Mai mulţi poliţişti din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) îl acuză pe şeful structurii, comisar şef Gheorghe Vlăsceanu, dar şi pe Octavian Dobrin, ajunctul neoficial al ”mascaţilor”, de abuzuri în serviciu. Surse din Poliţia Prahova au confirmat că în acest moment Biroul de Control Intern efectuează o anchetă care-i vizează pe cei doi acuzaţi, informeaza ziarul Republicanul.
Conform celor reclamate, luptătorii SAS sunt trataţi ca nişte sclavi pe plantaţie.
Iată acuzaţiile aduse:
”Primul lucru pe care l-a făcut dl. Vlăsceanu când a fost numit în luna iunie 2014, a fost să treacă la renovarea sediului. Acest lucru s-a făcut angrenând la muncă forţată toţi lucrătorii SAS, sub ameninţarea mai mult sau mai puţin discretă cu represalii sau repercusiuni (a ameninţat că evaluarea anuală se va face în funcţie de cât a muncit sau nu a muncit fiecare, că postul fiecăruia depinde de cât munceşte la renovări, totodată criticându-i aspru pe cei care nu se implică suficient în aceste activităţi). Aceştia au prestat diverse activităţi specifice muncii de şantier sau de construcţii, gen cărat moloz, spart pereţi, vopsit, curăţat, zugrăvit, cărat materiale de construcţii etc. Bineînţeles că nu s-a făcut nicio protecţie a muncii în privinţa acestor activităţi. Renovările au început cu biroul domnului comandant SAS, căruia nu i-a plăcut biroul predecesorului său, în consecinţă dispunând să fie amenajată una din sălile de sport, efectiv confiscând-o. De menţionat că în acel moment domnul Vlăsceanu era doar împuternicit, concursul pentru titularizare având să aibă loc ulterior, biroul acestuia fiind terminat până să aibă loc concursul. (De unde ştia dl. Vlăsceanu că va rămâne comandant?)
În acea perioadă, datorită volumului mare de muncă impus de lucrările de amenajare şi oboselii survenite, pregătirea fizică şi tactică a lucrătorilor SAS a fost deficitară, pe dl. Vlăsceanu neinteresându-l acest lucru. Cu toate acestea, la sfârşit de an a fost foarte riguros şi exigent la testarea fizică a lucrătorilor. Cu ocazia activităţilor de renovare, dl. Vlăsceanu a dispus ca un lucrător de pe grupa a IV-a , respectiv O. Viorel să lucreze la program de opt ore, ( la vremea aceea programul era de 24/72 ore ) şi să execute exclusiv activităţi de muncă în construcţii, descompletând efectiv grupa. Cu ocazia renovărilor în sediu, C. Adrian, în timp ce efectua astfel de activităţi, a călcat într-un cui, piciorul infectându-i-se, iar starea sănătăţii i s-a deteriorat într-un mod grav, acesta fiind şi în prezent în concediu medical. Dl. Vlăsceanu a fost mai degrabă interesat să-l intimideze pe asp. C. să nu reclame incidentul, decât de starea sănătăţii acestuia, deşi colegul accidentat a fost la un pas de amputarea piciorului.
Asp. S. Ciprian a fost folosit pe post de tâmplar, zugrav, electrician, zilier, abilităţile tehnice ale acestuia fiind exploatate la maxim de dl. Vlăsceanu. Pentru a-şi desfăşura aceste activităţi, asp. S. Ciprian şi-a valorificat tot potenţialul său, folosind scule şi unelte personale (flex, bormaşină, chei, ciocan etc) riscând şi el accidentări grave ţinând cont că a lucrat în poziţii incomode sau cu echilibru precar. (…) Totodată, a impus lucrătorilor SAS să contribuie cu sume de bani în scopul cumpărării de materiale de construcţie sau mobilier.
Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, a ordonat lucrătorilor să fie echipaţi la defilare cu materiale de protecţie pe care aceştia nu le primiseră în dotare, dând şi dispoziţie scrisă în acest sens. Fiind intimidaţi de dl. Vlăsceanu, unii lucrători au fost nevoiţi să-şi cumpere ochelari tactici din fonduri proprii. Tot cu această ocazie, l-a chemat din concediu pe asp. C. Vasile, deşi nu se impunea prezenţa acestuia la serviciu.
O. Viorel, care câteva luni a lucrat la program de opt ore exclusiv la operaţiunile de renovare a sediului, după terminarea acestora în luna octombrie, a fost transformat în secretarul personal al domnului Vlăsceanu, de atunci şi până în prezent desfăşurând numai activităţi de secretariat, deşi el a figurat până la 01.04.2014 (când a fost trecut în cadrul Compartimentului Pirotehnic) ca luptător în cadrul grupei a IV-a.
La sfârșitul anului 2013, i-a ordonat comisarului Dobrin Octavian, din cadrul Comparimentului Pirotehnic, să evalueze lucrătorii SAS la probele sportive anuale, deşi acesta nu era abilitat pentru această activitate, în ciuda protestelor instructorului sportiv desemnat al IJP Prahova, asap. D. Marian, aceste proteste generând antipatia domnului comandant şi fiind asimilate actelor de indisciplină. Totodată, cms. Dobrin Octavian este folosit şi pe post de <consilier> pe probleme de intervenţie deşi dânsul este pirotehnist, imixtiunea acestuia generând un nou val de proteste, reprimate brutal de d-ul Vlăsceanu.
A impus un regim de teroare, cadrele SAS fiind ţinute într-un permanent disconfort psihic şi trăind cu teama de a fi sancţionate abuziv, conduita, atitudinea, limbajul şi militarismul împins la extrem generând neîncredere şi haos.
În luna februarie, în mod inopinat a schimbat programul de lucru, trecând la program de 8/16 ore, faţă de 24/72, cum fusese până atunci, invocând în primul rând lipsa de personal, fără a ţine cont de faptul că era direct răspunzător de situaţia creată ( un luptător era transformat în secretarul lui, fără niciun temei legal, iar altul era accidentat la lucrările de renovare- autorul moral fiind tot dl Vlăsceanu, doi oameni permanent în minus contând substanţial, efectivul SAS fiind de doar 24 lucrători ). Programul a fost schimbat subit, fără consultarea sindicatelor şi a CNP-ului. O perioadă de timp, programul a funcţionat fără a fi aprobat de IJP Prahova. Deşi planificarea era făcută pe toată luna, domnul Vlăsceanu a chemat lucrătorii la serviciu în alte schimburi decât cele în care erau planificaţi (ex. 23.02.2014, 25.02.2014, 26.02.2014). Totodată, a întocmit planificarea serviciilor în aşa fel încât unii lucrători au fost nevoiţi să facă <forţare> de program, intrând din schimbul 2 în 1, în contradicţie cu ordinul 577/2008.
Cu ocazia pregătirii tactice, domnul Vlăsceanu filmează lucrătorii fără acordul lor şi cu toate că aceştia execută aplicaţii după proceduri clasificate, gestul său fiind echivalent cu multiplicarea neautorizată a documentelor secrete”.