Căpitanul nejucător al echipei Spaniei, Conchita Martinez, a declarat astăzi, după victoria cu 4-1 obţinută în meciul de Cupa Davis cu România, că are la dispoziţie jucători valoroşi, care pot câştiga trofeul în acest sezon.

"Să joci în deplasare nu este niciodată uşor, mai ales că nu a fost suprafaţa pe care am fi ales-o noi. Dar până la urmă am făcut meciuri bune, fiecare punct a fost important şi ne-am descurcat bine. Victoria este tot ce contează. Mergem pas cu pas, obiectivul iniţial a fost îndeplinit, acela de a creşte. În septembrie, obiectivul e de a intra în Grupa Mondială. Apoi, vrem să câştigăm următoarele meciuri. Aceşti jucători pot câştiga Cupa Davis şi acesta este un obiectiv pe care ne-ar plăcea să-l îndeplinim", a spus căpitanul nejucător.

Conchita Martinez se consideră norocoasă că are mulţi jucători la dispoziţie şi poate face selecţia în funcţie de suprafaţa pe care se dispută fiecare întâlnire de Cupa Davis. "E o şansă să am la dispoziţie atâţia jucători buni. Şi tot o şansă e că pot să formez echipe diferite în funcţie de suprafeţele de joc. Dar nu e uşor să aleg între cei 12 din top 100. Am făcut un pas înainte foarte important, acum să vedem ce ne aşteaptă în septembrie, la baraj. Sperăm că ne putem întoarce în Grupa Mondială, acesta este obiectivul nostru, acum", a precizat Martinez.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, jucătorul Pablo Carreno Busta s-a arătat bucuros că a reuşit să îl învingă pe Adrian Ungur şi să câştige, astfel, primul său meci de Cupa Davis. "Pentru mine a fost primul meci de Cupa Davis. Credeam că o să am emoţii, dar până la urmă m-am descurcat. Este adevărat că întâlnirea era deja câştigată, dar m-am bucurat să-mi câştig şi eu meciul", a precizat Busta.

Echipa de tenis a Spaniei a învins România cu scorul final de 4-1 în turul doi al Cupei Davis, Grupa I valorică a zonei Europa/Africa.

Spania va disputa barajul pentru promovarea în Grupa Mondială, în timp ce România va juca în sezonul următor în turul I al Cupei Davis, Grupa I valorică a zonei Europa/Africa.

sursa: digisport

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.