Peluzele au afișat mesaje acuzatoare
Sport

Peluzele au afișat mesaje acuzatoare

Fanii Petrolului sunt nemulțumiți de faptul că o dată la patru ani trebuie să lupte pentru scut și embleme. "Peluza 1 Ilie Oană" și "Peluza Latină" au afișat mesaje pe stadion cu trimitere la interesele din jurul echipei, dar și a promisiunilor false venite din partea autorităților locale. Suporterii vor avea ocazia să vadă la lucru echipa favorită, mâine, de la ora 17.00, în amicalul cu Tricolorul Breaza.

Meciul se va disputa pe terenul formației de eșalon județean, iar oficialii brezeni au anunțat și modalitatea în care spectatorii vor putea asista la acest eveniment. Astfel, vor fi emise invitații cu caracter gratuit, acestea putând fi ridicate astăzi, până la ora 18.00, sau mâine, între 09.00-12.00, de la sediul clubului CSO Tricolorul Breaza. Accesul pe stadion va fi făcut respectând prevederile legale în vigoare (persoane pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare COVID 19, persoane care prezintă un test negativ PCR nu mai vechi de 48 de ore, persoane care prezintă un test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau persoane care se află între cea de-a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării invectării cu virusul SARS-CoV-2).

Astzăi, Olaru și colegii săi au parte de încă o zi cu două antrenamente. Primul s-a desfășurat la Brazi și i-a stors de energie pe „lupi”. Pe o căldură sufocantă, fotbaliștii antrenați de Nicolae Constantin, Vali Bădoi, Carmel Bărbulescu și Cătălin Grigore au tras din greu, având parte atât de porții de alergări, cât și de exerciții cu mingea în care accentul a fost pus tot pe acumulările fizice.

24 Iunie 2021 1152 ori
DIICOT le-a strigat fericirea unor drogangii din Prahova. Retea de distribuitori, destructurata de politisti
Eveniment

DIICOT le-a strigat fericirea unor drogangii din Prahova. Retea de distribuitori, destructurata de politisti

*CERCETAȚI PENTRU OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE*

La data de 24 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti - Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat 9 percheziții, în Prahova, Brăila și Galați, la persoane bănuite de vânzare de noi produse psihoactive. 20 de mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna decembrie 2020, un grup format din 10 persoane ar fi vândut cantități de produse psihoactive, către consumatori din Prahova, Brăila și Galați.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate circa 25 de grame de materie vegetală susceptibilă psihoactivă, 55 pliculețe autosigilante susceptibile psihoactive, 5 telefoane mobile, precum și 4.000 de lei.

Persoanele au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru audieri, urmând ca procurorul de caz să dispună măsurile legale.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au fost sprijiniți în activități, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și de cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab" Ploiești, Inspectoratului Județean de Jandarmi Galați și Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.

24 Iunie 2021 5676 ori
VIDEO Cel mai prost interlop din România e din Ploiesti! El este dobitocul arestat după ce și-a uitat pistolul în cabina de probă de la mall!
Eveniment

VIDEO Cel mai prost interlop din România e din Ploiesti! El este dobitocul arestat după ce și-a uitat pistolul în cabina de probă de la mall!

Un cunoscut interlop prahovean a fost arestat preventiv pentru deținere de armă letală. Aceasta ar fi fost o știre banală dacă personajul în cauză n-ar fi dovedit un ghinion ieșit din comun. Nicolae Valentin Gălățeanu a ajuns după gratii fiindcă și-a uitat pistolul, armă letală, în cabina de probă a unui magazin de haine dintr-un mall.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București informează că, în data de 22 iunie, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, „au reținut un bărbat de 36 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în modalitatea deținerii și portului fără drept a unei arme letale”.

Pistol și încărcător cu 8 cartușe într-o cabină de probă

„În fapt, in ziua de 22.06.2021, în jurul orei 16.00, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a fost sesizat prin sistemul 112 de către un angajat din cadrul unui complex comercial cu privire la faptul că intr-o cabină de probă a fost  găsită o  geantă în care se afla un pistol. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că arma este  una de tip letal, un pistol cu glonț, iar în aceeași geantă se afla și un încărcător cu 8 cartușe. Au fost declanșate investigațiile în vederea identificării persoanei care a pierdut sau abandonat geanta în cauză”, punctează sursa citată.

 

 
Măcelul din 2009, care a băgat spaima în tot orașul Ploiești

Nicolae Gălățeanu, zis „Rașpa”, este un nume cunoscut autorităților române. De-a lungul anilor, el a fost implicat în mai multe scandaluri, dintre care cel mai cunoscut a avut loc în octombrie 2009. Atunci s-a dat alertă de grad 0 la nivelul IPJ Prahova deoarece în Ploiești existau informații că urma să se producă un adevărat măcel între rromii zavragii și ursari.

Totul a pornit de la un incident derulat la restaurantul Regina Nopții, unde Rașpa și un amic din Clanul Zavragiilor i-ar fi tăiat cu săbiile pe Bucoveanu și Bârsan, prezenți la o nuntă, lideri ai grupării ursarilor. Imediat, s-a dat zvon în oraș că ursarii au tocmit o echipă de rakeți moldoveni și ruși, care urmau să-i atace pe zavragii. Unitățile MAI au împânzit orașul, iar măcelul așteptat de toată comunitatea rromă nu a mai avut loc.

Un an mai târziu, „Rașpa” era prins de polițiști și arestat. El se sustrăgea unei urmăriri penale pentru furt calificat. Și prinderea lui Gălățeanu este subiect de film. După ce a furat câteva băuturi alcoolice din magazinul unei benzinării, a fugit de acolo cu un taxi și, pe drum, l-a jefuit pe șofer. Acesta a sunat la Poliție, iar echipajele sosite s-au trezit în fața unui interlop pus pe harță. „Rașpa” a devenit violent, i-a amenințat și i-a atacat cu un ciob pe polițiști. Încătușat, într-un final, Nicolae Gălățeanu a fost condus la Spitalul „Buna Vestire”, acolo unde testul antidrog efectuat a ieșit pozitiv.

Interlopul Nicolae Gălățeanu, zis Rașpa, în vârstă de 30 de ani, a apărut într-o filmare postată pe o rețea de socializare (video jos) în care aruncă mai multe teancuri de dolari pe o masă, lăudându-se cu suma imensă de bani pe care o deține. Filmarea a fost trimisă pe adresa ziarului, [email protected], de către un cititor.
24 Iunie 2021 16932 ori
24 Iunie 1461 - 24 Iunie 2021/ 560 de ani de la sfintirea Bisericii Domnesti cu Hramul "Sf. Nicolae" de la Targsor, ctitorie a Domnitorului Vlad Tepes
24 Iunie 2021 898 ori
Primaria Ploiesti amplaseaza corturi cu dozatoare de apa in mai multe zone din oras, pe toata perioada caniculei
Eveniment

Primaria Ploiesti amplaseaza corturi cu dozatoare de apa in mai multe zone din oras, pe toata perioada caniculei

Primăria Municipiului Ploiești informează că se vor lua o serie de măsuri speciale, care să protejeze ploieștenii față de efectele temperaturilor ridicate din această perioadă (cod galben - val de căldură și disconfort termic accentuat).

Astfel, în mod preventiv, vor fi puse la dispoziția cetățenilor corturi cu dozatoare cu apă rece, în următoarele zone: Gara de Sud, spațiul pietonal “Nichita Stănescu” și Parc dendrologic “Mihai Viteazul”.

Totodată, facem precizarea că, sunt surse de apă potabilă în toate piețele agro – alimentare din oraș. Vor fi montate suplimentar și dozatoare cu apă potabilă în Piața Centrală, Piața Aurora Vest și Piața Nord.

În actualul context meteorologic, Primăria Municipiului Ploiești face o serie de recomandări cu caracter general pentru reducerea, pe cât posibil, a disconfortului cauzat de caniculă:

  • evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11.00 – 18.00;
  • dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; dacă nu aveți aer condiționat în locuință sau la locul de muncă, petreceți 2-3 ore, zilnic, în spații care beneficiază de aer condiționat (spații publice, magazine);
  • purtați pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise;
  • pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă;
  • beți zilnic minim 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete; în perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute;
  • nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
  • consumați fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă;
  • evitați activitățile în exterior, care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc);
  • aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
  • păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe, care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate;

De asemenea, facem și o serie de precizări legate de modalitățile prin care se poate limita creșterea temperaturii în locuințe:

  • închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele și/sau draperiile;
  • țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuință;
  • deschideți ferestrele, seara târziu, noaptea și dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuință;
  • stingeți sau scădeți intensitatea luminii artificiale;
  • închideți orice aparat electro-casnic de care nu aveți nevoie.

Municipalitatea ploieșteană reamintește în acest context și semnificația culorilor în cazul avertizărilor meteorologice:

  • COD GALBEN – fenomenele meteorologice prognozate (temperaturi ridicate) sunt obișnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activități;
  • COD PORTOCALIU – sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (caniculă);
  • COD ROȘU – sunt prognozate fenomene meteorologice de intensitate foarte mare (caniculă).
24 Iunie 2021 709 ori
Comunicat de presa/ Grațiela Gavrilescu, despre epuizarea bugetului alocat proiectelor PNDL: Iată încă un motiv foarte întemeiat ca domnul Cîțu și guvernul dumnealui să plece!
Politica

Comunicat de presa/ Grațiela Gavrilescu, despre epuizarea bugetului alocat proiectelor PNDL: Iată încă un motiv foarte întemeiat ca domnul Cîțu și guvernul dumnealui să plece!

COMUNICAT DE PRESĂ

Grațiela Gavrilescu, despre epuizarea bugetului alocat proiectelor PNDL: Iată încă un motiv foarte, foarte întemeiat ca domnul Cîțu și guvernul dumnealui să plece!

Deputatul PPU (social-liberal) Grațiela Gavrilescu afirmă că sistarea finanțării proiectelor PNDL reprezintă un motiv în plus pentru care Guvernul condus de liberalul Florin Cîțu ar trebui să plece de la Palatul Victoria.

Reacția liderului umanist vine la scurt timp după ce Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminsitrației a informat primăriile, printr-o scrisoare, că au fost epuizate fondurile din PNDL pentru anul în curs, recomandarea fiind să finanțeze proiectele din surse proprii sau să sisteze lucrările.

În continuare, redăm mesajul integral al parlamentarului umanist Grațiela Gavrilescu:

 

Premierul Cîțu, aflat în campanie pentru șefia PNL, s-a temut să lanseze el însuși bomba, așa că i-a pasat-o ministrului UDMR al Dezvoltării…

Banii pentru PNDL s-au epuizat.

Toate proiectele de alimentări cu apă, canalizare, drumuri, aflate în derulare se decontează “din surse proprii” sau se stopează ”în vederea evitării înregistrării de arierate”.

Cum “surse proprii” nu mai sunt de mult, SE STOPEAZĂ.

Până când?

Până cel puțin în august, dar “mai precis”, până după rectificarea bugetară, despre care nu se știe nimic exact…

Până atunci, PNDR, poate cel mai eficient și mai… european program de dezvoltare este (din nou) stopat.

Numai în Prahova avem 27 de astfel de proiecte!

Firmele de construcții angrenate în implementarea lui primesc încă o lovitură financiară sub centură!

Angajații lor- constructori ROMÂNI!- (meserie și așa pe cale de dispariție)- își fac bagajele spre țări cu guverne mai responsabile și își părăsesc (cel puțin fizic) familiile.

Cetățenilor li se mai fură câteva luni din viață, în care ar fi putut beneficia de condiții mai civilizate și mai confortabile de trai…

Iar primarii vor face colecție de înjurături pentru șantierele lăsate baltă, noroiul de pe uliță și apa tulbure din fântânile inundate de ploi.

Frumos, nu?

Ce ziceți, domnilor primari PNL, USR, UDMR?

Iată încă un motiv foarte, foarte întemeiat ca domnul Cîțu și guvernul dumnealui să plece!

#votămmoțiuneadecenzură.

PPU (social-liberal)

24 Iunie 2021 544 ori
Primul pacient cu tulpina indiana (Delta) mort în România
Ştiri Naţionale

Primul pacient cu tulpina indiana (Delta) mort în România

A fost înregistrat primul deces din România al unui pacient cu tulpina indiană Delta a Covid-19. Potrivit surselor Digi24, persoana decedată este o femeie din Argeș, în vârstă de 72 de ani.

Pacienta era internată în Spitalul județean din Pitești, era nevaccinată, nu călătorise în afara țării și nici nu intrase în contact cu o persoană care a călătorit.

În România sunt mai multe cazuri de infecție cu această tulpină. În total, până în prezent, s-au făcut peste 2.000 de secvențieri și există 1.628 de confirmări cu toate aceste tulpini Alfa, Beta, Gama și Delta.

Până la data de 20 iunie 2021 au fost confirmate 44 cazuri cu varianta Delta:

3 cazuri provin dintr-un focar din Colonia Bod, jud.Brașov și sunt cetățeni indieni
1 caz provine dintr-un focar familial din mun.București, cu 3 cazuri COVID-19, din
care unul confirmat cu varianta Delta; locul probabil al expunerii cazului index este
necunoscut
1 caz, cetățean român, bărbat în vârstă de 58 de ani, provine dintr-un focar din
jud.Dolj, cu 5 cazuri COVID-19 (doar unul confirmat până în prezent cu varianta
Delta), din care 4 angajati si 1 caz secundar, familial
13 cazuri provin din focarul din orașul Popești-Leordeni: 11 sunt cetățeni indieni,
unul este cetățean român, caz secundar al unui cetățean indian, iar altul este cetățean
român, caz terțiar (fiul cazului secundar);
2 cazuri sunt cetățeni indieni și provin dintr-un focar cu 17 cazuri COVID-19 din
Dobroești, jud.Ilfov;
1 caz provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19 din mun.București, din
care 1 confirmat cu varianta Delta;
1 caz din jud.Dambovița are istoric de călătoria în India;
2 cazuri din jud.Dolj provin dintr-un focar familial cu 2 cazuri confirmate cu
varianta Delta;
2 cazuri din jud.Argeș și, respectiv Arad, din care ultimul este cetățean indian, dar
care locuiește în România de 2 ani, nu au locul expunerii cunoscut;
2 cazuri din jud.Argeș provin dintr-un focar familial; locul expunerii – necunoscut;
1 caz din jud.Teleorman provine din focar familial cu 3 cazuri de COVID-19, din
care doar acesta confirmat cu varianta Delta - caz tertiar; locul expunerii cazului
index-necunoscut;
1 caz din mun.București provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19, din
care doar unul confirmat cu varianta Delta;
13 cazuri din jud. AG, AR, BZ, DJ și mun.București nu au nicio legătură
epidemiologică menționată;
1 caz a refuzat colaborarea cu DSP B;

24 Iunie 2021 1033 ori
Derbiurile optimilor de finală
Sport

Derbiurile optimilor de finală

Belgia - Portugalia şi Anglia - Germania sunt considerate derbiurile optimilor de finală ale EURO 2020. Campioana mondială Franţa va juca la Bucureşti cu Elveţia, iar vicecampioana mondială Croaţia va înfrunta Spania. Iată programul meciurilor din optimile de finală:

Sâmbătă 26 iunie

1: Ţara Galilor - Danemarca (19:00, Amsterdam)

2: Italia - Austria (22:00, Londra)

Duminică 27 iunie

3: Olanda - Cehia (19:00, Budapesta)

4: Belgia - Portugalia (22:00, Sevilla)

Luni 28 iunie

5: Croaţia - Spania (19:00, Copenhaga)

6: Franţa - Elveţia (22:00, Bucureşti)

Marţi 29 iunie

7: Anglia - Germania (19:00, Londra)

8: Suedia - Ucraina (22:00, Glasgow)

În faza optimilor este posibil ca un nou record să fie doborât. Căpitanul Portugaliei, Cristiano Ronaldo, a egalat recordul mondial de goluri internaţionale (109), deţinut de iranianul Ali Daei, după dubla pe care a reuşit-o în partida cu Franţa. Fotbalistul de 36 de ani este golgeterul turneului:

5 goluri: Cristiano Ronaldo (Portugalia);

3 goluri: Patrik Schick (Cehia), Georginio Wijnaldum (Olanda), Romelu Lukaku (Belgia), Emil Forsberg (Suedia), Robert Lewandowski (Polonia);

2 goluri: Manuel Locatelli (Italia), Ciro Immobile (Italia), Andrei Iarmolenko (Ucraina), Roman Iaremciuk (Ucraina), Denzel Dumfries (Olanda), Xherdan Shaqiri (Elveţia), Memphis Depay (Olanda), Yussuf Poulsen (Danemarca), Raheem Sterling (Anglia), Ivan Perisic (Croaţia), Karim Benzema (Franţa), Kai Havertz (Germania);

1 gol: Lorenzo Insigne (Italia), Breel Embolo (Elveţia), Kieffer Moore (Ţara Galilor), Joel Pohjanpalo (Finlanda), Thomas Meunier (Belgia), Stefan Lainer (Austria), Michael Gregoritsch (Austria), Marko Arnautovic (Austria), Goran Pandev (Macedonia de Nord), Wout Weghorst (Olanda), Karol Linetty (Polonia), Milan Skriniar (Slovacia), Raphael Guerreiro (Portugalia), Aleksei Miranciuk (Rusia), Aaron Ramsey (Ţara Galilor), Connor Roberts (Ţara Galilor), Ezgjan Alioski (Macedonia de Nord), Thorgan Hazard (Belgia), Kevin De Bruyne (Belgia), Alvaro Morata (Spania), Attila Fiola (Ungaria), Antoine Griezmann (Franţa), Robin Gosens (Germania), Diogo Jota (Portugalia), Matteo Pessina (Italia), Haris Seferovic (Elveţia), Irfan Can Kahveci (Turcia), Christoph Baumgartner (Austria), Artem Dziuba (Rusia), Mikkel Damsgaard (Danemarca), Andreas Christensen (Danemarca), Joakim Maehle (Danemarca), Nikola Vlasic (Croaţia), Luka Modric (Croaţia), Callum McGregor (Scoţia), Aymeric Laporte (Spania), Pablo Sarabia (Spania), Ferran Torres (Spania), Viktor Claesson (Suedia), Leon Goretzka (Germania), Adam Szalai (Ungaria), Andras Schaefer (Ungaria). Sursa:agerpres.ro

24 Iunie 2021 507 ori
Suporterii trebuie să plătească pentru procedura de verificare!
Sport

Suporterii trebuie să plătească pentru procedura de verificare!

Partida din optimile de finală UEFA EURO 2020, Franța-Elveția, se dispută luni, 28 iunie 2021, de la ora 22:00, pe Arena Națională din București. Descarcă aplicația Mobile Tickets App (iOS / Android) și verifică-ți biletul. Dacă ești vaccinat, trecut prin COVID-19 sau testat negativ cu 72 de ore înainte de meci, du-te la centrele medicale acreditate și ia-ți brățara de acces (vezi procedura). Poți obține brățara începând de duminică, 27 iunie, ora 8:00, de la unul dintre centrele medicale indicate. Procedura de verificare te va costa 5 lei.

Dacă nu ai nicio dovadă de imunizare împotriva COVID-19, du-te să te testezi rapid la unul dintre centrele medicale acreditate.  Te poți testa rapid începând de duminică, 27 iunie, de la ora 19:00. Ai în vedere, totuși, că trebuie să fii prezent la stadion cu ceva timp înaintea meciului – scrie pe bilet când. Procedura de testare te va costa 40 de lei. Dacă ești testat negativ, vei primi brățara de acces. Dacă vei fi testat pozitiv, nu mai poți merge la meci, nu primești brățara, dar poți transfera biletul prin aplicație către un prieten, care trebuie să obțină, la rândul lui/ei brățara.

Îți reamintim că, în cazul în care ai achiziționat bilete din cota suplimentară (până la 50% din capacitatea stadionului), pusă la vânzare începând din 22 iunie, accesul îți este permis doar dacă ești vaccinat sau ai început schema de vaccinare. Vezi aici procedura. Vino la stadion cu cele 3 elemente necesare: bilet, brățară și un act de identitate. Altfel, nu vei putea să intri. Respectă intervalul de timp de acces în stadion indicat pe bilet. Vei evita astfel aglomerările la intrare și pe mijloacele de transport.

Nu veni cu un bagaj mai mare de o coală A4. De asemenea, nu este permis accesul cu umbrele, mâncare sau băutură. Camerele video și camerele foto profesionale sunt interzise pe stadion. De cum ai trecut de poarta stadionului, portul măștii este obligatoriu până când vei pleca după finalul meciului. Adu-ți măști de rezervă, în caz că prima se deteriorează. Sunt acceptate doar măști chirurgicale sau FFP, nu și cele fabricate din alte materiale textile.

În interiorul stadionului vei putea să îți cumperi apă, sucuri și sandwich-uri. Mâncarea se poate consuma doar în locurile amenajate lângă punctele de vânzare. În tribune vei putea intra doar cu băuturile. Momentele când mănânci sau bei sunt singurele când nu porți mască. În rest, masca este obligatorie și trebuie să acopere gura și nasul. Alcoolul nu e permis în stadion.

Dezinfectează-ți mâinile ori de câte ori ai ocazia. În stadion vei găsi dozatoare cu dezinfectant – folosește-le! O faci pentru protecția ta. Păstrează-ți locul indicat pe bilet. Am proiectat un sistem de distribuire a biletelor cu asigurarea distanțării care să te protejeze de riscul îmbolnăvirii cu COVID-19. Nu compromite această măsură de siguranță, este pentru sănătatea ta.La încheierea meciului, nu te înghesui. Sunt prevăzute fluxuri de ieșire suficiente astfel încât să nu se producă aglomerare. Voluntarii sunt acolo să te ghideze spre ieșire.

Dacă ai respectat toate măsurile epidemiologice de când ai venit la stadion, nu le anula la sfârșit prin îmbulzirea la porți. Vei întâlni voluntari în tot perimetrul stadionului, de când intri și până pleci. Ei sunt acolo să te ajute, să te ghideze. Voluntarii fac acest lucru pentru confortul tău, nu sunt plătiți pentru munca lor. Noi le mulțumim, mulțumește-le și tu! Sursa:frf.ro

24 Iunie 2021 503 ori
Pagina 510 din 5958

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.