Guvernul intenţionează să acorde o alocaţie diferenţiată de care să beneficieze copiii care provin din familii defavorizate şi va solicita în acest sens, săptămâna viitoare, un punct de vedere de la Curtea Constituţională.

 

"Avem un pachet integrat de măsuri, venind în sprijinul familiei. Pe lângă alocaţia care va fi dublata de la 1 iunie, şi dublarea deja făcută de la 1 ianuarie 2015 pentru cei 500. 000 de copiii, vrem să ştim dacă putem să aplicăm şi o alocaţie diferenţiată pentru copii, pentru a susţine mai mult copiii care provin din familiile defavorizate.

În acest sens, vrem să să redactăm o solicitare către CCR, pe care o vom trimite la începutul săptămânii viitoare, pentru a şti exact ce înseamnă nediscriminare în acordarea dreptului universal al copilului, dacă această discriminare se referă la cuantumul alocaţiei sau nu", a declarat Rovana Plumb. 

Ministrul Muncii a precizat că sunt 353.000 de familii care au copiii şi care ar putea primi un nivel al alocaţiei mai mare.

"Luăm in calcul suplimentarea alocaţiei pentru copiii care provin din familii defavorizate, adică acele familii care au un venit de până în 530 de lei pe membru de familie. Vrem să vedem punctul de pde vedere al CCR şi vom face şi calculele respective", a conchis Plumb.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.