Evenimentele organizate de Primăria Ploieşti cu ocazia Zilei Copilului

Publicat in Eveniment 24 Mai 2016 1694 ori
Google+ WhatsApp
Evenimentele organizate de Primăria Ploieşti cu ocazia Zilei Copilului
Evenimentele organizate de Primăria Ploieşti cu ocazia Zilei Copilului

Primăria Municipiului Ploiești vă invită să participați, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului - 1 Iunie, la o serie de evenimente cu tradiție, menite să aducă bună dispoziție și relaxare, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, reunite sub titlul 'Săptămâna Copilăriei'.

 

 

Astfel, seria manifestărilor va debuta sâmbătă, 28 mai a.c., începând cu ora 9.30, pe Bulevardul Castanilor, cu acțiunea 'Concursuri pentru copii pe Bulevard!', eveniment organizat de Primăria Municipiului Ploiești și Clubul Sportiv Municipal Ploiești, la care sunt invitați să participe copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani.

În aceeași zi, la ceas de seară, în Centrul Civic, va avea loc 'Festivalul Luminii', un proiect cu tradiție organizat de Primăria Municipiului Ploiești în parteneriat cu Organizația Națională 'Cercetașii României' — Centrul Local B.E.S.T. Ploiești.

Duminică, 29 mai, începând cu ora 10.30, Primăria Municipiului Ploiești, vă invită la cea de-a XX-a ediție a Festivalului 'Copilăria Inundă Bătrânul Bulevard', evenimentul se va derula pe traseul Gara de Sud — Palatul Culturii.

Tot în Centrul Civic, miercuri, 1 iunie a.c., începând cu ora 16.00, Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic România — Filiala Prahova, organizează concursul de desene pe asfalt cu tema 'Cu creta pe asfaltul copilăriei'.

Totodată, în perioada 31 mai — 1 iunie 2016, Primăria Municipiului Ploiești prin Casa de Cultură 'I.L. Caragiale' a Municipiului Ploiești, va invită să participați la un adevărat maraton al divertismentului de bună calitate, împletit cu momente cultural — artistice autentice.

Mai jos vă oferim câteva detalii despre evenimentele sus menționate.

'Concursuri pentru copii pe Bulevard!'

Primăria Municipiului Ploiești și Clubul Sportiv Municipal Ploiești organizează sâmbătă, 28 mai, începând cu ora 9.30, pe Bulevardul Castanilor, concursuri de biciclete, triciclete, trotinete, role și cros pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani.

Întrecerile vor avea loc în zona dintre Rondul 1 și Rondul 2, iar înscrierile se pot face la corturile special amenajate pentru eveniment.

Concursurile se vor desfășura pe categorii de vârstă, iar primii trei clasați în fiecare probă vor fi recompensați cu premii. Totodată, toți copiii care vor participa la eveniment vor primi dulciuri din partea organizatorilor.

La concursurile de biciclete și role, participanții sunt acceptați în competiție doar dacă poartă cască de protecție.

'Festivalul Luminii'

Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Organizația Națională Cercetașii Românei — Centrul Local de Cercetași B.E.S.T. Ploiești — sucursala ONCR, Prahova organizează 'Festivalul Luminii', ediția a II — a, sâmbătă, 28 mai 2016, în Centrul Civic.

Evenimentul respectiv este o activitate educativă din proiectul 'T.OT.I in comunitate' ediția a II-a, inițiat de o echipa de liceeni din Liceul Tehnologic de Transporturi Ploiești, finanțat prin granturile SEE 2009 — 2014, în cadrul Fondului ONG în România prin Programul YouthBank Ploiești, coordonat local de Fundația Comunitara Prahova, coordonat național de Asociația pentru Relații Comunitare și BRD — Groupe Societe Generale.

'Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte' este motto-ul evenimentului denumit, în mod simbolic, 'Festivalul Luminii', un proiect cu tradiție a Organizației Naționale 'Cercetașii României', care, anul acesta, se va desfășura pe întreaga durată a lunii mai în 25 de orașe din țară: Alba-Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Brașov, București, Cluj-Napoca, Deva, Drăgășani, Drobeta Turnu Severin, Fundu Moldovei-Suceava, Hunedoara, Miercurea Ciuc, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Roșia Montană, Sibiu, Slobozia, Suceava, Tecuci, Timișoara și Tulcea.

Acest eveniment oferă comunității locale un cadru natural unic realizat prin eforturile îmbinate ale multor membri ai comunității locale (copii, părinți, bunici, profesori, studenți, sau orice alți cetățeni implicați, ONG-uri și agenți economici).

Astfel, toate decorațiunile pregătite cu aceasta ocazie (aproximativ 2.000 de gulguțe — cutiuțe de hârtie de diverse forme, mărimi, culori), standurile de pictat pe față și de colectare a cărților donate, etc., sunt o modalitate prin care oamenii simpli pot aduce un dar, un plus de valoare orașului lor, prin acest spațiu de manifestare artistic și spirituală, în etapa de pregătire a evenimentului sau chiar în timpul desfășurării acțiunii.

Datorită acestui fapt, Festivalul Luminii înseamnă mai mult decât un loc plin de lumânări, jongleuri, fotografii și desene, artă urbană și oameni. Festivalul Luminii înseamnă o modalitate de a opri timpul în loc, în ciuda agitației zilnice urbane și de face persoanele care participă la festival să contribuie, cu mic cu mare, la valorificarea timpului, a lucrurilor importante și a celor minore din viață sau măcar la o varianta extrem de originală de artă și relaxare.

'Copilăria Inundă Bătrânul Bulevard'

Duminică, 29 mai, începând cu ora 10.30, Primăria Municipiului Ploiești, vă invită la cea de-a XX-a ediție a Festivalului 'Copilăria Inundă Bătrânul Bulevard', evenimentul evenimentul se va derula pe traseul Gara de Sud — Palatul Culturii. La spectacol participă elevii claselor de dans modern, balet și dans de societate ale școlii Populare de Arte Ploiești. Evenimentul este organizat de școala Populară de Artă în colaborare cu Primăria Municipiului Ploiești, coordonator profesor coregraf Marilena Eftimie.

'Cu creta pe asfaltul copilăriei'

Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic România — Filiala Prahova, organizează în Centrul Civic, miercuri, 1 iunie a.c., începând cu ora 16.00, concursul de desene pe asfalt cu tema 'Cu creta pe asfaltul copilăriei'. Cu această ocazie cei mici sunt invitați să-și reinventeze visurile dându-le culoare cu creta pe asfalt.

De asemenea, în perioada 31 mai — 1 iunie 2016, Primăria Municipiului Ploiești prin Casa de Cultură 'I.L. Caragiale' a Municipiului Ploiești, va inivită să participați la un adevărat maraton al divertismentului de bună calitate, împletit cu momente cultural — artistice autentice.

Evenimentele se vor derula astfel:

31 mai 2016

ora 12.30 — la Winmarkt Ploiești — Vernisajul expoziției 'Ploiești, orașul meu, oraș european', în cadrul Concursului 'Ploiești, orașul meu, oraș european'. Vor fi premiați câștigătorii competiției.

ora 17.00 — Serata 'Atitudini', la Muzeul Județean de Artă 'Ion Ionescu-Quintus' Ploiești. Vor avea loc prelegeri susținute de Gelu Nicolae Ionescu și Mădălina Paula Drăgănuță. Va fi lansat volumul 'șapte bilete' — antologia cenaclului 'Atitudini' pe anul 2016, realizată de Paul Cernat, care va fi invitatul special al evenimentului. În cadrul seratei vor avea loc spectacole de teatru susținute de trupa de teatru liceal și studențesc 'Atitudini' și de elevii cercului de teatru pentru copii al Casei de Cultură 'I.L. Caragiale' a Municipiului Ploiești, sub coordonarea și în regia lui Gelu Nicolae Ionescu.

1 iunie 2016

ora 10.30 — proiectul 'Universul Copilăriei', la școala 'Rareș Vodă' Ploiești. Copiii vor picta împreună pe o foaie desfășurată în lungime, se vor juca așa cum se jucau părinții lor în copilărie, vor sări coarda, șotronul, elasticul etc., se vor juca 'țară, țară vrem ostași!', 'Rațele și vânătorii' etc. Vor fi însoțiți de animatori.

ora 17.00 — premiera piesei 'Harap-Alb', pusă în scenă de copiii de la Cercul de teatru al Casei de Cultură 'I.L. Caragiale' a Municipiului Ploiești, coordonați de prof. Gelu Nicolae Ionescu.

ora 18.00 — Corala 'Anche Musica' a Casei de Cultură 'I.L. Caragiale' a Municipiului Ploiești, sub bagheta dirijorului Amalia Secrețianu, participă la Concertul educativ pentru copii 'Iuventus Musica' ce va avea loc la Filarmonica 'Paul Constantinescu' Ploiești. Repertoriul coralei: Misa Criolla de Ariel Ramirez.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.