Cinci şcoli şi grădiniţe din Ploiești nu au aviz de funcționare

Publicat in Administratie 30 August 2016 911 ori
Google+ WhatsApp
Cinci şcoli şi grădiniţe din Ploiești nu au aviz de funcționare
Cinci şcoli şi grădiniţe din Ploiești nu au aviz de funcționare

Adrian Dobre a anunţat în cadrul unei conferințe de presă faptul că în acest moment, în oraș, sunt cinci unităţi de învăţământ care nu au obţinut avizele şi autorizaţiile necesare de funcţionare. Este vorba despre grădinițele situate pe străzile Mărăşeşti şi Bobâlna, Şcoala 14, Şcoala «Basarabescu» și Grădiniţa 38.

 

Astfel că, patru dintre acestea nu au primit, deocamdată, aviz ISU, iar una nu are avize din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) și din partea Direcției de Sănătate Publică Prahova.

„Pentru grădiniţele noi de pe străzile Mărăşeşti şi Bobâlna nu s-a solicitat aviz de la ISU iniţial, abia acum efectuăm procedurile necesare pentru avizare. La Şcoala 14, în pod, s-au mai înfiinţat câteva clase. La fel, la Şcoala «Basarabescu», unde holul era foarte lat, s-au mai făcut săli de curs pe hol. ISU susţine că în momentul de faţă căile de ieşire nu mai fac faţă numărului de elevi. A cincea unitate de învăţământ este Grădiniţa 38, pentru care nu există autorizaţie de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică şi nu există nici avizul ARACIP. Acolo, suntem în discuţii pentru mutarea câtorva grupe de preşcolari”, a precizat primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.