Conferințele de presă de la Cotroceni – instrumentul ideal pentru ca Președintele să facă pe gratis campanie electorală pentru PNL

Klaus Iohannis uimește opinia publică prin ținerea săptămînală din 15 iulie 2020 a unei conferințe de presă, de regulă programată pentru miercuri, ora 18.
În alte țări cu democrații consolidate, un astfel de moment n-ar fi produs nici o tresărire din partea opiniei publice. Liderii politici, în frunte cu președintele, au drept înscris pe steagul luptei lor adevărul de esență al statului de drept:
Demnitarii, toți cei aflați în serviciul public, altfel spus plătiți de cetățeni prin taxe și impozite, dau seamă Poporului în fiecare clipă a mandatului lor.

De aici o realitate tipică democrațiilor avansate: a conferințelor de presă, a interviurilor acordate presei, a declarațiilor de presă. Presa rămîne indiscutabil reprezentantul opiniei publice prin raportare la demnitari. Prin urmare, ori de cîte ori opinia publică e agitată de o întrebare, de o nedumerire în legătură cu un demnitar și nu numai în privința vieții sale profesionale, dar și în privința vieții personale, demnitarul caută să se explice prin intermediul presei. Chiar și cînd presa din diferite motive ocolește subiectul, demnitarul trebuie să provoace el o explicare prin presă.

Timp de șase ani, președintele României Klaus Iohannis a fost primul și singurul demnitar postdecembrist care a refuzat să se supună legii democratice a dării de seamă în fața Poporului.
Cu excepția a două interviuri (înregistrate) din primele luni ale primului mandat, Klaus Iohannis n-a dat nici un interviu presei române. Într-o vreme își mai aranja prin SIE cîte un interviu la o publicație străină. Era o sfidare la adresa presei naționale, tratată ca presă second hand față de presa străină, dar, mă rog, deoarece interviul era reprodus în presa noastră, puteam spune că, decît deloc, mai bine așa. Și aceste interviuri au fost puține și limitate la perioada de început a primului mandat. În cei șase ani de mandat în România și în lume s-au petrecut o mie și una de evenimente care cereau o poziție din partea lui Klaus Iohannis. Nici unul dintre acestea n-a făcut subiectul unei conferințe de presă sau a unui interviu. Toate strădaniile presei de a afla ce gîndește președintele despre un anume eveniment intern sau extern, despre un anume Scandal s-au lovit de protecția de tip securistic asigurată de SPP-ul lui Lucian Pahonțu. Mult mai grav, Klaus Iohannis a impus tuturor instituțiilor de forță incredibila secretomanie de tip stalinist. George Maior, fostul director al SRI, a ținut conferințe de presă, a dat interviuri ample și convingătoare, într-un cuvînt s-a supus legii democratice a transparenței în privința Serviciilor secrete. Eduard Hellvig, directorul SRI, n-a dat nici un interviu. Dacă nu l-am ști de pe vremea cînd era politician, am crede că nici nu există. Gabriel Vlase e director al SIE de doi ani. În toată această perioadă n-a apărut măcar o clipă în fața opiniei publice. E atît de secretă activitatea SIE, Serviciu Secret întreținut din taxe și impozite încît directorul SIE să rămînă pentru români un om fără chip?

Din 10 martie 2020, Klaus Iohannis ține conferințe de presă. La început ele au fost extraordinare, determinate de Pandemie. Ca și Mesajele ele au vizat fapte de excepție din lupta împotriva Pandemiei. Mai nou, din 15 iulie, Klaus Iohannis ține conferință de presă în fiecare miercuri. A ajuns deja la a șaisprezecea. Conferințele de presă au intrat în rutina prezidențială. Cea de miercuri ține de această rutină.

Ce l-a făcut pe Klaus Iohannis să iasă în conferințe de presă după șase ani de pitire în bîrlogul de la Cotroceni?
Conștiința datoriei de a da seamă poporului român în postura de demnitar care se bucură de privilegii plătite din taxele și impozitele cetățenilor?
Nici vorbă.
Conferințele de presă de la Cotroceni sînt o banală mimare a autenticilor confruntări cu presa ale demnitarilor din democrațiile adevărate.

Cele șaisprezece întîlniri săptămînale cu presa au cîteva trăsături comune:

1. Cei care pun întrebări sînt de regulă aceeași. Cu mici excepții, sînt considerați în redacții ciurucuri: fătuce, guguștiuci. Dacă n-ar veni din cînd în cînd Dan Tapalagă și Iosif Blube, aș spune că liderii de opinie, redactorii șefi, vedetele presei, într-un cuvînt cei care ar trebui să participe la spectacolul de la Cotroceni, nu se văd la conferințele de miercuri. Lipsesc multe site-uri și televiziuni. Nu vor să trimită redactori care să pună întrebări președintelui considerînd conferința de presă o pierdere de vreme? N-au suficienți angajați ca să se poată lipsi de unul din redacție?
2. Multe întrebări sînt mizere ridicări la fileu pentru președinte sau cuvîntări care-l fac fericit pe Klaus Iohannis, deoarece atacă PSD. Aceste întrebări sînt aranjate de consilierii de la Cotroceni cu anumiți ziariști, de regulă dintre cei acreditați la Președinție. Pentru a nu mirosi a aranjament cei desemnați să pună întrebări gen Nu-i așa că? se schimbă de la o conferință la alta. Manipularea celor care vin la conferința de presă se vede din absența ciudată a unor întrebări care domină opinia publică de la un moment dat. Convocarea lui Nicușor Dan la Cotroceni a fost un subiect tabu la conferințele de presă de pînă acum.
3. Conferințele de presă sînt parodii ale adevăratelor conferințe de presă ținute de un demnitar în democrațiile autentice prin regula impusă ziariștilor de a pune o singură întrebare. Profesioniștii presei știu că obligativitatea de a pune o singură întrebare, fără șansa întrebării de urmărire, a întrebării lămuritoare, dă demnitarului posibilitatea să bată cîmpii, să mintă pe față, s-o dea cotită. Cele șaisprezece conferințe de presă ale lui Klaus Iohannis sînt tipice pentru ceea ce am numi a te face că răspunzi la întrebările presei, că dai seamă poporului. Formula tipică pentru ca demnitarul să răspundă în fața opiniei publice rămîne interviul. Dacă demnitarul nu răspunde convingător la o întrebare autorul interviului poate reveni cu aceeași întrebare, îl poate avertiza pe demnitar că bate cîmpii. Iată de ce preferă Klaus Iohannis conferințele de presă în care jurnaliștilor li se interzice o a doua întrebare în loc de interviul în direct, în nici un caz înregistrat. Firește, dacă am avea o presă independentă de Cotroceni, cei prezenți la conferințele de presă ar putea prelua succesiv întrebarea la care președintele a ocolit răspunsul sau i-ar spune în direct că nu sînt de acord cu această constrîngere. Așa ar fi normal dacă ziariștii trimiși la Cotroceni n-ar fi angajații unor moguli care se tem de moarte să nu-l supere pe Jupînul Parchetelor.

De ce ține de la un timp Klaus Iohannis conferințe de presă săptămînale după ce timp de șase ani a dat presei cu tifla?
Răspunsul trimite la ambiția devastatoare a lui Klaus Iohannis de a avea în fine puterea absolută în România. Și această putere absolută înseamnă pentru Klaus Iohannis obținerea la parlamentare (care trebuie ținute cu orice preț, chiar cu cel ca la 6 decembrie 2020 să se iasă nu din case, ci din mormînt!) de către PNL, practic Partidul Meu, mai mult decît un partid prezidențial, a unei majorități zdrobitoare. Pentru Klaus Iohannis cîștigarea alegerilor de către PNL înseamnă trecerea de la puterea parțială de acum la puterea locală. Lesne de imaginat puterea pe care o va deține Klaus Iohannis în clipa cînd va avea, pe lîngă Primarii Mei, Președinții Mei de consilii județene, Guvernul Meu, și Parlamentul Meu. Are deja Sistemul instituțiilor de forță. Cucerirea Puterii absolute înseamnă nu numai acapararea de către Klaus Iohannis a administrației locale, a Parlamentului, a Guvernului, a Sistemului instituțiilor de forță, dar și acapararea instituțiilor tipice statului de drept. Avocatul Poporului, CCR, Radioul Public, Televiziunea publică, vor fi ale lui. Și nu doar ca instrumente de înfăptuire a politicii lui, dar și ca locuri în care își va plasa clientela sa politică. Uriașa retragere a ambasadorilor n-a avut drept cauză nevoia unei schimbări de fond în diplomația noastră. Ea a avut menirea de a crea multe locuri libere în diplomație. Cînd puterea îi va fi totală, Klaus Iohannis va da cadouri clientelei politice mai ceva ca un Moș Crăciun. Această incredibilă ambiție se lovește de slăbiciunile PNL atît ca partid de guvernare, cît și ca partid competitor. De unul singur PNL nu poate să-i aducă lui Klaus Iohannis trecerea de la puterea parțială la puterea totală. Prin urmare, președintele s-a decis să se implice în campania electorală a PNL, atît la locale cît și la parlamentare.

Pentru aceasta el are nevoie de pretexte de apariție în spațiul public unde să chibițeze electoral. Conferințele de presă de la Cotroceni sînt instrumentul ideal de a face campanie electorală pe gratis, prin întreaga presă, în favoarea PNL.

Ion Cristoiu,

www.cristoiublog.ro