Corectii care ne dau lectii si ne impun MCV-uri! Ministrul Sănătății din Germania și soțul său, în mijlocul unui scandal privind achiziții de măști împotriva coronavirusului
Politica

Corectii care ne dau lectii si ne impun MCV-uri! Ministrul Sănătății din Germania și soțul său, în mijlocul unui scandal privind achiziții de măști împotriva coronavirusului

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a devenit cel mai recent politician din rândul conservatorilor conduşi de cancelarul Angela Merkel ajuns în centrul atenţiei în scandalul legat de contractele cu măşti de protecţie împotriva COVID-19, în contextul unor acuzaţii de corupţie împotriva mai multor membri ai partidului de guvernământ, relatează DPA, citată de Agerpres.

Duminică, revista Spiegel a scris că o companie unde soţul lui Spahn are o poziţie de conducere a vândut jumătate de milion de măşti Ministerului Sănătăţii în timpul primului val de infectări cu coronavirus, în aprilie 2020.

Aproximativ 570.000 de măşti la un cost total de peste 900.000 de euro au fost livrate Ministerului Sănătăţii în aprilie 2020 – când Spahn era ministru -, a spus un purtător de cuvânt al companiei Burda, după apariţia detaliilor despre contract.

Soţul lui Spahn, Daniel Funke, care conduce biroul din Berlin al Burda, „nu a fost în niciun moment implicat sau informat despre tranzacţie", conform companiei.

Burda a precizat că măştile au fost vândute la preţul de achiziţie şi că respectivul contract a fost un efort de a ajuta Ministerul Sănătăţii în contextul penuriei de măşti de la acel moment.

Dezvăluirea survine după ce doi parlamentari din rândul conservatorilor Angelei Merkel au fost forţaţi să demisioneze în urma acuzaţiilor că au profitat de pe urma vânzărilor de măşti sanitare împotriva coronavirusului.

Nikolas Loebel, membru al creştin-democraţilor (CDU), şi Georg Nuesslein, membru al aliaţilor din Uniunea Creştin Socială (CSU), au demisionat din parlament după ce au fost acuzaţi că au primit sute de mii de euro pentru a facilita negocierea de contracte pentru măşti sanitare.

Fostul ministru al Justiţiei din landul Bavaria, Alfred Sauter, a demisionat de asemenea duminică din poziţiile sale din CSU după ce anchetatorii i-au percheziţionat birourile în legătură cu afaceri cu măşti sanitare împotriva coronavirusului.

Scandalurile legate de măşti sunt considerate a fi una dintre cauzele înfrângerii suferite de partidul lui Merkel în alegerile din două landuri-cheie la 14 martie, înaintea scrutinului legislativ naţional din septembrie.

22 Martie 2021 593 ori
Bula lui Moldovan s-a spart !
Sport

Bula lui Moldovan s-a spart !

Viorel Moldovan spunea, recent, că este în bula lui fiind concentrat doar la Petrolul. Iată că sfera în care era acesta s-a spart după ce gruparea ploieșteană a ratat într-un mod rușinos accesul în play-off. În această dimineață, Moldovan s-a prezentat la antrenament și i-a anunțat pe jucători că renunță cu o etapă înaintea sezonului regular așa cum a procedat și Costel Enache, sezonul trecut. Numai că atunci actualul antrenor al lui U Cluj era în play-off.

Despărțirea de Moldovan a fost anunțată oficial și de clubul petrolist. Conform fcpetrolul.ro tehnicianul a solicitat rezilierea contractului pe cale amiabilă, despărțirea producându-se într-un moment în care, cu o etapă înainte de finalul sezonului regular al Ligii 2, Petrolul Ploiești mai are șanse care țin doar de domeniul fantasticului ca să se califice în play-off-ul campionatului. În perioada imediat următoare va fi stabilită noua componență a staffului tehnic, decizia urmând să fie luată după o ședință a Consiliului Director.

De asemenea, după ședința de pregătire de astăzi, antrenorul secund Francisc Dican și preparatorul fizic Stelian Isac își vor înceta angajamentele cu clubul ploieștean. Moldovan a avut și un mesaj la despărțirea de Petrolul:

„Dragi iubitori ai Petrolului,

Mi-am dorit foarte mult să vă mulțumesc tuturor la capătul acestei experiențe. Vă garantez că am muncit cu tot sufletul și am folosit toată experiența mea pentru a readuce Petrolul acolo unde îi este locul. Poate sunt eu ghinionist, poate nu s-au aliniat astrele așa cum și-a dorit toată suflarea ploieșteană, dar sunt trist că una dintre cele mai frumoase echipe din România iese, în acest mod, din lupta pentru promovare.

Din păcate, rezultatele din teren nu au fost mereu așa cum mi-am dorit. Îmi pare rău pentru dezamăgirea pe care am produs-o celor care își doreau mai mult. La finalul acestei etape vreau să mulțumesc conducerii, jucătorilor și tututor celor care au fost alături de echipă. Sunt convins că Petrolul o să revină în Liga 1”.

22 Martie 2021 876 ori
Românii care au acest tip de telefon au parte de o schimbare majoră
IT&C

Românii care au acest tip de telefon au parte de o schimbare majoră

Cu siguranță mulți utilizatori au întâmpinat un flux de reclame la un anumit produs după ce au căutat pe una dintre rețelele de socializare acel tip de produs. Astfel, utilizatorii unui anumit tip de telefon vor avea parte de o schimbare majoră cu privire la această situație.

 

Schimbare majoră pentru un telefon utilizat de mulți români.Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că aplicațiile telefonului colectează și distribuie mai multe informații cu privire la locație, istoricul căutărilor dar și cele mai accesate pagini. Însă, cei care dețin un iPhone, vor avea parte de o schimbare. În iunie 2020, Apple anunța că în această primăvara, aplicațiile care rulează pe iPhone și iPad vor cere consimțământul utilizatorilor pentru a putea distribui datele persoanelor către terțe companii sau aplicații.

Această mișcare a companiei este o nouă modalitate de a vedea drepturile la viața privată. Astfel, de-a lungul timpului, colectarea de date a operat sub premisa că milioane de utilizatori sunt de acord cu a li se cunoaște locația, mișcările și obiceiurile, vânzând toate aceste date mai departe, până când oamenii au spus stop. Așadar, utilizatorii de iPhone în curând vor fi întrebați dacă vor fi de acord cu ideea de a li se distribui mai departe datele către alte aplicații.

”Tehnologia nu are nevoie de prea multe date personale adunate la un loc pe mai multe site-uri și aplicații ca să aibă succes. Publicitatea a existat de-a lungul decadelor și fără aceste lucruri. Dacă o afacere este construită să conducă în mod greșit utilizatorii și exploatarea datelor, acolo nu putem vorbi de alegeri, astfel că nu merită lauda noastră. Merită o reformă”, a explicat Tim Cook, CEO Apple, în cadrul unei conferințe cu privire la protecția datelor în data de 28 ianuarie a acestui an."
Care vor fi schimbările la nivelul regulilor
În prezent, aplicațiile colectează diferite informații despre utilizator atât timp cât acesta le folosește. Ceea ce va fi schimbat acum va consta în faptul de cum vor fi folosite acele informații de către terțele companii. Marea majoritate a aplicațiilor pe care un utilizator le descarcă, indiferent că este vorba despre dispozitive Apple sau Android, se foloseste de informațiile personale cu ajutorul unui identificator unic.

Identificatorul pentru Publicitate (IDFA) este un dispozitiv standard de identificare creat de Apple în 2012. Google la rândul lui deține o versiune pentru dispozitivele Android, numit ID de Publicitate Google (GAID). Astfel, dacă un utilizator privește imagini cu o pisică pe o aplicație, apoi pe un altul va verifica scorurile sportive, ambele aplicații se vor folosi de IDFA pentru a distribui în sectorul de marketing informația care duce direct către utilizator, în scopul de a crea un profil cât mai complet.

Apple a anunțat că actualizarea va începe să producă efecte la începutul acestei primăveri, odată cu lansarea iOS 14.5. Din acel moment, orice aplicație care colectează date despre utilizator și le distribuie mai departe cu terțele companii în scopuri publicitare sau de urmărire, va necesita acordul utilizatorului mai întâi. Fără acel acord, aplicațiile nu vor avea permisiunea de a transmite datele pe care le colectează mai departe. Aceste schimbări for fi aplicate doar dispozitivelor Apple, însă urmează ca și cei care folosesc telefoane Android să se bucure de aceeași opțiune pe viitor, arată thenextweb.com.

22 Martie 2021 1592 ori
Urgențele nu trebuie amânate de teama COVID. Ce reprezintă o urgență și ce nu
Ştiri Naţionale

Urgențele nu trebuie amânate de teama COVID. Ce reprezintă o urgență și ce nu

Medicul Odette Pană a spus ce cazuri s-au prezentat în unitatea spitalicească în această perioadă, dar a explicat și ce reprezintă de fapt o urgență medicală și ce nu.

 

Medicii recomandă în continuare să nu ne fie teamă de COVID și să ne prezentăm la doctor pentru orice problemă de sănătate.
”Au fost perioade în care nu puteam interna pacienții din lipsă de locuri. Pacienții erau în UPU până se găsea un loc”, a spus medicul Odette Pană.

Cum a arătat anul pandemic pentru un medic de urgență
”A arătat groaznic pentru că a trebuit să facem față și numărului mare de prezentări și faptului că mulți dintre colegii noștri s-au îmbolnăvit(...). A trebuit să facem față și să acoperim toată această perioadă”, a spus Odette Pană.

Ce reprezintă o urgență și ce nu
Potrivit medicului, ”oamenii trebuie să vină la spital când simt că este ceva în neregulă”. ”Acele simptome trebuie să-i deranjeze. Avem pacienți care vin cu acuze minore, de exemplu dureri de membre de multe luni de zile și acelea nu sunt urgențe și trebuie rezolvate de medicul de familie”, a mai spus medicul.

Durerea în piept, senzația de sufocare, o durere abdominală care apare brusc și este deranjantă sunt simptome care reprezintă o urgență.

”Urgențele nu trebuie amânate de teama COVID, dar poate fiecare dintre pacienții care prezintă un simptom să întrebe întâi medicul de familie”, a precizat Odette Pană.

22 Martie 2021 504 ori
Bucureștiul este la un pas de carantină. Ministerul Sănătății vrea să schimbe criteriile
Ştiri Naţionale

Bucureștiul este la un pas de carantină. Ministerul Sănătății vrea să schimbe criteriile

Ministerul Sănătății vrea să schimbe criteriile pentru intrarea localităților în carantină.”Ce vrem să discutăm este ca această grilă de carantinare, sau punctaj de carantinare, să fie făcută corect, fără echivoc, să ia în calcul niște indicatori care chiar să aibă impact asupra deciziei. De exemplu, există un indicator al saturației, al încărcării secțiilor de terapie intensivă, care are un punctaj destul de mic. Aici, dacă vezi că ai 1400 locuri de terapie și o mare parte sunt ocupate, e un moment de alarmă total”, a spus Andreea Moldovan, secretar de stat în ministerul Sănătății, duminică, la Digi24.

 

”De asemenea, mi-aș dori să introducem și un indicator care să ne arate gradul de testare, pentru că noi știm că ne-ar trebui cam 500 teste la 10000 de oameni ca să ne putem face o imagine semnificativ statistică a ceea ce se întâmplă în populație. Or, sunt județe unde nu avem acest număr de teste”, a adăugat ea.

Capitala, aproape de carantină
Bucureștiul este la un pas de carantină. Prefectul Capitalei împreună cu specialiștii de la DSP și INSP discută noi măsuri suplimentare în cazul în care se va depăși rata de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori.

Pragul ar putea fi atins chiar miercuri.
Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că va avea o întâlnire cu primarul Capitalei, cu edilii de sectoare, dar şi cu asociaţia municipiilor, de la care aşteaptă soluţii pentru această perioadă de criză pandemică, mai ales că mulţi români nu respectă regulile.

22 Martie 2021 735 ori
S-a aflat de ce a iesit directorul Raiffeisen la protestele #rezist: Banca a primit SCUTIRE 80 milioane de euro. Pentru romani, e austeritate
Politica

S-a aflat de ce a iesit directorul Raiffeisen la protestele #rezist: Banca a primit SCUTIRE 80 milioane de euro. Pentru romani, e austeritate

februarie 2017 – directorul Raifeissen Bank România vine in Piața Victoriei, să se dea #rezist și cult în cap. Toată floarea USR și PLUS salută prezența lui acolo: că europenism, că normalitate and shit.

Reacție inedită la participarea şefului Raiffeisen Bank la proteste
8 martie 2021: prin Senat, trece tacit legea care anulează datoria de 80 milioane euro pe care o au BCR și Raifeissen Bank către statul român. A trecut tacit pentru că președintele Senatului a refuzat sa o introduca pe ordinea de zi timp de trei saptamani, adica fix cât mai trebuia ca să se ajungă la termenul de adoptare tacita. Iar președintele Senatului este Anca Dragu, de la PLUS. De profesie bancher.
Și gata. Dacă ai fost și tu la mitingul ăla, felicitări, ai făcut o droaie de bani pentru Raifeissen Bank. Iar, dacă ai votat USR sau PLUS crezând că ei sunt altfel, felicitări din nou, ai avut dreptate. Sunt altfel decât tine. Adică nu sunt patrioți ca tine, de bună credință ca tine. Nici naivi ca tine.

Șeful Raiffeisen protestează, Florin Chilian reacționează
Și în prima săptămână din luna februarie a anului 2017, printre protestatarii din Piaţa Victoriei care şi-au manifestat indignarea faţă de OUG 13 s-au numărat şi olandezul Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank România, şi soţia sa, Valeria Răcilă van Groningen, directorul Maratonului Internaţional Bucureşti.

Ce ascunde şeful mitingist al Raiffeisen: Dosarul de la DNA
Senatorul Cătălin Zamfir a avertizat și el asupra acestei situații. Astfel, acesta a scris pe FB, la începutul lunii martie:
„INGHEATA VENITURILE OAMENILOR, IN TIMP CE IARTA DOUA BANCI DE O DATORIE DE 400 MILIOANE LEI!!!
Luni, 8 martie, va trece tacit in Senat legea care anuleaza, practic,obligatia pe care BCR si Raifeissen Bank o au de a returna Statului roman suma de circa 400 milioane lei, in urma unei decizii definitive si irevocabile a ICCJ.
Presedintele Senatului, pluserista Anca Dragu,presedintele comisiei de buget, pluseristul Claudiu Muresan si presedintele Comisiei Juridice, penelista Iulia Scantei au refuzat in mod deliberat sa introduca pe ordinea de zi, timp de trei saptamani proiectul de lege, tocmai ca sa se implineasca termenul de adoptare tacita.
#JunglaDeDreapta
#faraAbuzuri
#tinemcuRomania
#RomaniiTrebuieSaStie"

22 Martie 2021 3803 ori
Dr. Flavia Groșan, noi declarații controversate: „Statul în casă și masca scad imunitatea / Nu mă tem de COVID. Am schema mea de 100 de lei”
Eveniment

Dr. Flavia Groșan, noi declarații controversate: „Statul în casă și masca scad imunitatea / Nu mă tem de COVID. Am schema mea de 100 de lei”

Dr. Flavia Groșan, medicul pneumolog care a generat atât de multe controverse cu tratamentul său pentru coronavirus, vine cu noi declarații, care vor pune, cu siguranță, paie pe foc! Medicul spune că nu înțelege purtatul măștii anti-COVID.

Flavia Groșan spune că statul în casă, izolarea, lockdown-ul și masca de protecție nu fac altceva decât să ne scadă imunitatea, care este foarte importantă în această perioadă.

„Eu zic că lockdownul nu face bine, eu zic că masca nu face bine. Eu aș fi mers pe varianta englezească cu imunizarea de turmă. Am fi scăpat... Eu vorbeam și cu pacienții, Dumnezeu a lăsat orificiile astea, de ce le blocăm? Tot întreb... ne-au scăzut imunitatea în ultimul hal, d-aia nu mai știm ce e gripă, ce e viroză, ce e COVID. Nu mai știm nimic. Imunitatea noastră e prăbușită. Statul în casă, masca și aici am ajuns..." a spus dr. Flavia Groșan, în intervenția sa la Luis Lazarus-Zeus Tv, citată de Antena3.ro.

Flavia Groșan: „Nu mi-e frică de COVID. Am schema mea, o bijuterie. Costă 100 de ron"
„Eu nu am avut acces la Kaletra, la Remdesivir pentru că nu sunt în spital, am cabinetul meu. Dar eu am văzut pacienți ieșiți din spital care erau foarte rău și atunci am zis ce medicamente nu îmi plac. Eu am schema mea proprie cu care am vindecat foarte bine mii de oameni. Mie nu mi-a fost frică de COVID, am luat-o pe cont propriu și am schema mea pe care o am de 10 ani și care am adaptat-o acum un pic cu pandemia, a ieșit o bijuterie. Costă până în 100 de lei. Cum e posibil ca o schemă în banii aștia cu medicamente din nomenclatorul medicamentelor compensate din Ministerul Sănătății să iște un așa zbucium mediatic. Am o schemă în primul rând uman, organismul e oricum firav, nu-l poți să-l abrutizezi. Așa că medicamentele mele ușoare, drăguțe, frumoase le prescriu" a spus Dr. Flavia Groșan.

Medicul se declară împotriva folosirii Ivermectinei
„Eu nu o să folosesc Ivermectina niciodată. Nu înțeleg un antiparazitar ce caută în pneumonie cum nu înțeleg nici Kaletra care se folosește în SIDA ce caută în pneumonie. Am avut un pacient care a luat 3 zile Ivermectină și m-a sunat că vrea să se arunce de la etaj, deci atenție la ce tulburări psihice dă" a adăugat medicul pneumolog Flavia Groșan.

22 Martie 2021 1592 ori
Pagina 625 din 5958

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.