De ce a fost capabil un pensionar din Ploiești. A fost REȚINUT pentru 24 de ore

Publicat in Eveniment 11 Noiembrie 2015 737 ori
Google+ WhatsApp
De ce a fost capabil un pensionar din Ploiești. A fost REȚINUT pentru 24 de ore
De ce a fost capabil un pensionar din Ploiești. A fost REȚINUT pentru 24 de ore

Polițiști ploieșteni din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului, în urma investigațiilor desfășurate, au identificat un bărbat în vârstă de 62 de ani, care, la data de 28 octombrie a.c., ar fi sustras un portofel aparținând unui bărbat care se afla într-un restaurant din centrul municipiului Ploiești.

 

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, ulterior să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii vor continua cercetările pentru stabilirea și probării întregii activități infracționale, în interesul soluționării unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.