Directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova (DGASPC), Vasilica Florea, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre cealaltă ”faţă” a activităţii acestei instituţii. Vorbeşte despre oamenii care stau în spatele hârţoagelor şi care au grijă să găsească cele mai bune soluţii pentru cei aflaţi în necazuri, despre ce îi motivează pe aceştia să rămână în sistem în ciuda salariilor mici şi despre cum se vede societatea românească prin prisma acestei meserii.

Reporter: Cum este munca unui asistent social? Ce îi trebuie unui om pentru a putea lucra în acest sistem?

Vasilica Florea: Munca unui asistent social o consider o muncă nobilă şi din punctul ăsta de veder trebuie să le fiu recunoascătoare colegilor mei pentru că au mai rămas încă alături de noi. În ciuda faptului că remuneraţia e mică, există o compensare prin dorinţa lor de a face bine. În primul rând, pe lângă tot ce acumulezi în facultate sau în alte forme de pregătire şi perfecţionare îţi trebuie dorinţa de a face bine şi de a fi alături de cazurile acestea şi de a le găsi soluţia potrivită pentru problema pe care o au. Mulţi îşi sacrifică şi viaţa personală, pentru că noi trebuie să asigurăm, de exemplu, linia de urgenţă 983, adică sâmbete şi duminici pe care poate nu şi le petrec alături de familii. Sunt colegi care ajung mai târziu acasă sau poate îşi neglijează oarecum proprii copii în favoarea cazurilor pe care le au de rezolvat.

R: Ce înseamnă anul 2012 în cifre pe segmentul de abandon al copiilor?

V: F: Din punctul de vedere al categoriei de copii părăsiţi în instituţii sanitare, anul 2012 înseamnă până la această dată un număr de 45 de cazuri de copii abandonaţi, părăsiţi în maternităţi şi instituţiii sanitare, fie că este vorba despre unităţi medicale de pe raza judeţului, fie că este vorba despre altele de pe raza altor judeţe sau sectoare ale municipiului Bucureşti. Cele 45 de cazuri au fost soluţionate prin plasament în reţeaua de asistenţă maternală- 22 de copii, plasament familial- un copil, integrări sau reintegrări în familia naturală- 16 copii, plasament în centre de plasament - 1 copil şi transfer în alte judeţe- trei copii.

La bătrâni, ste vorba de persoane adulte care se adresează instituţiei noastre pentru instituirea unei măsuri de protecţie într-un centru rezidenţial şi avem foarte multe cereri. La momentul acesta pe lista de aşteptare se mai află încă aproximativ 120 de cazuri. Anul 2012 înseamnă pentru noi un an în care preluăm în mod deosebit ungenţele pe linie de adulţi, deoarece majoritatea unităţilor de adulţi se află în proiecte de reorganizare şi restructurare. Asta înseamnă un plus din punctul de vedere al calităţii serviciilor pe care le vom oferi de găzduire, dar înseamnă un minus deocamdată pentru că avem foarte puţine unităţi în care au mai rămas locuri pentru cazarea celor care ne solicită acest lucru.

R: Care ar fi principalele cauze care îi determină pe părinţi să îşi abandoneze copiii? E şi criza un factor?

V. F.: Nu pot să spun că s-a constatat o creştere. Criza nu este un motiv pentru că cifrele sunt asemănătoare cu cele din anii trecuţi. Motivele sunt cele tradiţionale, adică mame care provin din familii dezorganizate, mame care deja au mai mulţi copii în creştere şi nu îşi mai pot asuma din punct de vedere material îngriijirea noului venit pe lume, mame cu probleme psihice care nu au beneficiat de programe de prevenire a sarcinii nedorite sau tinere, adică până în vârsta de 18 ani, care devin mămici peste noapte şi care descoperă târziu lucrul ăsta şi nu mai pot interveni în situaţia în care nu doresc să ducă la capăt această sarcină.

R: Are Prahova suficienţi asistenţi maternali?

V. F.: Din nefericire, acesta este unul dintre sectoarele afectate de criză. Din punctul de vedere al personalului, dacă în trecut ne puteam lăuda cu o reţea de asistenţi care depăşea 400 de persoane, în acest an numărăm 277 de persoane. Foarte multe plecări au fost în perioada anului 2010, determinate de faptul că au fost tăierile salariale şi din nefericire reţeaua aceasta a trebuit să suporte în acelaşi timp acelaşi număr crescut de copii. Adică, la 277 de asistenţi maternali profesionişti avem 446 de copii în asistenţă maternală. Este o presiune mare.

R: Vă confruntaţi şi că întârzieri la plata alocaţiei pentru hrană?

V. F.: Din fericire, judeţul nostru nu este unul care să spună că nu vin banii la timp. Chiar dacă nu se atinge standardul minim garantat pe care ar trebui să îl primim chiar de la bugetul de stat, nu neapărat din sursele bugetului judeţean, am reuşit să facem toate plăţile la timp, şi din punctul de vedere al salariului, dar şi al celorlalte necesităţi pe bugetul de bunuri şi servicii, acoperirea cheltuielilor cu hrana, cu cota parte din cheltuielile de întreţinere pentru copil în familia asistentului maternal.

R: Sunt situaţii în ţară în care asistenţii maternali aduc copiii înapoi la centrle de plasament din cauza banilor puţini. Are judeţul nostru astfel de cazuri?

V. F.: La noi au fost excepţii în care a existat nevoia să emitem o hotărâre de plasament în regim de urgenţă la alt asistent maternal, dar din cauze pur personale legate de sănătatea asistentului maternal, de o anumită situaţie intervenită în familia asistentului... Dar nu am avut înregistrate astfel de cazuri şi asta dovedeşte că şi partea de selecţie a asistenţilor maternali a fost foarte bine făcută, relaţia cu asistenţii sociali de aici este bună, dar dovedeşte încă o dată faptul că au sufletul acela de care vorbeam, pentru că nu au făcut asta doar pentru a obţine acel salariu, ci pentru că au vrut să dea un cămin unui copil.

R: E clar că între asistenţii maternali şi copiii respectivi apare o legătură afectivă. Ca urmare a acestei legături, sunt asistenţi care i-au adoptat pe cei luaţi în grijă?

V. F.: Avem cazuri multe în care, deşi învaţă la cursuri că trebuie să existe o anumită barieră între profesionist şi copil, se întâmplă pentru că nu lucrăm cu obiecte, lucrăm cu copii şi e normal ca relaţia de afectivitate să se nască, să fie încurajată şi să depăşească această barieră. Sunt mulţi care au adoptat, iar unii au adoptat suficienţi încât să nu îşi încalce celelalte norme, standarde de locuinţă, şi să nu mai poată îndeplini profesia de asistent maternal.

R: Care este situaţia DGASPC Prahova din punct de vedere financiar?

V. F.: Stăm mai bine decât alte instituţii, alte direcţii similare nouă din alte judeţe. Din punctul de vedere al standardului minim care ar trebui să fie asigurat ca şi cheltuială suntem unde la 85%, dar acest standard minim niciodată nu a fost aplicat aşa cum a cerut legea. Pe de altă parte există o obligativitate ca aceste sume să vină de la bugetul de stat şi în completare peste ele bugetul judeţean să aducă un plus de calitate serviciilor. Biugetul judeţean a acoperit o parte din ceea ce a lipsit de la bugetul de stat şi până acum am încercat să gospodărim cât mai bine. Este posibil să apară o problemă, mă gândesc foarte mult la anul viitor, pentru că între timp au existat creşteri foarte mari la preţurile alimentelor şi de asemenea aceste creşteri ale preţurilor la enegie electrică, la gaze- ele trebuie să fie luate în calcul pentru bugetul de anul viitor, dar pentru anul acesta noi am identificat nişte soluţii astfel încât să ieşim la liman.

R: Aveţi multe proiecte în implementare, parte dintre ele implicând componenta de energie verde…

V. F.: Am început să aplicăm la cât mai multe dintre unităţile noastre, poate şi pentru că se pune accent foarte mult de la nivelul Consiliului Judeţean pe această energie regenerabilă. Este o idee pe care a aplicat-o şi pe la unele dintre proiectele noastre în proiecte europene pe care le avem în derulare, acolo unde a fost cazul panourile solare apar, propriile staţii de epurare… Încercăm să furăm şi noi idei şi să vedem în măsura în care avem acceptul Consiliului Judeţean pentru că el este cel care aprobă lista noastră de investiţii şi furnizează banii pentru ele.

Avem multe proiecte, multe deja în implementare. Vorbim de cinci proiecte depuse pe axa 3.2, cea referitoar la insfrastructura socială, de modernizare. Avem în implementare patru- CITOPH Urlaţi, Centrul de îngrijiri şi asistenţă pentru persoane adulte cu handicap Mislea, Centrul de recuperare şi reabilitare neuro-psihică pentru persoane adulte cu handicap Urlaţi şi o să intre în implementare deja, pentru că am semnat contractul săptămâna trecută, lucrările de modernizare clădiri, reţele, utilităţi la Centrul de plasament de la Filipeştii de Târg. Mai avem în evaluare un proiect pentru un centru de adulţi la Tătărăi, avem şi alte proiecte la care nu suntem noi în mod direct solicitanţi, dar vizează instituţiile noastre. Două sunt ale Consiliului Judeţean Prahova- Centrul de copii ”Rază de Soare” Băicoi şi Centrul de adulţi Nedelea, şi de asemenea în implementare este un proiect al Primăriei Ploieşti pentru Centrul de primire în regim de urgenţă ”Cireşarii” şi aşteptăm să se semneze contractul pentru Centrul de bătrâni de la Lilieşti Băicoi. La fel, vom semna săptămâna aceasta şi contractul pentru un proiect de construcţie a unei noi clădiri în Urlaţi, un centru de îngrijire pentru bătrâni, este un proiect finanţat prin Ministerul Muncii de către Banca Mondială.

R: Ce se întâmplă pe partea de adopţii?

V. F.: Pentru anul 2012 putem să spunem că ne-am confruntat cu modificarea legii. Confruntat spun pentru că a însemnat atât o pregătire a specialiştilor noştri pentru a aplica aşa cum trebuie prevederile legii, dar şi o muncă a noastră să le explicăm familiilor care erau pe lista de aşteptare ce presupun noile modificări. În acest an, 44 de familii au fost atestate ca fiind apte să adopte, iar cu sentinţe de încredinţare în vederea adopţiei avem 21 de copii, copii pentru care a fost încuviinţată adopţia internă sunt 41 şi 28 de copii pentru care a fost declarat statutul de copii adoptabili. La momentul acesta, pe lista noastră de copii adoptabili avem 25 de copii care aşteaptă să fie potriviţi cu o familie.

R: Consideraţi că legislaţia actuală românească este suficient de bună pentru segmentul acesta sau are nevoie de modificări?

V: F: Ca şi director de instituţie, trebuie să pui în practică legislaţia care este în domeniul respectiv. Asta nu înseamnă că de cât ori avem nişte idei despre cum ar putea să meargă lucrurile mai bine nu le exprimăm atunci când ne întâlnim cu forurile superioare.

Deşi poate pare că lumea aşteaptă foarte mult, pentru că simt asta din partea familiilor, nu trebuie să treci prin procesul ăsta ca gâsca prin apă, adică să fie un proces pur birocratic şi să ne grăbim pentru că aşteaptă nu ştiu câţi copii care n-au familie, n-au casă, n-au masă. Nu, noi nu discutăm acum despre un televizor care merge undeva şi la care se uită omul. Discutăm despre o viaţă şi trebuie să te asiguri că duci acea viaţă acolo unde trebuie şi că nu îşi bate nimeni joc de ea.

Atunci, este normal ca familiile să treacă atât printr-un proces de control, dar şi printr-un proces de monitorizare a modului în care se relaţionează cu comunitatea, cum îşi duc viaţa ca şi familie. Nu mi se pare că procesul acesta ar trebui să se desfăşoare foarte repede pentru că nu ai cum să cunoşti... Se spune că nu cunoşti un om într-o viaţă, darămite într-o anumită perioadă. Noi facem tot posibilul ca în acea perioadă prevăzută de lege să ne dăm seama că este bine.

Urmează partea de aşteptare. Aici cred că undeva trebuie să se schimbe ceva atât la legislaţie, cât şi la metalitatea familiilor cu care lucrăm. La legislaţie mi-ar plăcea să fie mult mai rapid procesul prin care un copil să fie declarat adoptabil atunci când vezi că familia nu îşi permite să îl întreţină sau îl neglijează pur şi simplu. Pe vremuri exista o lege care se numea Legea abandonului în care, dacă şase luni nu îl vizita, era declarat adoptabil şi asta scurta foarte mult timpul. Şi acum pe noua legislaţie există prevederi mai favorabile din punctul acesta de vedere, dar nu am ajuns la acel optim care eu consider că exista pe vremea aceea.

Trebuie să se schimbe şi la mentalitate, pentru că majoritatea familiilor se referă doar la copii sub doi ani. E normal, fiecare are un anumit nivel de aşteptare. Acum este bine cu sub doi ani. Înainte, acum doi trei ani, vorbeam de sub un an, deci ceva s-a schimbat. Există totuşi copii care şi-au ratat şansa pentru că nimeni nu i-a dorit şi aveau 3-4 anişori. Acum deja sunt adolescenţi şi sunt copii deosebiţi, cuminţi, cu note mari, premianţi... Există foarte puţine familii care au curajul să adopte copii de la patru ani în sus, dar eu le sunt recunoascătoare celor care au făcut pasul ăsta pentru că toate adopţiile au fost reuşite şi sunt nişte familii fericite.

Este şi o mentalitate: nu dorim copii de romi. Şansa unui copil care are pielea un pic mai cafenie se reduce considerabil când mergi la potrivirea practică. Atâta vreme cât familia care l-a dat spre adopţie, chiar dacă pare de etnie romă, nu îşi asumă etnia, noi nu putem să oprim acel copil de la potrivire şi să îl discriminăm. Şi atunci părinţii merg, dar se trezesc în faţa unui copil care pentru noi e de român. Viitorii părinţi nu înţeleg în felul ăsta situaţia, iar unii sunt dezamăgiţi, chiar cu reproşuri că am putut să îi ducem la potrivire cu un copil rom când noi am ştiut foarte clar că nu îşi doresc lucrul ăsta. O şansă în plus au acum pe noua legislaţie copiii cu probleme de sănătate, cei încadraţi în grad de handicap şi a căror creştere şi-o asumă foarte puţine dintre familii. Ei au o şansă pe adopţia internaţională, unde exista o restricţie pe vechea legislaţie.

R: Cum vedeţi societatea românească?

V. F.: O văd o societate din ce în ce mai bolnavă şi asta o spun pentru că din nefericire noi suntem o intituţie care rar se confruntă cu situaţii fericite. Noi lucrăm cu necazurile. Nu pot să nu observ cât de mult s-a mărit numărl celor care se adresează instituţiei noastre pe partea de adulţi, dar şi de copii pentru încadrări în grad de handicap. Suntem aproape sufocaţi pe segmentul ăsta şi creşte numărul tot mai mult. E o societate mai îmbătrânită şi mai bolnavă

Seria interviurilor PH-online continuă azi cu şeful Comisariatului Judeţean pentru Protectia Consumatorilor (CJCP) Prahova, Corneliu Buzu. Mai jos citiţi despre problemele instituţiei, despre tentaţia şpăgii, dar şi despre reclamaţiile ciudate care ajunge pentru rezolvare la CJPC.

Reporter: În ce măsură îşi cunosc românii drepturile ca şi consumatori?

Corneliu Buzu: Eu cred că în perioada asta românii dovedesc faptul că stăpânesc foarte bine drepturile pe care le au şi chiar pot să spun că în foarte multe situaţii ştiu exact ce trebuie să cuprindă o reclamaţie şi o întocmesc aşa cum trebuie. Sunt şi situaţii când sunt reclamaţii neîntemeiate, atunci când exagerează un pic din punctul de vedere al drepturilor pe care le au. În ultimii doi ani, cel puţin, se cunoaşte acest lucru.

R: La ce vă raportaţi când spuneţi că se cunosc aceste drepturi?

C. B. Ca şi număr al reclamaţiilor, ca şi documente pe care le ataşează în spatele reclamaţiei... Vorbesc despre cei care nu se prezintă la ofiţerul de serviciu aici unde i se oferă consultanţă vizavi de documentele pe care trebuie să le ataşeze la o reclamaţie şi până la urmă să le explice până la ce limită sunt drepturile lor.

R: Câte reclamaţii aţi primit de la începutul anului?

C. B. În general CJPC Prahova primeşte în jur de 3.000 de reclamaţii pe an. În aceste condiţii, la momentul acesta sunt în jur de 2.200 de reclamaţii şi sesizări. Din experienţa noastră, ele se înmulţesc un pic în perioada care urmează, cea a sărbătorilor de iarnă, şi atât pe zona comercială, chiar pe domeniul alimentar şi nealimentar, cât şi pe zona turistică.

R: Câte dintre acestea nu sunt întemeiate?

C. B. Într-un procent de 60%-65% întemeiate, comparativ cu procentul la nivel naţional. La nivel naţional, 50% sunt neîntemeiate, 50% sunt întemeiate. Aici cred că este şi aportul elevilor care tot timpul au solicitat, prin diriginţii lor, la ore de dirigenţie, câte un inspector pentru a le explica drepturile. Asta este activitatea începută la noi, la Prahova, cam din 2003. Odată cu olimpiada anuală a protecţiei consumatorilor- Alege, este dreptul tău, se cunosc foarte bine profesorii, cu inspectorii, chiar cu juristul nostru care ţine legătura foarte apropiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova.

R: Există şi materii care se studiază în şcoală pe acest domeniu sau consideraţi că ar trebui să fie introdusă în şcoală o asemenea disciplină?

C. B. Este greu de spus. Este vorba despre studierea legislaţiei, despre drepturile pe care le au. Există la nivel naţional, la nivel de învăţământ superior, o secţie care se numeşte Protecţia Consumatorilor şi unde predau mai mult specialişti din anumite domenii. Eu pot să vă spun că la ceea ce înseamnă profesia de comisar, inspector sau cum au fost denumiţi de-a lungul timpului, pentru protecţia consumatorilor, este foarte bine ca ei să fie specializaţi pe un anume domeniu pentru că domeniul de activitate, de intervenţie a comisarului pentru a proteja consumatorul cu drepturile lui este pe domenii diferite. Aici sunt alimentare, nealimentare, electrocasnice, maşini, cauciucuri, servicii...

R: Revenind puţin. Câte dintre reclamaţiile primite au fost soluţionate?

C. B. Termenul de rezolvare este de 30 de zile, maxim 45 de zile acolo unde necesită o analiză şi o cercetare mai amănunţită. Cu prioritate sunt soluţionate reclamaţiile pe produse alimentare pentru că nu poţi prelungi termenul de analiză, pentru că este foarte posibil ca atunci când ai ajuns acolo produsul să fie intrat în perioada de expirare, deci ea trebuie analizată foarte rapid. Probabil din cele 2.200 suntem în urmă cu partea de 30 de zile, deci 300 şi ceva de reclamaţii. Sunt situaţii când durează ceva mai mult, acolo unde există reclamaţii pe contracte de credit, reclamaţii pe bănci…

R: Ce domenii sunt vizate cu precădere de reclamaţii?

C. B. La momentul acesta, cu precădere este vizat comerţul cu electrocasnice, produsele nealimentare, servicii. Şi reclamaţiile pe produse alimentare au scăzut considerabil. La fel şi cele pe bănci. A fost o perioadă de boom, când au fost foarte multe reclamaţii. A fost o ordonanţă faimoasă, Ordonanţa 50, care a fost abrogată, după care s-au reglementat problemele. A fost o perioadă în care nu eu răspundeam de activitatea OPC Prahova.

R: În urma amenzilor date în acea perioadă de boom băncilor au fost intentate procese OPC-ului?

C. B. Din ceea ce am discutat cu colegii mei, în perioada respectivă au fost procese verbale încheiate care au fost contestate de operatorii bancari. Au fost câştigate în isntanţă, în sensul anulării sancţiunii şi păstrării măsurii. Toate care au fost contestate la vremea respectivă ca procese verbal de constatare şi contravenţie conform cu Ordonanţa 50 au fost transformate în avertisment în urma atacării în sintanţă, pentru că la momentul acela nu mai aveai temei legal.

R: Care sunt ciudăţeniile pe care le întâlniţi în meserie?

C. B. Sunt oameni care au pretenţii exagerate. Chiar ieri povestea una din colege că a primit o reclamaţie de la cineva vizavi de neevidenţierea pe eticheta legumelor a tuturor elementelor- nu neapărat ce scrie legislaţia, până unde ne dă dreptul să sancţionăm sau să impunem operatorului economic- produsul, ţara de provenienţă. Voia mai mult. Voia informaţii despre solul pe care a fost cultivat. Natura solului, conţinut solului- este o aberaţie. Oamenii cred că au mai multe drepturi şi sunt analize pe care nu le putem face noi. Nu putem face prelevare de probe de pe teritoriul Indiei, acolo unde se cultivă cartoful, să dăm aceste informaţii. Sunt o parte din analize care se fac şi dovedesc că solul respectiv a fost corespunzător pentru cultura respectivă. A mai fost săptămâna trecută în care un domn din Plopeni a venit să ne întrebe ce poate să facă în condiţiile în care a plecat de acasă pentru că îl bate soţia. Ne-a spus că vrea să fie protejat. Nu a fost o reclamaţie depusă. S-a prezentat la secretariat, i s-a explicat că pentru o astfel de problemă trebuie să se prezinte la Poliţie. Sunt totuşi din ce în ce mai puţine, asta este important.

R: Aveţi suficienţi comisari?

C. B. Nu. În primul rând, avem pe echipe de control 12 comisari, în activitate permanentă sunt zece, pentru că trebuie să le mai dăm şi concedii. Activitatea şi volumul de lucru sunt foarte mari, este un judeţ foarte mare şi foarte puternic din punct de vedere economic. Avem doi colegi care au ieşit la pensie şi pe care nu am reuşit să îi înlocuim pentru că nu se pot scoate posturile la concurs. La momentul acesta, cu un număr de 16 inspectori ne-am putea descurca.

R: Încă puţin şi începe Comandamentul de iarnă…

C. B. Comamndamentul de iarnă şi-a dovedit întotdeauna eficienţa pentru că se face o verificare la tot ceea ce înseamnă locuri pregătite pentru sărbătorile de iarnă şi vacanţe înainte de a începe sezonul şi continuăm şi după sezon ca nu cumva produsele alimentare nefolosite în perioada respectivă să nu fie folosite fără ca ele să mai fie într-o stare corespunzătoare. Comandamentul funcţionează din 2003, iar anul acesta nu va fi doar pe Valea Prahovei, ci va fi cuplat cu Braşovul, Sibiul şi Argeşul.

R: Salariile sunt suficient de motivante pentru a nu fi tentaţi comisarii de şpăgile care cu siguranţă li se oferă?

C. B. La capitolul nivel salarial este greu să spun pentru fiecare în parte dacă este sau nu este suficient. Nevoile familiale sunt din ce în ce mai mari, iar fiecare îşi doreşte să trăiască mai bine. Eu cred că din punct de vedere salarial ar trebui ca statul să aibă grijă să aibă oameni care să nu creeze probleme şi ar trebui să aibă grijă să le mărească.

Medicul Daniel Nicolae, director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre lipsa acută de personal cu care se confruntă acest serviciu, despre solicitările abuzive care îngreunează şi mai mult activitatea instituţiei, dar şi despre ce ar trebui să facă factorii de decizie înainte de a lua hotărâri.

Reporter: S-a format, la nivel general, o percepţie potrivit căreia Serviciul de Ambulanţă ar fi cumva în picaj. Cât este de reală această imagine?

Daniel Nicolae: Depinde din ce punct de vedere se duce în jos. Eu vă spun că se duce în jos din punctul de vedere al lipsei de persoanal şi de aici se răsfrânge totul asupra activităţii. Dacă anul acesta s-au deblocat posturile, asta nu înseamnă că se rezolvă problema personalului. Noi lucrăm cu un deficit cam de 40%, ceea ce înseamnă personal operativ, deci suntem prezenţi 60% din câţi ar trebui să fim. Personalul operativ este cel de pe ambulanţă, cel care iese în teren şi asigură asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, deci medici, asistenţi şi ambulanţşieri. În condiţiile acestea, e foarte greu să spui că te poţi menţine la un anumit nivel de performanţă. Ceea ce ne-a mai încurcat în ultimii doi ani şi practic duce la alterarea indicatorilor de performanţă ai Serviciului de Ambulanţă, este faptul că s-au desfiinţat unele unitţi sanitare care preluau o parte din asistenţa medicală şi o rezolvau loco, cum este Urlaţiul, care rezolva o parte din patologia din zonă. Numai cazurile deosebite ajungeau la Ploieşti. Zona Bălţeşti, la fel. Deci, sunt două puncte de lucru unde avem şi substaţii de ambulanţă, unde activitatea practic a fost foarte mult îngreunată. S-a dublat timpul de rezolvare a unui caz. Dublându-se timpul de rezolvare a unui caz, promptitudinea pentru celelalte solicitări practic a scăzut. În loc să îmbunătăţim acest indicator care reprezintă singurul indicator monitorizat de organismele internaţionale la asistenţă medicală de urgenţă psrespitalicească, practic la noi a explodat. Pentru urgenţa de gradul doi, acest indicator înseamnă dublarea timpului de reacţie ca şi aşteptare, ceea ce este foarte mult.

R: Ce înseamnă numeric lipsa de personal?

D. N. Numeric înseamnă vreo 30 de medici, vreo 35 de asistenţi şi vreo 40 de ambulanţieri, ceea ce este foarte mult. Nici din punct de vedere financiar nu am fi putut să susţinem un număr aşa de mare de noi angajări, dar în jumătate din ele noi ne-am făcut nişte calcule şi am previzionat un buget care să asigure cel puţin desfăşurarea activităţii din punct de vedere numeric cu personalul pe care l-am avut înainte de 2010, lucru care am tot aşteptat să se întâmple, dar nu s-a întâmplat şi rămânem în continuare cu un deficit faţă de 2010 de 26 de ambulanţieri, cu 14 asistenţi şi 30 de medici, ceea ce este foarte mult pentru serviciul de urgenţă al judeţului Prahova ca deficit.

R: Cât de mult a fost îngreunată activitatea Serviciului Judeţean de Ambulanţă de desfiinţarea acelor spitale?

D. N. Numărul de solicitări nu a crescut, dar înainte în zona Urlaţi rezolvam o solicitare în 40 de minute, acum se rezolvă în 80-100 de minute pentru că toate cazurile sunt transportae la Ploieşti, unde se aglomerează serviciul de urgenţă cu un număr de solicitări care nu se rezolvau la Ploieşti, şi timpul de aşteptare până se eliberează ambulanţa creşte, iar întoarcerea în zonă şi ajungerea la locul solicitării practic s-a dublat. S-a dublat ca timp, ca şi costuri, pentru că, pe lângă faptul că nu se mai rezolvă acolo solicitările, s-a dublat distanţa. Înainte aveam în jur de 70 de kilometri, acum avem pentru un caz o medie de 140 de kilometri. Toate costurile s-au răsfrânt asupra Serviciului de Ambulanţă prin desfiinţarea acestor unităţi sanitare. De asemenea, sâmbăta şi duminica nu mai există structuri de urgenţă care asigură asistenţa medicală în prespital şi singurii care sunt cu posibilitatea de a se deplasa la domiciul rămân cei de la ambulanţă. Înainte mai erau centrele de permanenţă unde se rezolva o parte din asistenţa medicală. Acum cabinetele medicilor de familie rămân cu funcţionare până vineri seara, ambulatoriul de specialitate nu rezolvă decât foarte puţin… Aici este o problemă de organizare sanitară, pentru că noi considerăm că ambulatoiul de specialitate ar trebui să fie un filtru între ceea ce înseamnă asistenţa primară şi cea de specialitate în unităţile cu paturi şi atunci ne-ar mai degreva de o parte din aglomerarea serviciilor de primiri urgenţe din spitale şi în felul acesta ambulanţa ar fi preluată cu prioritate şi s-ar scurta timpul de aşteptare. Avem situaţii în care, din cauza lipsei de funcţionalitate a unor platforme de investigaţii la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă, o parte din blonvi sunt transportaţi la Bucureşti şi ambulanţa practic este scoasă din sistemul de urgenţă pentru un transport pentru o investigaţie. Orice investigaţie efectuată la Bucureşti este foarte mare consumatoare de timp- cel puţin patru ore pentru un bolnav. Deci, în economia unei ture de 12 ore, ambulanţa nu ar putea să rezolve în această situaţie decât maxim trei bolnavi pe când, dacă ar rămâne în Ploieşti, ambulanţa aceea ar fi operaţională pentru cel puţin 12 bolnavi. Ne diminuăm capacitatea de răspuns prin lipsa unor platforme performante la nivelul spitalelor şi asta se întâmplă cam la toate spitalele, nu doar la Spitalul Judeţean.

R: Care este situaţia la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova din punctul de vedere al dotării şi al numărului de maşini?

D. N. În momentul de faţă avem unităţi mobile care nu ne-au creat probleme in punct de vedere tehnic, aparatura este bună, avem ambulanţe care sunt performante, dar nu sunt suficiente. Ne-ar mai trebui cel puţin 12 ambulanţe pe lângă cele 67 cu care rulăm în prezent. Din acestea, peste jumătate au peste 500.000 de km rulaţi, deci şi aici în viitorul foarte apropiat va trebui să avem o infuzie de tehnică ca să putem fi performanţi şi să răspundem în condiţii optime. Noi avem promisiuni pe acest segment de la Ministerul Sănătăţii că se vor achiziţiona nişte ambulanţe noi, dar cu un număr atât de restrâns şi cu un număr atât de mare de solicitări, pentru că până la ora actuală avem peste 100.000 de solicitări de la începutul anului, în creştere faţă de anul trecut, ceea ce este foarte mult- şi aici ar trebui să intervină un pic legislativul şi să facă o selecţie prin impunerea la plată a unor solicitări care sunt abuzive. Noi considerăm că o stare de ebrietate, o situaţie conflictuală intrafamilială şi fără leziuni şi fără patologie psihiatrică bine conturată şi diagnosticată nu ar avea nevoie de servicii de ambulanţă şi totuşi ele sunt solictate pentru multe lucruri care nu intră în competenţa lor ca fiind urgenţe. Atunci, legiuitorul ar trebui să intervină şi să facă o triere a unor astfel de solicitări care devin abuzive şi sunt în detrimentul celor care au nevoie reală de asistenţă de urgenţă.

R: De mulţi ani vă confruntaţi cu problema lipsei garajelor.

D. N. Şi aici este tot o implicare politică pentru că, dacă primarul unei localităţi se interesează cu toate aspectele cu ceea ce înseamnă viaţa cetăţenilor, ar trebui să înţeleagă că ambulanţa nu rezolvă problemele sediului central din Ploieşti, ci pe cele ale cetăţenilor din zonele respective. Suntem într-o discuţie cu autorităşile locale din Slănic pentru a rezolva această problemă pentru că o unitate moilă, ca ambulanţa, dacă nu e protejată vara de căldură, iar iarna de frigul excesiv şi de îngheţ, nu este performantă pentru că înseamnă să cari aparatura din ea şi se deteriorează. E foarte greu să îi determini pe gospodarii urbelor să se gândească şi la acest aspect.

R: Concret, în ce localităţi nu există aceste garaje?

D. N. Începând cu Valea Prahovei- Sinaia, Câmpina, Băicoi. După aceea, nu avem garaje la Slănic, la Ploieşti nu sunt suficiente şi în restul substaţiilor avem posibilitate de adăpostire. Este vorba de oraşe mari cu potenţial economic deosebit. Mizilul şi-a rezolvat porblema, Urlaţiul la fel. Problema cu garajele există de la formarea serviciului cu personalitate juridică, din `95. E un lucru pe care nu l-am înţeles niciodată şi cred că, în momentul în care pe om nu îl doare nimic, e foarte greu să se gândească la semenul lui care are suferinţe.

R: Se poate vorbi de o lipsă de specialişti la nivel decizional?

D. N. Nu ştiu dacă atât lipsa de specialişti... Cred că aici trebuie să fie un pic de voinţă politică pe acest segment pentru că orice impunere la plată în privinţa asistenţei medicale de urgenţă presupune şi o erodare a capitalului electoral pentru cel care ia această măsură şi e greu de spus că cineva îşi va asuma în această perioadă o astfel de atitudine. E factorul politic care influenţează şi decizia în acest sens, nu lipsa de specialişti.

R: Daţi-le un sfat politicienilor aflaţi în funcţie de decizie.

D. N. Să se pună în situaţia celui care nu are resurse şi care trebuie să fie tratat la nivel înalt din punct de vedere profesional.

R: Sunteţi director al acestui Serviciu de Ambulanţă de mulţi ani. Cum faceţi faţă schimbărilor politice? Care este secretul?

D. N. Nu pot să spun că sunt implicat politic în vreun fel. De-a lungul timpului, am făcut o singură politică, politica omului bolnav şi probabil că şi aici a contat şi încercăm să facem dovadă de seriozitate şi de profesionalism în ceea ce facem. Dacă nu faci cu pasiune şi profesionalism un lucru, ca în orice meserie ajungi în scurt timp în derizoriu şi ne străduim să ne ferim de acest aspect.

R: Cum vedeţi dvs sistemul de urgenţă din România?

D. N. Sistemul de urgenţă în România l-aş vedea orientat către ceea ce înseamnă asistenţă medicală de urgenţă, pentru că de-a lungul timpului România a avut primii medici de urgenţă din Europa. În anii `60 am format primele generaţii de specialişti, de medici de urgenţă şi aş vrea să continuăm tradiţia aceasta. Nu s-a inventat roata de curând, este inventată de foarte mult timp şi medicina de urgenţă din România a fost una intervenţionistă demult şi aş vrea să merem pe această linie şi să continuăm activitatea pe care au început-o înaintaşii noştri şi de care ar trebui să fim mândri ca români.

Seria interviurilor PH-online continuă, azi, cu şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Prahova, profesorul Horia Toma, care vorbeşte despre ”bubele” sistemului de învătământ românesc, despre antimodelele care le ”taie” cheful de a învăţa elevilor din ziua de azi, dar şi despre sisteme de învăţământ apropiate de un ideal.

Reporter: Vorbeaţi, în urmă cu câteva luni, despre supradimensionarea sistemului de învăţământ preuniversitar la nivelul judeţului Prahova. De ce s-a ajuns aici şi care sunt soluţiile în acest caz?

Horia Toma: Prima cauză este ”sfânta” sărăcie. Îmi fac mea culpa, în sensul că am trăit cu impresia, la începutul verii că sistemul de învăţământ a fost supradimensionat şi că nu s-a ţinut cont în oferta la clasa a noua de numărul de elevi la clasa a opta. Analizând cu foarte mare atenţie, am constatat că, de fapt, deficitul de 500 de elevi sunt copii neşcolarizaţi, copii care au terminat clasa a opta dar nu au mai venit în învăţământul liceal din varii motive. Sunt şi un număr greu de măsurat care au plecat din ţară cu părinţii, dar sunt foarte, foarte mulţi care, din motive financiare, nu pot să urmeze cursurile învăţământului liceal. Că există o supradimensionare a numărului de licee, şi mai ales a liceelor tehnologice, în condiţiile în care mulţi copii nu sunt dotaţi intelectual, nu au un bagaj de cunoştinţe care să le permită să urmeze învăţământul liceal. În toamnă au fost repartizaţi elevii care au fost corigenţi, care nu au susţinut testele naţionale, copii corigenţi la matematică, la română care cu chiu, cu vai şi-au luat acele corigenţe şi pe care noi i-am repartizat în baza mediei din clasele V-VIII. Vreau să vă spun că au avut şi medii sub cinci. Nu le-a ieşit cinci cu purtare, sport, muzică. Aceşti copii au fost repartizaţi în liceu, dar nu vor reuşi să termine liceu şi, dacă rămâne sistemul actual de Bac, aceştia sunt victime sigure. De asta, ministerul ne-a solicitat ca pentru acest tip de copii, şi le-am transmis liceelor care şcolarizează astfel de copii, să înceapă din clasa a noua un soi de programe remediale, adică un soi de meditaţii să îi aducă să recupereze cât de cât din goluri. Sincer, eu sunt de un optimism moderat. Un copil care a pierdut trenul în V-VIII nu îl mai poate recupera.

R: În ce regim ar urma să fie făcute pregătirile? Ar fi plătiţi profesorii?

H. T.: Aici este problema, că problema financiară nu este foarte bine rezolvată. Cei care au făcut astă vară pregătire pentru etapa a doua de Bacalaureat au fost plătiţi în regim de plată cu ora. Va trebui să existe o chestiune de genul acesta, pentru că este foarte dificil să pretinzi unui profesor peste ore să facă aceste pregătiri. Chiar şi eficienţa lor nu cred că s-ar vedea. Deci, dintr-un start aceşti copii ar trebui orientaţi către şcolile profesionale. Trebuie regândit sistemul de învăţământ în ideea de a nu-i mai chinui nici măcar cu clasa a noua. Există intenţia ministerului de a se reintroduce şcoală profesională după clasa a opta. De asemenea, acel Bacalaureat diferenţiat este absolut necesar, indiferent cum i se va spune.

R: Vorbeaţi de pregătiri. Aţi constatat, în anii dvs de activitate în sistem, o scădere a implicării profesorului la clasă şi o creştere a fenomenului legat de pregătirile în particular?

H. T.: Nu. Asta o spune un om care înainte de Revoluţie făcut foarte multe pregătiri. Recunosc că am fost unul dintre cei care până în `90 au făcut copios pregătire pentru admitere în facultate. Am avut zeci de copii pe care i-am pregătit. Şi eu, la rândul meu, când eram în şcoală, părinţii mei au simţit nevoia să mă pregătească în plus. Nu e un lucru condamnabil. Părinţii întotdeauna vor căuta, cei care au posibilitatea, să le ofere ceva în plus ca să fie ei siguri că riscurile sunt reduse la zero. Sistemul ăsta a fost, este şi cred că va exista. Sunt cazuri absolut izolate. Nu neg existenţa unor profesori care merg pe sistemul ”îl ardem pe elev ca să îl obligăm să vină la mine acasă”. Au fost şi pe vremuri, nu sunt acum mai mulţi. În general, părinţii nu acuză un profesor care este foarte zgârcit la note dacă îşi face treaba la clasă. Sincer, nu cred că putem vorbi de o proliferare a acestui fenomen. El rămâne în continuare în marjele lui.

R: Care ar fi cauzele pentru rezultatele slabe de la Bacalaureat, de la testele naţionale? Au legătură şi cu valurile de modificări din ultimii ani?

H. T.: Nu musai. În primul rând, există un lucru pe care eu îl constat ca un om care urmăreşte de 30 de ani ce se întâmplă în învăţământ, şi anume o scădere a interesului elevilor pentru a învăţa. Asta este o tendinţă care s-a manifestat treptat, dar ea a căpătat proporţii alarmante în ultimii zece ani. Interesul unei bune părţi a elevilor pentru învăţătură a scăzut foarte mult. Principalii vinovaţi pentru rezultatele slabe sunt în primul rând elevii pentru că interesul lor pentru carte este foarte, foarte scăzut. Ei văd- şi societatea le oferă nişte exemple proaste- că oameni cu carte puţină ajung în poziţii foarte înalte în societate. Observă că pipiţe care îşi etalează părţile corpului câştigă cât zece profesori universitari sau cât 20 de medici. Din cauza antimodelelor pe care le văd în societate, interesul lor pentru învăţătură a scăzut. Acesta este prima cauză pentru rezultatele mai slabe. În ultimii doi ani, rezultatele au fost mai proaste pentru că a fost mai multă rigurozitate în alcătuirea subiectelor. Nu au fost subiecte cu grad foarte mare de dificultate, dar erau subiecte care se adresau unor elevi care timp de patru ani au învăţat conştiincios şi, evident, dacă au avut nişte profesori care în mod conştiincios le-au predat materia. A mai fost şi stricteţea privind supravegherea. În acest mod, posibilităţile de comunicare între elevi care altădată se manifestau destul de copios la examene nu au mai fost. Sigur că examenele au fost, acum, mai aproape de realitate. Deci, rezultatele din anii trecuţi nu reflectau realitatea. Procentele alea de 70%- 80%, alea nu reflectau adevăratul nivel de pregătire al elevilor. Deci, sub 50% din elevii noştri de liceu sunt realtiv bine pregătiţi şi merită să facă liceul. Trebuie să ne obişnuim, noi şi societatea, cu ideea că nu toată lumea trebuie să facă liceul, că nu toată lumea trebuie să aibă o diplomă de Bacalaureat. E foarte onorabil mai bine să faci o meserie, să te specializezi şi poţi fi foarte respectat dacă eşti un meseriaş bun.

R: Ce părere aveţi despre clasa zero?

H. T.: Nu mi-am făcut o idee, deşi merg foarte des şi vizitez câte o clasă zero. Am stat de vorbă săptămâna asta cu învăţătoarea de la o clasă zero din Păuleşti şi am întrebat-o dacă e un fiasco acest proiect. A zis că nici pe departe. Mi-am propus să asist la nişte ore la clasa zero spre sfârşitul primului semestru ca să văd şi eu într-un semestru ce s-a întâmplat. Până acum, învăţătorii cu care m-am întâlnit eu nu au spus că e o prostie sau trăznaie acest concept. Ei erau optimişi privind sistemul acesta, iar la sfârşitul primului semetru am de gând să organizez o întâlnire la inspectorat cu toţi învăţătorii, vreo 240 de oameni, care au clasa zero, pentru schimb de păreri. Mă bucur că la majoritate şcolilor cu clasă zero, directorii de şcoală, autorităţile chiar s-au preocupat ca să amenajeze aceste clase pentru ca ele să fie cât mai plăcute copiilor.

R: Caracterizaţi sistemul de învăţământ românesc.

H. T.: Eu spun că sistemul nostru de învăţământ a fost un sistem bun şi performant într-o anumită perioadă. În momentul de faţă, se confruntă cu o serie întreagă de dificultăţi şi de ameninţări. Principala ameninţare este aceea de rămâne fără profesori pentru că sistemul de salarizare, şi mai ales de salarizare a tinerilor care intră în învăţământ, este nestimulativ, fapt care face ca un număr mare de tineri să nu se îndrepte către învăţământ, ci să prefere alte domenii de activitate mai bine plătite. Cred că ne vom confrunta într-un timp nu foarte îndelungat cu o criză acută de personal. Sistemul încă face faţă pentru că încă mai apelează la pensionari, dar nu este o soluţie pe termen lung şi nici sustenabilă, Cred că asta este principala ameninţare. Învăţământul românesc are nişte câştiguri în anii care s-au scurs. Este o îmbunătăţire evidentă a bazei materiale, faptul că nu există localitate care să nu aibă o reţea de calculatoare, măcar şcoala de centru- asta este deja un lucru bun, confortul, condiţiile de viaţă în marea majoritate a şcolilor s-au îmbunătăţit în mod susbstanţial: majoritatea au termopane, apă, încălzire centrală şi material didactic. Marea problemă este la resursa umană. Se vorbeşte foarte mult şi că nivelul de pregătire al cadrelor didactice poate lăsa de dorit. Accept această idee, dar totul porneşte de la salarizare. Mă confrunt în fiecare an cu probleme în asigurarea încadrarea cu personal calificat a şcolilor.

R: Tot salarizarea este de vină pentru notele extrem de mici de la titularizare?

H. T.: Da, pentru că exact ciurucurile învăţământului superior vin să predea în învăţământ. Nu mai vin vârfurile. În ţările în care se vorbeşte despre un sistem de învăţământ foarte performant, profesorii se recrutează din prima treime a clasamentului absolvenţilor universităţilor, la noi se ia în zona cu cei mai de jos. Dar învăţământul superior continuă să scoată absolvenţi bine pregătiţi, dar şi unii care s-au strecutat în anii de facultate mergând pe nota 5. Şi dacă ăia vin la titularizare, apar notele de 1, de 2…

R: Există vreun model, vreun sitem de învăţământ care vi se pare apropiat de ideal?

H. T.: E foarte greu să vorbeşti de un model de învăţământ pentru că ţările nu se aseamănă nici în ceea ce priveşte modele culturale. Deci, un model de învăţământ ideal pentru o ţară trebuie să se apropie şi de sistemul cultural al ţării respective. Sisteme de învăţământ performante sunt India, Coreea de Sud, Finlanda şi altele. Toate au un lucru în comun. S-au făcut nişte studii. La toate aceste sisteme s-a căutat să se vadă dacă au ceva în comun. În comun e sistemul de salarizare. La toate sistemele performante, cele mai mari salarii sunt cele de debut şi creştereile de salarii sunt semnificative în primii trei-patru ani de învăţământ, în ideea de a-l stimula pe tânărul absolvent nu numai să îmbrăţişeze cariera didactică, dar să şi rămână în învăţământ. După care creşterile salariale spre mijlocul şi sfârşitul vieţii sunt ceva mai modeste. La noi e invers şi sunt tineri care nu au răbdare. În toate sistemele performante, factorul salarial este determinant.

Şeful Gărzii Financiare Prahova: ”Profesioniştii au loc în toate regimurile politice”

Directorul Gărzii Financiare Prahova, Marian Fătu, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online.ro, despre problemele din instituţia pe care o conduce, despre volumul mare de muncă ce trebuie acoperit cu un număr de comisari sub necesar, şi ne spune care este secretul care l-a ajutat să rămână în funcţie, în ciuda schimbărilor politice din ultimii ani.

Reporter: Care sunt problemele stringente cu care se confruntă Garda Financiară în momentul acesta?

Marian Fătu: Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă Garda Financiară este reprezentată de achiziţiile şi livrările de mărfuri intracomunitare. Din 15 martie anul acesta, s-a luat măsura ca toate transporturile de mărfuri din spaţiul intracomunitar să fie monitorizate şi chiar sigilate la intrarea în ţară şi desigilate la beneficiarii de produse. Întrucât pe teritoriul judeţului Prahova există retaileri importanţi precum Kaufland sau Lidl, la aceşti agenţi economici aprooape în fiecare zi intră o sută de transporturi de mărfuri, din care 30% sunt considerate marfă cu risc fiscal şi sunt sigilate la intrarea în ţară şi comisarii Gărzii Financiare trebuie să le desigileze atunci când sunt descărcate. Se pare că această acţiune, din estimările pe care le-a făcut Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a avut ca şi consecinţă sume foarte importante încasate din TVA, respectiv a condus la diminuarea evaziunii fiscale, însă cu siguranţă ocupă un volum foarte mare din activitatea Gărzii Financiare. Întrucât există aceşti retaileri mari şi achiziţiile importante de mărfuri, circa 80%- 85% din activitate este grevată de această acţiune.

Dincolo de această activitate, am încercat ca şi până acum să acţionăm pe domenii sensibile la evaziunea fiscală-produse energetice, produse accizate, cafea, ţigări, zone aglomerate, pe dotarea agenţilor economici cu case de marcat, am încercat să extindem verificările acolo unde la achiziţiile intracomunitare s-au constatat neconcordanţe. Am mers în zonele care comercializează aceste produse venite din spaţiul intracomunitar- la Figoriferul, unde sunt foarte mulţi producători de carne şi comercianţi de produse din carne, în zona Halelor Centrale şi în celelalte pieţe şi Oboare.

R: Având în vedere volumul mare de muncă, sunt suficienţi comisarii pe care îi are Garda Financiară Prahova?

M. F. Este o problemă şi în acest sens, întrucât în 2011 a fost redus numărul de posturi. La Prahova, a fost redus de la 35 la 29, deci am pierdut şase comisari, care erau cu experienţă, comisari pe care ne bazam. Avem şi nişte posturi libere, neocupate. Schema Gărzii Financiare era de 50 cu personalul auxiliar cu tot şi un astfel de număr ne-ar fi fost util şi aproape suficient să rezolvăm problemele importante la care facem referire acum. Coroborând cele două situaţii, respectiv numărul mic de comisari şi volumul mult mai mare de muncă, sarcini noi- nu am menţionat că pe lângă aceste desigilări şi controale în vămi, au mai apărut activităţi noi de care trebuie să se ocupe Garda Financiară-, situaţia este una dificilă.

Dacă, până la apariţia acestui ordin 406 cu traficul de mărfuri, Garda Financiară rezolva într-un termen de 30 de zile, prevăzut de lege, sesizările de la agenţi economici, instituţii, cetăţeni, în momentul de faţă, avem peste 200 de solicitări de verificare care nu sunt soluţionate deşi a trecut termenul.

R: De câţi comisari aveţi nevoie pentru a atinge un număr optim?

M. F. Ca să se acopere şi această activitate cu ordinul 406, ar fi nevoie de un număr de 35-36 de comisari. Prefectura a făcut solicitare la ANAF pentru suplimentarea numărului de comisari cu şase. Nu am primit. Încă aşteptăm. În momentul de faţă avem 24 de comisari, plus un jurist şi doi referenţi.

R: Maşini şi combustibil aveţi? Alte instituţii se confruntă cu probleme în acest sens.

M. F. Maşini există. Până în momentul de faţă nu au fost probleme nici în privinţa combustibilului şi sper să nu fie nici de acum înainte.

R: Ce spun cifrele din bilanţul pe primele nouă luni ale anului? Unde sunt creşteri, unde sunt scăderi…

M. F. Au fost un număr de 5.208 desigilări din 15 martie şi până acum- în şase luni de zile. Deci, aproape o mie de desigilări de lună, o medie de 30 de desigilări pe zi. Dincolo de această activitate, au mai fost şi alte rezultate. S-au întocmit în primele nouă luni, un număr de 60 de sesizări penale cu un prejudiciu estimat de 53 de milioane lei noi din evaziune fiscală, acesta fiind un capitol la care am menţinut trendul faţă de anii anteriori şi nu am înregistrat scăderi, dar în schimb au fost scăderi la alte capitole. La amenzile pe care le-am aplicat- au fost 270 de amenzi cu o valoare de 644.000 lei. De asemenea, au fost 37 de situaţii în care am suspendat activitatea agenţilor economici pentru nedotare cu case de marcat şi am avut un număr de nouă măsuri asiguratorii cu o valoare de 7,4 milioane de lei.

R: Care a fost cel mai important caz de evaziune fiscală din Prahova anul acesta şi la cât s-a ridicat prejudiciul?

M. F. A fost un dosar care tocmai s-a încheiat în luna octombrie şi a fost predat organelor de urmărire penală şi prejudiciul a fost undeva la zece milioane de lei, deci 2,5 milioane de euro. Era vorba despre evaziune cu produse de panificaţie- achiziţie de grâu.

R: Sunt comisarii suficient de bine plătiţi pentru a nu fi tentaţi să ia şapgă?

M. F. În comparaţie cu celelalte instituţii bugetare, salariile sunt mai la comisarii Gărzii Financiare. Probabil că niciodată nu ar fi suficent de mari, dar, având în vedere că sunt salarii bune faţă de celelalte instituţii bugetare, eu cred că este un salariu care poate să îi permită unui comisar să îşi desfăşoară în bune condiţii activitatea.

R: Aţi încuraja un tânăr să vină în sistem?

M. F. Sigur că da. Pentru tineri cred că este o activitate cât se poate de corectă. La început, ar pleca de la peste 1.500 de lei, în condiţiile în care un medic sau un profesor are la jumătate, poate.

R: Câte cazuri de sesizări/plângeri au fost înregistrate anul acesta cu privire la şpaga luată sau cerută de comisarii Garzii Financiare Prahova?

M. F. Nici anul acesta, nici anul trecut nu au fost astfel de sesizări. De fapt, din 2002, când au fost nişte situaţii, la Garda Financiară nu au fost niciun fel de acuze de acest gen.

R: Din experienţa dvs, care sunt cele mai noi sau cele mai folosite metode pe care le folosesc agenţii economici pentru a fenta statul?

M. F. Cei mai mulţi încearcă să eludeze plata TVA-ului şi întocmesc fel de fel de facturi fictive de vânzare a diferitelor produse pentru încasarea TVA-ului, intră în relaţie cu diferite societăţi comerciale care îşi înregistrează obligaţiile de plată, dar ulterior nu le mai achită şi dispar şi acum, cel mai important factor, tocmai de aceea şi măsura aceasta a monitorizării mărfurilor din spaţiul intracomunitar, este încercarea de a ocoli plata TVA-ului. Problema privind eludarea TVA-ului este ceea ce se practică cel mai mult. În continuare încearcă să se falsifice o serie de produse petroliere pentru ocolirea plăţii accizelor la aceste produse petroliere, inventează diferite tipuri de produse care nu sunt purtătoare de accize, dar componenţa lor intră în produse purtătoare de accize şi de multe ori încearcă şi în acest fel să ocolească plata accizelor.

R: Nu aţi spus nimic de evaziunea pe segmentul produselor petroliere. Cum stau lucrurile în privinţa aceasta?

M. F. La evaziunea pe produse petroliere ne place să credem că în ultima perioadă a mai fost diminuată. Chiar şi datele spun acelaşi lucru, că este diminuată. Dacă în anii trecuţi principalele noastre constatări erau pe evaziune referitoare la sustragerea la plata accizelor, de data aceasta am constatat că nu mai au aceeaşi valoare. Deci a scăzut cea pe produse petroliere şi a crescut cea pe legume, fructe, carne, cereale, produse din carne, în general produse alimentare şi piaţa materialelor de construcţii a început să aibă creşteri în domeniul evaziunii fiscale.

R: Unde se situează Prahova din punctul de vedere al rezultatelor, comparativ cu alte judeţe?

M. F. Comparativ cu alte judeţe cred că stăm foarte bine. Sunt capitole, cum ar fi dosarele penale cu prejudiciu constatat, la care suntem în primele tei judeţe şi alte capitole la care stăm bine, dar nu la fel de bine cum am stat, pentru că alte judeţe nu au aşa de multă activitate pe acest ordin de monitorizare 406. Nu în toate judeţele există un volum aşa de mare de achiziţii.

R: Conduceţi de mulţi ani Garda Financiară. Cum aţi rezistat în faţa atâtor schimbări pe plan politic?

M. F. Am condus Garda Financiară Prahova în perioada 1997-2005 şi apoi din 2009 până în prezent. Cred că profesioniştii îşi au loc în toate regimurile politice şi că am experienţă pentru a putea face faţă solicitărilor.