Om de afaceri din Comarnic, judecat pentru OMOR, după ce a vândut alcool metilic

Publicat in Eveniment 01 Iulie 2016 474 ori
Google+ WhatsApp
Om de afaceri din Comarnic, judecat pentru OMOR, după ce a vândut alcool metilic
Om de afaceri din Comarnic, judecat pentru OMOR, după ce a vândut alcool metilic

Un om de afaceri din Comarnic a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă după ce, exact în urmă cu un an, cinci persoane au decedat pentru că au consumat băuturi alcoolice fabricate din alcool metilic pe care le-au cumpărat de la un magazin din localitate.

 

 

Ion Bârlică, proprietarul magazinului, este acuzat acum și de falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse. Procesul se judecă la Judecătoria Sinaia, iar la ultimul termen, cel din data de 28 iunie, s-au solicitat detalii despre acest caz de la trei medici de familie din Comarnic,   dr. Isoveanu Mirela, dr. Moacă Mihai şi dr. Toma Mihaela. În cauză s-au constituit părți civile și rudele persoanelor decedate, ceea ce înseamnă că acestea vor solicita despăgubiri morale patronului care a vândut alcoolul metilic. În acest sens, instanța a decis instituirea sechestruilui asigurator asupra bunurilor deținute de Ion Bărlică, dar și pe cele deținute de societatea acestuia. Este vorba despre terenuri intravilane, un spațiu comercial și o autoutilitară.

PAtronul magazinului din Comarnic a ajuns în fața instanței de judecată după ce în vara anului trecut cinci persoane din Comarnic, printre care se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani, dar și o femeie, au decedat după ce au consumat alcool metilic achiziționat de la un magazine din Comarnic. Prima victimă a fost un bărbat în vârstă de 72 de ani.

Acesta a decedat la domiciliu, iar rudele sale nu au fost prea îngrijorate în legătură cu cauza morții, pentru că bărbatul era cunoscut cu ceva afecțiuni medicale, în plus avea o vârstă înaintată. Suspiciunile au apărut în momentul în care și fiul primei victime, un bărbat în vârstă de doar 42 de ani moare la puțină vreme după ce tatăl său a fost înmormântat. Atunci oamenii au început să-și pună întrebări și așa au aflat că cei doi, tată și fiu, au consumat împreună băuturi cumpărate de la un chioșc din Comarnic. Pe fir a intrat Poliția, mai ales că alte trei persoane fuseseră internate între timp, două la Spitalul din Sinaia și alta la Spitalul Județean, cu simptome similar. Toate trei consumaseră din aceeași băutură dubioasă cumpărată de la același magazine din Comarnic.

Suspiciunile s-au confirmat în urma apariției rezultatelor de la Medicină Legală care au confirmată că cel puțin în cazul bărbatului de 42 de ani, cauza decesului a fost intoxicația cu alcool metilic.

Sursa: observatorulph.ro

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.