Joi, 09 Martie 2017 17:03

La 1,5mm de debut!

Cel mai nou atacant al Petrolului își amănă debutul oficial în tricoul galben-albastru. Din cauza unei leziuni de 1,5 milimetri, atacantul Roland Stănescu nu poate juca nici în următorul meci din campionat. După cum a declarat pentru telegrama.ro, fotbalistului i s-a recomandat o pauză de căteva zile timp în care trebuie să urmeze un program de recuperare.

În schimb, lotul Petrolului își urmează programul săptămănal de pregătire în vederea partidei cu AS Tufeni. Noua conducere a Tufeniului a făcut demersurile necesare pentru închirierea stadionului “Ilie Oană”, acolo unde va organiza meciul cu Petrolul 52 Ploieşti, contând pentru etapa a doua a returului Ligii A Prahova. Partida se va desfăşura sâmbătă, de la ora 17.00, iar de astăzi, de la casa de bilete a arenei “Ilie Oană”, pot fi procurate tichetele pentru această confruntare.

Preţurile biletelor sunt următoarele: - 6 lei la Peluza I şi Peluza II; - 8 lei la Tribuna a II-a; - 10 lei la Tribuna I şi Tribuna 0. Conform înţelegerii dintre reprezentanţii celor două cluburi, abonamentele emise de către Petrolul 52 Ploieşti pentru sezonul în curs vor fi valabile şi la meciul de sâmbătă. 

Calificarea fără precedent în sferturile de finală ale Champions League i-a determinat pe fotbaliștii Barcelonei să facă declarații spumoase! Fundasul Gerard Pique a spus că, de fericire, foarte mulți copii vor fi concepuți, iar spitalele ar trebui să angajeze cât mai multe asistente medicale în următoarele nouă luni. ”Spitalele ar trebui să angajeze mai multe asistente în următoarele nouă luni, pentru că se va face foarte mult sex în această noapte”, a declarat Pique după meci.Și antrenorul formației catalane, Luis Enrique, a comentat felul în care s-a bucurat la final:,, ''Am lăsat câteva meniscuri pe teren, dar a meritat!".

Antrenorul care va părăsi Barcelona în această vară a mai spus că dedică această calificare tuturor celor care au avut încredere în ei că vor realiza "remontada":,, Ca antrenor sunt încântat că am trăit acest lucru, mai ales după ce s-a petrecut în meciul tur. Cheia meciului a fost încrederea arătată de echipă. La 3-1 calificarea era pierdută, dar jucătorii au insistat, am marcat al patrulea, al cincilea (gol) și am trimis și portarul pentru a încerca să marcheze. Iar publicul a avut un comportament incredibil'', a completat Luis Enrique. Golul calificării a venit din gheata lui Sergi Roberto iar mijlocașul a povestit că a fost ca un kamikaze la acea fază:,, Când am intrat pe teren, am știut că este foarte greu să ne calificăm, pentru că ne mai trebuiau trei goluri, dar întreaga echipă a muncit din greu pentru a le marca. Sunt foarte fericit! La faza golului știu că m-am aruncat cu totul!”, a spus Roberto, după un meci de păstrat pe dvd.

Francezii de la PSG sunt bulversați după un asemenea eșec iar mijlocașul Follia Veratti și-a cerut scuze în fața suporterilor: “Știam că toți jucătorii Barcelonei pot fi mai buni decât noi. Am avut două penalty-uri, dar nu am pierdut cu 6-1 din cauza arbitrului. Este doar vina noastră. Îmi este rușine pentru acest insucces și mă scuz în fața suporterilor noștri”. Cealaltă echipă calificată în sferturile UCL este Borussia Dortmund care a trecut cu 4-0 de Benfica Lisabona după ce, în tur, lusitanii au avut avantaj un singur gol. Foto:caughtoffside.com  

După mărțișoarele de marțipan, oferite cu ocazia veniri primăverii, fotbaliștii de la Petrolul'52 au oferit, astăzi, praline de ciocolată. Datorită zilei de 8 martie ei și-au făcut apariția într-un centru comercial unde au încercat să fie căt mai dulci, prin vorbe și fapte, cu doamnele și domnișoarele aflate în mall. Indiferent că erau doamne mai în vărstă, cunoștințe mai vechi sau chiar fane ale echipei, toate au fost încăntate de prezența și gesturile petroliștilor și le-au mulțumit pentru acțiunea lor.

Fotbaliștii spun că de data aceasta a fost mai emoționant avănd în vedere că este Ziua Femei fiind sărbătorite și cele care dau viață. Mamele își pun amprenta și asupra fotbaliștilor de cănd pun ghetele, pentru prima oară în picioare, și chiar pănă atunci cănd ajung la un nivel mare. Micuțul mijlocaș Ilie Dumitrescu știe că în școală se mai spun și poezii dedicate lor însă el nu le mai ține minte deoarece era mai mereu în cantonamente:,, Mama pentru mine însemnă tot! Este cea care mi-a dat viață iar soția este a doua, după mama deoarece este mama copiilor mei! ".

Dacă Ilie este căsătorit în schimb, colegul său, fundașul Jean Prunescu, are o iubită care împreună cu mama sa reprezintă cele mai importante femei din viața sa. Jean le transmite lor dar și tuturor fanelor petroliste tot binele din lume:,, Le doresc multa sanatate, fericire si tot ce isi mai doresc deoarece fara femei nu se poate trai! Datorita lor traim, ca sa zic asa, fara ele nu se poate!". După ce au dăruit cadouri dulci doamnelor și domnișoarelor, băieții de la Petrolul au pregătite daruri și pentru persoanele dragi din familie indiferent că este mama, nevasta, iubita sau sora. 

Miercuri, 08 Martie 2017 13:11

Real și Bayern în oglindă

,,Oglindă, oglinjoară cine va fi cea mai bună a 62-a oară?''. Două favorite ar fi Real Madrid și Bayern Munchen avănd în vedere dimensiunea calificărilor "în oglindă" reușite în sferturile de finală ale UEFA Champions League. Real Madrid a reușit o dublă victorioasă, 3-1 cu Napoli iar Bayern merge mai departe după două succese identice, 5-1 cu Arsenal. În urmă victoriei de pe terenul napoletanilor, Real Madrid a ajuns la 12 partide fără înfrângere la ora actuală în Champions League. Madridul are șapte victorii și cinci rezultate de egalitate clubul avănd și cele mai multe trofee UCL căștigate, 11 pînă în acest moment. Iată ultimele 12 meciurile ale celor de la Real Madrid în Champions League:

Napoli - Real Madrid 1-3 (optimi)
Real Madrid - Napoli 3-1 (optimi)
Real Madrid - Borussia Dortmund 2-2 (grupe)
Sporting Lisabona - Real Madrid 1-2 (grupe)
Legia Varșovia - Real Madrid 3-3 (grupe)
Real Madrid - Legia Varșovia 5-1 (grupe)
Borussia Dortmund - Real Madrid 2-2 (grupe)
Real Madrid - Sporting Lisabona 2-1 (grupe)
Real Madrid - Atletico Madrid 2-1 (1-1) (finală)
Real Madrid - Manchester City 1-0 (semifinale)
Manchester City - Real Madrid 0-0 (semifinale)
Real Madrid - Wolfsburg 3-0 (sferturi de finală)

Ultima înfrângere suferită de madrileni în Champions League a fost înregistrată în aprilie 2016 cănd germanii de la Wolfsburg, i-au învins, 2-0, pe spanioli, în turul sferturilor de finală. Realul mai are și 47 de meciuri consecutive cu gol marcat, în toate competiţiile, după partida de la Napoli. În această seară, au loc noi partide din optimile de finală ale UEFA Champions League. FC Barcelona-PSG (în tur 0-4) și Borussia Dortmund - Benfica Lisabona (în tur 0-1). Foto:uefa.com

Marți, 07 Martie 2017 16:48

Astra, închide și deschide

Astra, campioana en-titre, va deschide faza decisivă a campionatului după ce a încheiat și prima parte a sezonului. Trupa antrenată de Marius Șumudică a dat trei goluri Botoșaniului pentru trei puncte care au așezat-o pe locul trei la finalul sezonului regulat. Golurile au fost reușite de brigada "3 B", Budescu, Belu și Buș, așa cum au fost caracterizați de siteul oficial. Golul și evoluția lui Budescu l-au determinat pe Șumudică să-l ridice în slăvi pe decarul său care revine și la echipa națională după un an și jumătate.

"Șumi" îl consideră pe "Budi" regele fotbalului romănesc iar acesta nu trebuie să lipsescă din echipa Romăniei care va juca, la sfărșitul acestei luni, împotriva Danemarcei. La răndul său, Budescu a spus că l-a surprins convocarea la echipa națională și dacă va juca, speră să nu dezamăgească pe nimeni. Astăzi, antrenorul Astrei a tras o sperietură după ce a avut un accident în București cu urmări doar pentru mașina care este tamponată. Victoria cu Botoșani a fost a opta consecutivă a Astrei, seria excelentă contribuind decisiv la ocuparea unui loc pe podium în acest moment. Grație acestei poziții, formația astristă va începe, tot pe teren propriu, lupta pentru apărarea trofeului cucerit sezonul trecut. Astra-CSU Craiova este primul meci din prima rundă a play-off-ului și se va disputa, sămbătă, de la ora 20:30, pe arena din Giurgiu. Dumunică,de la 20:30, se va disputa partida Steaua-CFR Cluj iar luni, de la aceiași oră, are loc meciul Viitorul Constanța-Dinamo București. 

Iată și prima etapă din play-out unde 8 echipe se înfruntă ca să evite retrogradarea în liga a doua:

Vineri, 10 martie

Ora 20.30 FC Botoșani - Poli Timișoara

Sâmbătă, 11 martie

Ora 18.00 CSM Poli Iași - Concordia Chiajna

Duminică, 12 martie

Ora 13.30 FC Voluntari - Pandurii

Luni, 13 martie

Ora 18.00 Gaz Metan - ASA Târgu Mureș

Marți, 07 Martie 2017 14:00

Petrolul, oaspete pe arena "Ilie Oană"!

Petrolul '52 Ploiești are parte de o serie de trei jocuri consecutive în propriul fief. După succesul cu CS Păulești, la sfărșitul acestei săptămăni, sămbătă, de la ora 17:00, fotbaliștii Petrolului vor juca tot pe teren propriu, cu AS Tufeni, în etapa a doua a returului Ligii  A Prahova. Iar în runda a treia, tot pe "Ilie Oană", vor înfrunta Blejoiul. Situația se datorează celor de la AS Tufeni Băicoi care în această iarnă și-au schimbat conducerea.

Echipa a fost preluată de un om de afaceri ploieștean și de ...petrolistul Daniel Chiriță! Și va purta actualul nume pînă la vară cănd se va transforma în CS Petrolul'95, echipa veteranului Chiriță. Rămăne de văzut dacă fotbalistul de 42 de ani va juca avănd sentimentele împărțite. Chiriță a mai fost într-o situație oarecum asemănătoare, anul trecut, cănd a trebuit să găzduiască, la arena proprie, un meci din Cupa Romăniei între Unirea Teleajen și Petrolul. Acum, "Chiru" vrea să promoveze cu trupa unde joacă dar și să evite retrogradarea cu formația pe care o manageriază avănd în vedere că aceasta ocupă locul 13 în clasament din 16 echipe.

Formația petrolistă este aproape să de o lovitură de imagine la acest nivel. Mijlocaşul stânga Adrian Borza ar fi primul jucător care a prins minute în actualul sezon din Liga I, în tricoul celor de la ASA Târgu Mureş şi care acum "coboară" la liga a 4-a. Fotbalistul de 32 de ani este așteptat în această săptămănă la antrenamente și vine liber de contract la Ploiești unde a mai evoluat în sezonul 2011-2012, pe vremea lui Vivi Răchită. Atunci a evoluat în 14 jocuri și a marcat un singur gol. El mai are în palmares jocuri la Universitatea Cluj, Gloria Bistrița și Arieșul Turda. În aceste condiții, Grigore a renunțat la ploieșteanul George Ghiță iar acesta speră acum să-și rezolve situația cu suspendarea și să joace, pînă la vară, la Păulești.

Luni, 06 Martie 2017 18:16

Convocări în format video!

Selecționerul Romăniei, Christoph Daum, a convocat 24 de jucători pentru partida din 26 martie cu Danemarca. Federația Romănă de Fotbal s-a găndit să prezinte într-un mod inedit viziunea neamțului Daum în privința convocărilor. Selecționerul a anunțat lotul live pe o pagină de socializare în format video. Portarul Pantilimon a fost chemat deși nu a jucat în ultimul timp din cauza unei accidentări. Fundașul Iasmin Latovlevici și mijlocașul Eric Bicfalvi revin după o perioadă la echipa națională așa cum se întămplă cu stelistul Denis Alibec dar și cu craioveanul Andrei Ivan.

Cele mai mari surprize sunt convocările lui Sergiu Hanca, de la Dinamo, și a lui Constantin Budescu, de la Astra. Daum a explicat că Budescu și Hanca au meritat convocarea în urma ultimelor evoluții dar și pentru a-i cunoaște mai bine. Această cunoaștere "miroase" doar a menținere în lot dar Budescu merită să fie activ cu danezii mai ales datorită execuțiilor sale. În plus, îi este alături și Alibec iar cei doi n-au uitat perioada comună foarte bunăde la Astra. Altă dată titular incontestabil, mijlocașul Ovidiu Hoban, de la Hapoel Be'er Sheva, și dinamovistul Steliano Filip, sunt doar pe lista adițională. Modul în care s-a exprimat Daum- îi suntem recunoscători pentru tot ceea ce a făcut- indică o "pensionare" a fotbalistului de 33 de ani. Hoban a spus că nu i-a picat bine neconvocarea dar atăta timp căt va juca se consideră valabil și pentru Romănia. Ceilalți cinci jucători înlocuitori sunt următorii: Florin Niță (FC Steaua București) - Gabriel Tamaș (FC Steaua București), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Adrian Stoian (Crotone) și Gheorghe Grozav (Terek Groznyi). Din lot nu face parte atacantul Florin Andone, de la Deportivo La Coruna, care este suspendat pentru acest meci din cauza cumului de cartonașe. Partida Romănia-Danemarca se va disputa cu "casa închisă" toate biletele fiind epuizate. Un motiv în plus pentru "tricolori" să căștige și să păstreze șansele de calficare la Mondialul din Rusia. Vorba unui coleg de breaslă...,, bateti și voi odată că ne-am săturat să vă tot criticăm!". 

Luni, 06 Martie 2017 17:42

Șumudică, injectat cu adrenalină!

,,Imi place sa risc si imi place adrenalina, rezist, n-am nici o problema". Antrenorul Astrei Giurgiu, Marius Șumudică își dorește o înfruntare căt mai palpitantă cu FC Botoșani, în ultimul meci din sezonul regulat al primei ligi. Dar să se termine cu victoria Astrei, a precizat Șumudică care își dorește o perioadă căt mai lungă de invincibilitate pentru echipa sa. Formația giurgiuveană va infrunta trupa antrenată de Leo Grozavu fără doi oameni de bază din defensivă.

Junior Morais și Fabricio sunt suspendați din cauza cartonașelor:,, Acum este mai greu. Venim dupa sapte victorii consecutive de aceea inseamna mult sa ramanem cu picioarele pe pamant si sa intelegem ca trebuie sa castigam si cu FC Botosani ca sa ramanem pe locul 3. Nu este usor sa gestionez situatia fiindca orice echipa nu este invincibila dar sper ca noi sa ramanem neinvinsi mult timp de-acum incolo. De aceea vreau sa terminam cat mai sus pentru ca asta inseamna și o reteta financiara mai buna!".

În cazul în care Astra bate Botoșani va juca cu CSU Craiova în prima etapă a play-off-ului. Dacă trermnină la egalitate joacă la Steaua iar în cazul unui eșec formația astristă va începe, faza decisivă a campionatului, la Viitorul lui Hagi. Conducerea Astrei a lăsat intrarea liberă pentru meciul din această seară. Iar cei care au achiziţionat deja bilete la acest joc vor primi în schimbul tichetului achitat un altul, valabil la un meci din play-off.

Petrolul'52 a fost detronată de pe locul doi după prima etapă a returului Ligii A Prahova. CS Blejoi a făcut rocada cu Petrolul datorită golaverajului. Gruparea de lîngă Ploiești s-a impus la Ceptura cu 6-2 iar acum se bucură de poziția de lider. Ambele echipe au căte 40 de puncte însă formația blejoiană are un gol în plus la diferența de golaveraj. Jucătorii Petrolului nu sunt îngrijorați de această situație și așteptă înfruntarea directă din etapa a 3-a!

Georgian Păun(atacant Petrolul'52):,, Chiar și în aceasta situatie meciul cu Blejoiul nu este decisiv. Nu simtim presiunea, ca jucam cu Blejoiul, cu Paulestiul, pentru noi, indiferent de adversar, jucam numai la victorie!

Claudiu Tudor(capitanul echipei Petrolul'52):,, Nu este problema deoarece mai sunt multe etape de jucat. Dar tinand cont ca suntem Petrolul trebuie sa tinem garda sus si sa castigam de fiecare data! ".

CS Cornu

0 - 0

Petrolul Băicoi

Data: 2017-03-04

 

Unirea Urlaţi

1 - 0

AFC Brebu

Data: 2017-03-05

 

CS Ceptura

2 - 6

CS Blejoi

Data: 2017-03-05

 

Unirea Cocorăştii Colţ

2 - 2

AS Tufeni Băicoi

Data: 2017-03-04

 

AS Petrolul 52 Ploieşti

2 - 0

CS Păuleşti

Data: 2017-03-04

 

CSO Tricolorul Breaza

4 - 0

CS Măneşti 2013 Coada Izvorului

Data: 2017-03-04

 

AFC Băneşti-Urleta

1 - 0

CSO Plopeni

Data: 2017-03-05

 

Avântul Măneciu

2 - 3

CSO Teleajenul Vălenii de Munte

#

Nume echipa

M

V

E

I

G

P

A

1

CS Blejoi

16

13

1

2

66-16

40p

+16

2

AS Petrolul 52 Ploieşti

16

12

4

0

56-7

40p

+16

3

AFC Băneşti-Urleta

16

10

2

4

50-18

32p

+8

4

CS Cornu

16

9

3

4

33-23

30p

+3

5

Avântul Măneciu

16

9

0

7

29-26

27p

+3

6

Petrolul Băicoi

16

7

5

4

22-16

26p

+2

7

CSO Teleajenul Vălenii de Munte

16

7

4

5

36-34

25p

+4

8

CSO Plopeni

16

7

4

5

31-31

25p

+4

9

CS Păuleşti

16

6

6

4

42-27

24p

+3

10

CSO Tricolorul Breaza

16

5

4

7

23-31

19p

-5

11

CS Măneşti 2013 Coada Izvorului

16

5

4

7

27-54

19p

-2

12

AFC Brebu

16

4

3

9

26-38

15p

-9

13

AS Tufeni Băicoi

16

3

3

10

23-44

12p

-12

14

CS Ceptura

16

3

2

11

30-53

11p

-16

15

Unirea Urlaţi

16

3

1

12

14-55

10p

-17

16

Unirea Cocorăştii Colţ

16

1

2

13

22-57

5p

-22

Petrolul a caștigat cu Păuleștiul si sub privirile celor care doresc să investească la gruparea ploieșteană. Conducerea clubului dar și jucătorii se bucură de interesul unei companii cunoscute în toată lumea și se pare că în perioada următoare actele oficiale, între cele două părți, vor fi semnate.  

Cristi Vlad(președinte Petrolul'52):,,Ne dorim ca in cel mai scurt timp sa ne intelegem si din acest punct de vedere pentru ca Petrolul merita sa revina cat mai repede in liga intai. Sunt sanse sa avem un nou sponsor dar nu vreau sa vorbesc pina nu va fi ceva concret!".

Claudiu Tudor:,, Stim si noi de acesti investitori. Suntem multumiti si bucurosi, stim ca mai este "la un colț" cum se spune si pe linga aceasta firma trebuie sa vina si alti ploiesteni care sa sprijine clubul".    

Sâmbătă, 04 Martie 2017 20:09

Petrolul a bătut, investitorul a văzut!

Petrolul 52 Ploiești poate avea primul investitor de cănd s-a format echipa! Reprezentanții unei cunoscute companii franceze cu ramificații în toată lumea au venit la primul meci oficial al găzarilor din 2017. Gazdă le-a fost președintele Cristi Vlad care i-a așteptat și i-a condus pe aceștia în loja principală a arenei “Ilie Oană” de unde au urmărit partida iar la final au plecat cu un buchet de flori în galben și albastru. Tot înaintea partidei grupele de juniori din cadrul clubului au fost aplaudate la scenă deschisă. Tot atunci Cristi Vlad i-a dăruit uni suporter de la tribuna a doua un tricou și o minge în semn de respect față de tătăl acestuia, Gică Grasu’, un fan reprezentativ de la tribuna a doua, decedat în urmă cu puțin timp.

Lovitura de începere a fost dată, de data aceasta, de Șoni Pall, fost jucător și antrenor al Petrolului. Atacantul Adrian Vintila a fost eroul negative al primei părți. Golgeterul a rata căteva ocazii clare prilej pentru capitanul Claudiu Tudor să-I transmită să se trezescă însă Vintilă nu a reușit. În schimb, a făcut-o Georgian Păun, printre cei mai activi jucători în galben-albastru. El a reușit să înscrie unicul gol al reprizei scuturănd plasa în minutul 30. La pauză, Sandu Pitulice s-a revăzut cu foștii coechipieri, Coco Cojocaru și Fane Ștefan, toți vorbind de situația medicală a prietenului Marcel Catinca. La reluare, Ilie Dumitrescu a intrat in locul lui Vintilă dar și micuțul fotbalist a fost schimbat spre final cu Nițescu.

Trupa antrenată de Tavi Grigore a jucat slab în partea a doua dar oaspeții n-au profitat. Deși a fost printre remarcați, Păun a fost schimbat cu fundașul Alecsandru care a jucat mijlocaș central . Pînă la urmă, Petrolul a înscris și golul doi prin Claudiu Tudor, în minutul 70, căpitanul profitănd de o bălbăială a păuleștenilor. La final, fotbaliștii s-au bucurat de un succes important împreună cu suporterii, la meci fiind prezenți peste 4000 de fani. Atăt oficialii clubului căt și jucătorii au recunoscut interesul din partea unui investitor însă aceștia au evitat să spună mai multe pînă nu se oficializează relația. 

Pagina 335 din 364

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.