BRAZILIA GERMANIA 1-7. Naţionala Germaniei este prima finalistă a Campionatului Mondial de Fotbal 2014, după ce a realizat scorul turneului final, 7-1 cu Brazilia, la Belo Horizonte. La acest festival de goluri şi-a adus aportul şi Miroslav Klose, care a devenit cel mai prolific marcator din istoria Campionatelor Mondiale.

 


BRAZILIA GERMANIA 1-7. În fotbal nu există numai învinşi, există şi victime. Semifinala Brazilia - Germania, de la Campionatul Mondial de Fotbal 2014 a fost de dimensiuni apocaliptice, zguduind din temelii credinţa în fotbal a a unei naţiuni în care acest sport este religie.

Scorul de 7-1, cu care Germania a învins Brazilia, stârneşte mai mult compătimirea faţă de cei învinşi, o formaţie care a trebuit să joace aproape tot meciul cu lacrimi în ochi. O întreagă planetă a privit cu compasiune zbaterea agonică a Braziliei, numai Germania nu a avut milă cu adversara sa. A privit întâlnirea ca pe un duel de forţă şi nu s-a lăsat până nu şi-a zdrobit adversarul.

În prima jumătate de oră a marcat de cinci ori, iar Miroslav Klose îl depăşea pe marele Ronaldo şi devenea, cu 16 goluri la patru turnee finale, golgeterul all-time al Cupei Mondiale.

Klose marcase în minutul 23, pentru 2-0 iar nemţii erau abia la începutul luptei lor cu recordurile. În cele din urmă au realizat scorul turneului final, 7-1, ce mai mare diferenţă de scor care s-a înregistrat vreodată într-o semifinală de Campionat Mondial. Numărul golurilor a fost atât de mare încât grafica televiziunii nu l-a mai putut cuprinde într-o singură proiecţie: T. Müller 11', M. Klose 23', T. Kroos 24', 26', S. Khedira 29', A. Schürrle 69', 79'. În dreptul Braziliei a fost trecută doar reuşita lui Oscar, din minutul 90, când nimic nu mai conta, iar ţara era deja în hohote de plâns.

Dimensiunile dezastrului sunt mai mari decât cele ale finalei pierdute pe Maracana, în 1950, în faţa Uruguay-ului, pentru că dacă atunci a fost vorba de o înfrângere (scorul a fost 1-2, după ce Brazilia a condus cu 1-0), acum a fost umilinţă.

Înfrângerea cu Germania, de pe 8 iulie 2014, va rămâne timp de decenii gravată în memoria brazilienilor. Rămâne de văzut dacă actuala echipă a lui Scolari va fi capabilă să se trezească până la finala mică, de sâmbătă, în timp ce visul de mărire al Mannschaft-ului este mai puternic decât oricând. Panzerele dau senzaţia că sunt capabile să îşi zdrobească orice adversar. Dacă va fi Olanda sau Argentina vom afla după semifinala de miercuri seara.

Cele mai importante faze ale meciului Brazilia - Germania 1-7:

Min. 93: Brazilia - Germania 1-7: Echipa Germaniei s-a calificat de o manieră incredibilă în finala Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie), marţi, după ce a zdrobit formaţia gazdă cu scorul neverosimil de 7-1 (5-0), în semifinala jucată pe stadionul ''Mineirao'' din Belo Horizonte.

Min. 90: Mesut Ozil trece pe lângă 0-8.

Min. 79: Brazilia - Germania 0-7. Andre Schuerrle a realizat şi el ''dubla'', în zece minute. 

Min. 69: Andre Schuerrle a marcat al şaselea gol al meciului. BRAZILIA GERMANIA LIVE VIDEO 0-6

Min. 66: La 0-5, Brazilia pasează înapoi, un întreg stadionul huiduie

Min. 61: Brazilia cere penalty!! Obţine doar un corner.

Min. 53: Trei ocazii URIAŞE în trei minute, brazilienii vor să iasă cu capul sus de la CM 2014

Min. 52: Germania în corzi, Neuer respinge încă o dată ca la handbal

Min. 50: Prima mare ocazie a Brazilei, Neuer respinge cu greu.

BRAZILIA GERMANIA LIVE VIDEO: Min.46, a început repriza secundă.

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 45 Pauză la Belo Horizonte, scor de coşmar pentru selecţionata cariocas, 0-5 cu Germania.

Min. 42 Nemţii au tras deja 10 şuturi, 9 pe poarta lui Julio Cesar. În schimb brazilienii au nimerit doar de două ori cadrul porţii, din două şuturi.

Min. 38 Şut Mesut Ozil, din lovitură liberă de la 24 de metri, balonul se duce peste poartă.

Min. 34 În această avalanşă de goluri germane a trecut aproape neobservat faptul că Miroslav Klose a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale, cu 16 reuşite! L-a devansat pe marele Ronaldo.

Min. 32 Germania rămâne în ofensivă şi forţează marcarea celui de-al şaselea gol.

Min. 29 GOOOL Germania, Sami Khedira a profitat de debandada din defensiva braziliană. Meciul tinde să fie cel mai mare dezastru din istoria fotbalistică a Braziliei! Brazilia - Germania 0-5, coşmar total pentru gazde!

Min. 26 GOOOL Germania, Toni Kroos duce scorul la 4-0 pentru Germania! Spectatorii brazilieni sunt în lacrimi! Derută totală în teren, dezolare maximă în tribune!

Min. 25 GOOOL Germania! A marcat Toni Kroos, cu un şut puternic de la 16 metri!

Min. 22 GOOOL Germania! Lecţie de fotbal predată de Germania, la Belo Horizonte. Klose ajunge singur cu Julio Cesar, şutează în portar, mingea revine la nemţi, şi tot Klose o trimite în poarta Braziliei! 2-0 pentru Germania!

Min. 21 Şut al lui Klose, pe centrul porţii, prinde Julio Cesar.

Min. 16 Brazilienii au preluat posesia balonului, dar defensiva bine organizată a nemţilor închide spaţiile spre poarta lui Neuer.

Min. 12 Este al 5-lea gol marcat în 6 meciuri de către Thomas Muller, la acest Campionat Mondial.

Min. 11 GOOOL Germania! Primul corner al nemţilor, centrare Toni Kroos de pe dreapta, Thomas Muller, nepermis de liber, reia cu latul în plasă din 8 metri! Brazilia - Germania 0-1!

Min. 6 Prima ocazie a nemţilor! Ozil îi centrează excelent lui Khedira, dar şutul acestuia, din interiorul careului, îl loveşte pe Tomi Kroos! Deranj mare în careul brazilienilor!

Min. 3 Marcelo trage de la 22 de metri, mingea trece pe lângă poarta lui Neuer. Brazilienii au început foarte tare acest meci.

Min. 2 Brazilia are primul corner al meciului. Oscar a centrat în careu, Boateng a respins departe.

Min. 1 A început semifinala Brazilia - Germania. Nemţii au avut lovitura de începere.

Componenţa formaţiilor:

Brazilia: Julio Cesar - Maicon, Dante, David Luiz, Marcelo - Luiz Gustavo, Fernandinho - Oscar, Hulk, Bernard - Fred. Selecţioner: Luiz Felipe Scolari.

Germania: Neuer - Lahm, Jerome Boateng, Hummels, Hoewedes - Schweinsteiger, Sami Khedira, Toni Kroos - Mesut Ozil, Thomas Mueller - Klose. Selecţioner: Joachim Loew.

Update ora 22.50 Condiţiile de joc sunt perfecte la Belo Horizonte. 22 grade Celsius, cerul este înnorat, vântul doar adie, iar umiditatea este de 50%.

Update ora 22.42 Presa braziliană apărută azi şi-a exprimat într-un mod inedit susţinerea pentru Neymar, marele absent al semifinalei de astăzi.

Update ora 22.30 Jucătorii celor două formaţii sunt pe teren, la încălzire. Semifinala Brazilia - Germania începe într-o jumătate de oră.



Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.