se va încălzi semnificativ. Temperaturile maxime vor crește până la o medie regională de 26...27 de grade, pornind de la 22 de grade, la începutul intervalului de prognoză, iar creșterea minimelor termice va fi de la 12 grade, spre o medie de 14 grade. Apoi temperatura aerului va marca o scădere, spre medii diurne de 24...25 de grade și nocturne de 12...13 grade - în data de 27 mai, iar în cea de-a doua săptămâna de
prognoză va fi relativ staționară în jurul acestor valori.

Vremea va fi ușor instabilă în aproape tot intervalul de prognoză, însă probabilitatea de manifestare a instabilității atmosferice pe spații mai extinse va fi mai ridicată în zilele de 21 și 22 mai și din nou după data de 25 mai.

BANAT

Vremea se va încălzi treptat, în primele zile, astfel încât până la data de 25 mai valorile maxime vor atinge, în medie, 28 de grade, iar cele minime în jur de 14 grade. Până în 30 mai, nu vor fi variații termice semnificative, însă după această dată temperatura aerului va marca o scădere spre valori diurne de 25...26 grade și nocturne, în medie, de aproximativ 13 grade.
Manifestări specifice instabilității atmosferice (averse însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, grindină) se vor semnala pe aproape întreg parcursul intervalului de prognoză.


CRIŞANA

Temperatura aerului va crește de la o zi la alta, astfel încât, până în data de 25 mai maximele se vor situa, în medie, în jurul valorii de 28 grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. Variațiile ulterioare nu vor fi semnificative, însă începând din 30 mai vremea se va răci treptat, ajungând la maxime de 24 de grade spre finalul intervalului.
Minimele vor avea, în medie, același parcurs; până la jumătatea primei săptămâni vor atinge valori de 13...14 grade, apoi vor coborî treptat spre 11...12 grade.
Ploi de scurtă durată, asociate în general instabilității atmosferice, vor fi posibile aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar în jurul datei de 21 mai și din nou la începutul lunii iunie, acestea vor fi mai importante cantitativ.

TRANSILVANIA

În intervalul 21 - 24 mai, un proces de încălzire continuă a vremii, se va concretiza printr-o creștere a temperaturilor maxime până la valori, în medie, de 26...27 grade. În weekend, regimul termic diurn, în ușoară scădere, se va apropia de cel climatologic specific perioadei, respectiv maxime în jurul a 24 grade. Nu vor mai fi variații semnificative până în jurl datei de 30 mai, după care va coborî spre 22...23 de grade. Minimele, destul de scăzute la începutul perioadei de referință, în medie regională de 6...8 grade, vor marca și ele o creștere treptată, spre 10...11 grade până la finalul primei săptămâni, apoi vor fi în scădere, spre medii de 8...10 grade.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, însă ploi, pe arii extinse și local mai importante cantitativ se vor înregistra, cu o probabilitate mai mare, în zilele de 21 și 22 mai și în perioada 25 mai – 3 iunie.

MARAMUREŞ

Vremea se va încălzi în intervalul 21 – 24 mai, urmând să devenă mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă, cu maxime ce se vor situa, în medie regională, în jurul a 28 de grade și minime de 11...12 grade. Ulterior, valorile vor scădea ușor spre maxime de 26 de grade și minime de 10...11 grade și apoi regimul termic va fi relativ staționar până în jurul datei de 30 mai. Staționaritatea în ceea ce privește valorile nocturne va dura până la sfârșitul perioadei de prognoză, în schimb valorile diurne vor marca o nouă de scădere, spre o medie regională în jurul a 24 de grade, în ultima zi.
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată aproape pe întreg parcursul intervalului de prognoză, iar cantități de apă mai însemnate se înregistra, cel mai probabil, în perioada 31 mai - 3 iunie.

MOLDOVA

Valorile termice diurne vor marca o creștere continuă în primele patru zile ale intervalului de prognoză, astfel încât vor ajunge în jurul a 29 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. În intervalul 24 – 26 mai vor fi în scădere, spre medii de 24 de grade, apoi vor avea variații relativ mici. Minimele nocturne, de la o medie regională de
aproximativ 8 grade în noaptea de 22 mai, vor crește în intervalul următor, astfel că în 25 mai vor ajunge la o medie în jurul a 15 grade. Până în 27 mai, vor scădea din nou, spre 12 grade și ulterior se vor menține relativ staționare.
Ploile se vor semnala cu totul izolat până în jurul datei de 25 mai, însă în a doua săptămână de prognoză va crește probabilitatea pentru averse, pe spații mai extinse.


DOBROGEA

Temperatura aerului va fi în creștere treptată, în primele zile din interval, astfel încât, în data de 24 mai, medie regională a maximelor va fi de 25...26 de grade, iar minimele de 16...17 grade. Ulterior, vremea se va răci până la medii ale valorilor diurne de 23...24 grade și de 13...14 grade a celor nocturne, iar până la finalul celor două săptămâni de prognoză nu se estimează că vor mai fi variații semnificative de la aceste valori.

Până în jurul datei de 24 mai, ploile vor fi cu totul izolate și slabe cantitativ, iar după această dată se vor semnala cu caracter local.

LA MUNTE

Valorile diurne ale temperaturii aerului vor marca o crește în perioada 21 - 24 mai, de la 11 grade la 17 grade, în medie regională. În zilele de 25 și 26 mai, acestea vor marca o scădere spre 15 grade și se vor menține relativ staționare în jurul acestei valori până pe 30 mai, după care se estimează o nouă scădere ușoară, spre o medie de 14 grade.
Același parcurs îl vor avea și valorile termice nocturne, respectiv o creștere de la o medie de 5 grade, în dimineața zilei de 21 mai, până la 9 grade, la sfârșitul nopții de 24/25 mai. Se va consemna o scădere până în jurul valorii de 7 grade în cursul dimineților de 26 și 27 mai, pentru ca mai apoi să nu mai existe variații semnificative.
Manifestări specifice instabilității atmosferice, vor fi în cea mai mare parte a intervalului de prognoză. Aversele, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, grindină, vor fi mai însemnate cantitativ în perioadele 25 - 29 mai și 30 mai - 3 iunie.

22 Mai 2018 458 ori

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.