Deținuții de la Penitenciarul Ploiești au fost în vizită la Mânăstirea Pissiota

Publicat in Eveniment 29 Septembrie 2016 400 ori
Google+ WhatsApp
Deținuții de la Penitenciarul Ploiești au fost în vizită la Mânăstirea Pissiota
Deținuții de la Penitenciarul Ploiești au fost în vizită la Mânăstirea Pissiota

17 deținuți clasificați în regim semideschis din Penitenciarul Ploieşti au vizitat Sfânta Mânăstire Pissiota, situată  în comuna Poenarii Burchi, județul Prahova.

 

Cu această ocazie, persoanele custodiate au participat la slujba religioasă, s-au rugat  la icoana Maicii Domnului cu Pruncul (făcătoare de minuni) şi  le-a fost prezentat aşezământul monahal şi  istoricul  acestuia.

Acțiunea a fost realizată de Serviciul de Educație și Asistență Psihosocială, prin intermediul preotului Penitenciarului Ploiești, Constantin Rădulescu, și  face parte din  activitățile  moral–religioase pe care unitățile de penitenciare le organizează periodic, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române, în vederea reintegrării sociale, prin recuperare spirituală și încurajare a comportamentelor prosociale, suportul moral, oferit astfel, având un rol important  în  menținerea echilibrului interior al  persoanelor aflate  în executarea pedepselor privative  de libertate.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.