Luni, 25 Mai 2015 12:58

Un senator şi-a dat DEMISIA

Fostul ministru al FinanțelorDarius Vâlcov și-a depus luni demisia din calitatea de senator.

 

Documentul urmează să intre marți în atenția Biroului Permanent, care va lua act de această demisie, iar ulterior plenul Senatului va constata vacantarea postului de senator deținut de Darius Vâlcov.

Vâlcov a fost ales senator, din partea PSD, în colegiul uninominal nr. 1 din circumscripția electorală nr. 30 Olt.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.