În perioada 1 – 19 aprilie a.c., din dispoziţia Inspectorului General Poliţiei Române, chestor general de poliție Petre Tobă, în toată ţara se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic.
Astfel, ieri, polițiști prahoveni din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au continuat să acționeze suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale, pentru creșterea gradului de siguranță publică.
În urma activităților desfășurate, polițiștii prahoveni au aplicat 267 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 127.625 de lei, au confiscat bunuri în valoare de 5.750 de lei și au constatat 3 infracțiuni.
Exemple
Polițiști de investigare a fraudelor din cadrul Biroului 3 Câmpina, constituiţi în echipe mixte cu un inspectori CJPC şi 2 specialişti din cadrul D.S.V.S.A., au efectuat controale în Sinaia în vederea prevenirii şi combaterii activităţilor economice ilegale ce se comit de către agenţii economici în domeniul activităţilor de comerţ cu produse alimentare şi nealimentare.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 lei, au fost constatate două infracțiuni și au fost confiscate bunuri în valoare de 453 lei.
În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale, s-a constatat că reprezentanții societății desfășoară activități de prelucrare şi comercializare a cărnii şi a preparatelor din carne, iar în urma inventarierii mărfii au rezultat diferenţe între stocul scriptic şi cel faptic. Pentru aspectele constatate, faţă de administratorul societăţii urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru din Azuga aparţinând unei firme din Harghita, în urma inventarierii mărfii, au rezultat diferenţe între stocul scriptic şi cel faptic. Pentru aspectele constatate, faţă de titularul firmei urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
La nivelul Poliției Municipiului Ploiești a fost organizată o acțiune în zona Oborului Ploiești pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal stradal.
Au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8.600 lei.
Totodată, au fost confiscate următoarele bunuri: 120 litri vin rosu si alb, 12 litri rachiu de fructe, 135 buc peste afumat (macrou, hering, somon, scrumbii), 176 conserve din carne si peste, 86 conserve din fructe si legume și 200 tigarete.
Au fost depistate patru pesoane din Republica Moldova, care comercializau peste si produse din peste fara a avea documente legale si au fost sanctionate,bunurile fiind confiscate.
Selgros Cash&Carry România împreună cu Chef Cezar Munteanu derulează pentru al treilea an consecutiv programul educaţional „Sănătatea începe din farfurie”.
Acesta demarează de Ziua Mondială a Sănătăţii şi urmăreşte să promoveze o alimentaţie echilibrată pentru copii. Programul vizează peste 12.000 de elevi din clasele I-IV din Bucureşti şi 14 judeţe ale ţării, precum şi părinţii acestora. Misiunea declarată este de a milita pentru o atitudine pozitivă faţă de nutriţie, fără restricţii şi diete neadecvate, promovate în general adulţilor, care să conducă la dezechilibre sau la o opoziţie din partea copiilor şi a părinţilor. Iniţiat de către Chef Cezar şi Selgros, programul beneficiază în 2014 de contribuţia şi asistenţa Dr. Mihaela Bilic, medic primar în diabet şi boli de nutriţie.
Anul acesta, acţiunile se concentrează pe creşterea afinităţii şi ataşamentului copiilor faţă de legume şi fructe - super-alimente ale unei nutriţii echilibrate. Acestea sunt transformate, pe baza atributelor lor principale, în personaje supereroi de benzi desenate, cu superputeri, cu care copiii să se identifice şi care să le servească drept modele. Elevii din clasele I-IV incluşi în program vor urma lecţii împreună cu Chef Cezar, unul dintre cei mai cunoscuţi şi carismatici bucătari din România, precum şi cu profesorii din şcoli. Acestea vor fi continuate acasă, individual sau alături de părinţi, prin materiale educaţionale şi de divertisment.
„Copiii de astăzi sunt adulţii de mâine şi este de datoria noastră să îi formăm într-un spirit al echilibrului în ceea ce priveşte alimentaţia. A mânca trebuie să rămână o plăcere sănătoasă. De aceea, ne dorim să îi apropiem mai mult pe copii de legume şi fructe şi să ajungă să le îndrăgească. Iar alături de specialişti să le oferim părinţilor o mână de ajutor pentru a înţelege că o nutriţie fără excese este calea potrivită pentru o viaţă sănătoasă”, a declarat Pia Krauss, Marketing Manager Selgros Cash&Carry România.
Pentru părinţi, Chef Cezar a conceput o colecţie de reţete uşor de pregătit pentru copii, echilibrate, axate pe un aport crescut de fructe şi legume şi pe tehnici de gătire care să le facă mai atractive ca gust şi prezentare. Dr. Mihaela Bilic completează colecţia de reţete cu recomandări nutriţionale şi sfaturi care să ajute părinţii în pregătirea unor mese gustoase şi sănătoase pentru cei mici.
„Copiii nu sunt în general mari fani ai fructelor şi legumelor sau sunt foarte selectivi, principala barieră fiind gustul. Prin combinaţii de alimente şi tehnici de gătire, unele poate necunoscute părinţilor, reinventăm sau dăm mai mult gust legumelor şi fructelor, făcându-le astfel mai prezente în mesele zilnice ale celor mici. Educaţia copiilor prin joacă şi sprijinirea părinţilor cu informaţii şi sfaturi practice de gătit sunt elemente esenţiale ale evoluţiei spre o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Alături de Selgros şi Asociaţia Chef Cezar continui eforturile începute acum patru ani, de a-i împrieteni pe cei mici cu fructele şi legumele şi de a le oferi o nutriţie sănătoasă, ţinând cont în acelaşi timp şi de preferinţele lor”, a declarat Chef Cezar Munteanu, partener fondator al programului „Sănătatea începe din farfurie”, Chef Rotisseurs du Bailliage de Roumanie şi fondator al „Asociaţiei Chef Cezar pentru un stil de viaţă sănătos”.
„Trăim într-o lume bombardată de informaţii, de cele mai multe ori negative şi neavizate, despre ce trebuie sau nu trebuie să mâncăm. Fără grăsimi, fără prăjeli, fără carne de porc, fără zahăr, o listă nesfârşită de sfaturi şi interdicţii duse la extrem. Copiii nu trebuie să crească într-un mediu în care mâncarea este diabolizată sau transformată în recompensă. Gustul se educă, iar preferinţele alimentare şi relaţia pozitivă cu mâncarea se construiesc în copilărie. Celor mici nu trebuie să le interzicem, ci să le explicăm rolul fiecărui aliment. O dietă diversificată şi echilibrată este cheia sănătăţii, iar corect din punct de vedere nutriţional înseamnă să mâncăm puţin din toate”, a declarat Dr. Mihaela Bilic, medic primar în diabet şi boli de nutriţie.
„Sănătatea începe din farfurie” demarează de Ziua Mondială a Sănătăţii şi în cadrul „Săptămânii Altfel”. Modulul actual este implementat până la sfârşitul anului curent. În 2014, proiectul Selgros vizează şcoli din Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.
Broşura dedicată copiilor poate fi descărcată de aici: http://www.selgros.ro/catalog/gasca-supereroi?id=75
Caietul de exerciţii pentru copii poate fi descărcat de aici: http://www.selgros.ro/catalog/brosura-retete?id=74
Broşura de reţete şi sfaturi pentru părinţi poate fi descărcată de aici: http://www.selgros.ro/catalog/caiet-lucru?id=73
Samsung Electronics România inaugurează săptămâna aceasta, în Ploiești, cel mai nou brand shop Samsung, care aduce mai aproape de iubitorii brandului cele mai noi produse Samsung, alături de o nouă experiență premium.
Noul brand shop Samsung este situat în AFI Palace Ploiești, pe o suprafață generoasă, de 120 mp, și este amenajat într-un stil modern, fiind un spațiu în care clienții se pot bucura de produsele preferate. Acesta este al treilea brand shop Samsung din România, după cele deschise în centrele comerciale AFI Palace Cotroceni și Galeria Carrefour Feeria, ambele în București.
„Am creat noul brand shop Samsung din Ploiești pentru a expune întreaga gamă de produse, astfel încât să le oferim utilizatorilor posibilitatea să testeze produse noi și funcții atractive. Suntem martorii dezvoltării continue a tehnologiei, iar cerințele utilizatorilor sunt din ce în ce mai complexe. Samsung încearcă să răspundă cerințelor utilizatorilor și tocmai de aceea încercăm să aducem noi inovații cu fiecare produs dezvoltat, dovada fiind și ultimul produs lansat de Samsung, noul GALAXY S5, care a fost inspirat de ceea ce contează cu adevărat pentru oameni. Ploiești este al doilea oraș care se bucură de experiența Samsung într-un spațiu dedicat, iar acest pas a fost unul firesc pentru noi. Ne dorim ca acest magazin să fie un spațiu de interacțiune prin care să fim mai aproape de utilizatori cu produse și experiențe noi, dar și cu toate informațiile de care ei au nevoie pentru a se bucura la maxim de beneficiile produselor noastre”, a declarat Mihaela Stănoiu, Marketing Manager în cadrul Samsung Electronics România.
Publicul va putea vizita noul magazin Samsung din Ploiești începând din 11 aprilie, având posibilitatea de a testa majoritatea produselor din portofoliul Samsung prezente pe piața din România și beneficiind, de asemenea, de numeroase promoții în timpul anului. Noul magazin Samsung va pune la dispoziția utilizatorilor, pe lângă produsele de top Samsung, și accesorii originale pentru smartphone-uri și tablete.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. este un lider mondial în tehnologie, deschizând noi posibilități pentru oamenii de pretutindeni. Prin inovare și descoperire neîncetată, transformăm lumea televizoarelor, smartphone-urilor, tabletelor, calculatoarelor, camerelor video, aparatelor casnice, imprimantelor, sistemelor LTE, dispozitivelor medicale, semiconductorilor și soluțiilor cu LED-uri. Avem 286.000 de angajați din 80 de țări, cu vânzări anuale de peste 216,7 miliarde de dolari(US). Pentru a descoperi mai multe, vă rugăm să vizitați www.samsung.com.
Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti a achizitionat un aparat radiologic cu detector full digital, de tip OPTIX COMFORT. Achizitia s-a efectuat cu sprijinul Consiliului Judetean Prahova care a alocat suma de 114.000 € pentru dotarea spitalului cu aparatura medicala. Aparatul a fost predat duminica unitatii medicale, 6 aprilie.
Noul aparat de radiologie achizitioneaza prin intermediul detectorului digital imaginea radiologica care poate fi ulterior prelucrata – procesata, marita, micsorata, contrastata, trimisa la arhiva electronica, imprimata pe CD.
De asemenea doza de radiatii incasata de pacient este mai mica decat la aparatele analoge ( clasice). In vederea punerii lui in functiune se amenajeaza un spatiu special destinat pentru acesta,termenul de finalizare fiind in data de 31.03.2014.
S-a obtinut Avizul Sanitar de Amplasare-Constructie de la Directia de Sanatate Publica Prahova.
S-a intocmit documentatia tehnica de amplasare-constructie, conform Normelor de Securitate Radiologica-Procedurilor de autorizare si ale Normelor specifice pentru practicile de radiologie de diagnostic si radiologie interventionala si s-a depus la CNCAN pentru eliberarea Autorizatiei de Amplasare-Constructie.
Dupa obtinerea avizelor necesare urmeaza sa demareze montarea aparatului aproximativ 5 – 7 zile si apoi obtinerea autorizatiilor de functionare – utilizare. Autoritatile anunta ca data de punere in functiune a aparatului este 15 mai.
La predarea aparatului au participat presedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, consilierul Rares Enescu si managerul spitalului, Băloi Alexandru.
Momente grele pentru Antonia şi Vincenzo! În plin scandal de divorţ şi de custodie a fiicei lor, Maya, cântăreaţa şi viitorul fost soţ au primit o veste dureroasă. Bunicul lui Vincenzo, tatăl lui Ciro şi al lui Joshua, a aflat că suferă de o boală gravă şi că trebuie să facă un tratament complicat.
Potrivit Libertatea, de mai bine de o săptămână, fraţii Joshua şi Ciro fac naveta Bucureşti - Italia pentru a fi alături de tatăl lor, aflat la Napoli, care suferă de cancer.
Bătrânul trece prin clipe grele şi, pentru a-l proteja, familia încearcă tot posibilul ca să-l ţină departe de scandalul dintre Antonia şi Vincenzo. Acesta ar fi şi motivul pentru care, weekend-ul trecut, Antonia şi-a văzut copilul la Roma. Însoţită de tatăl ei, cântăreaţa a plecat, sâmbătă, în Italia, pentru a-şi vizita fiica pe care o vede destul de rar.
Magazinul de echipamente sportive Decathlon Ploiesti angajeaza ASISTENT VANZARI. Detalii si CV, pe adresa de email: [email protected]
Proprietarii cunoscutului magazin "Artsani" din Ploiesti anunta ca sunt deschisi propunerilor prin care se solicita preluarea societatii pe care o administreaza. Pentru pretul corect, evident.
Anuntul a fost facut odata cu altul, la fel de interesant: Artsani vrea sa se extinda si in alte judete. „Grupul Artsani din care face parte şi magazinul a ajuns în aceşti ani la un nivel ridicat de know-how şi ţinteşte în viitorul apropiat la o extindere a businessului în afara graniţelor judeţului Prahova. Acest lucru nu exclude şi eventualitatea unei preluări, atâta timp cât întruneşte pretenţiile noastre financiare“, a declarat George Ţapu, managing partner şi acţionar al Artsani Com.