Din ce în ce mai multe persoane aleg să-şi cumpere maşini cu volan pe dreapta. Principalul motiv este acela al preţului, sunt foarte convenabile. Însă aceste autoturisme sunt periculoase şi pot provoca adevărate tragedii, fiind mai greu de condus, iar vizibilitatea, cu mult redusă.


 

Mulţi dintre şoferi aleg maşinile cu volan pe dreapta, aduse din Marea Britanie, pentru că sunt extrem de accesibile: 2.000 euro pentru o maşină de lux, scrie cugetliber.ro. Însă aceşti conducători auto nu se gândesc şi la pericolele la care sunt expuşi şi la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic. Dacă te afli singur într-o astfel de maşină, depăşirea este aproape imposibilă, pentru că vizibilitatea este aproape de zero.

 

Poliţiştii rutieri constănţeni afirmă faptul că din cauza maşinilor cu volanul poziţionat englezeşte s-au produs, de-a lungul timpului, evenimente rutiere grave, chiar şi mortale.

 

Legislaţia în vigoare nu prevede nicio interzicere a circulaţiei maşinilor din Marea Britanie. Însă aceste tipuri de autoturisme sunt mult mai greu de condus şi nu te poţi asigura cum trebuie.

 

Cât costă mutarea volanului pe partea stângă

 

Vânzătorii de maşini tradiţionale se tem de concurenţa celor care aduc autoturisme cu volan pe dreapta, pentru că acestea se vând la jumătate de preţ, iar proprietarul e dispus în continuare să negocieze. Aceste maşini pot fi înmatriculate în România fără probleme, singura modificare pe care proprietarul trebuie să o facă fiind reglarea farurilor.

 

"Singurul motiv pentru care şi-ar dori cineva o astfel de maşină este faptul că sunt foarte ieftine. Însă mulţi fac prostia de a cumpăra o maşină de lux cu volan pe dreapta, fără să ţină cont cât costă întreţinerea. Astfel, imediat ajung să o vândă, pentru că nu-şi permit să bage bani în ea. Tot ce trebuie să faceţi e să schimbaţi farurile, pentru că ele sunt proiectate să bată într-o parte (în exteriorul carosabilului), astfel încât să nu orbească pe cei care vin din faţă. Deci farurile lor pe drumurile noastre bat fix pe dos, şi nu se pot regla. Dacă până la urmă nu vă puteţi acomoda, vă este frică în curbe sau când vă angajaţi într-o depăşire, atunci puteţi schimba volanul de pe dreapta pe stânga. O să plătiţi însă pentru asta cam 2.000 de euro", explică mecanicii auto.

 

Ce recomandă poliţiştii

 

"Poziţia conducătorului trebuie să fie către centrul drumului, pentru a avea un câmp vizual cât mai bun. În plus, este un inconvenient şi faptul că schimbătorul este pe partea stângă, ceea ce îl poate încurca pe şofer", au precizat oamenii legii.

 

În aceste condiţii, sfatul poliţiştilor este să nu fie achiziţionate autoturisme cu volanul pe dreapta.

 

Registrul Auto Român a încercat de cel puţin două ori de-a lungul anilor să interzică înmatricularea maşinilor cu volan pe dreapta, însă acest lucru nu este posibil conform legislaţiei europene, recunosc oficialii Registrului Auto Român.

 

Singura ţară europeană care a interzis înmatricularea acestor autoturisme este Polonia.



ROMÂNII AU TALENT 2014. Trupa basarabeana Brio Sonores a câştigat, vineri seară, finala emisiunii "Romanii au talent". Un fost membru şi totodată iniţiatorul grupului îi acuză pe cei opt câştigători că nu aveau voie să participe la competiţie cu numele de Brio Sonores.

 
 
 

ROMÂNII AU TALENT 2014. Grupul de tenori din Republica Moldova Brio Sonores a avut initial noua membrii si a fost infiintat de Ion Bratescu, Prim Maestru de Cor la Teatrul National de Opera si Balet Chisinau. Vara trecuta, la preselectii, cand nimeni nu se gandea ca Brio Sonores ar putea lua marele premiu, tenorii au venit in echipa completa, de noua. Problemele au inceput sa apara insa la inceputul acestui an, cand presa din Republica Moldova a relatat pe larg faptul ca grupul este la un pas sa se desfiinteze dupa ce Bratescu s-a certat cu colegii lui, scrie wowbiz.ro.

 

Cu toate astea, formatia a continuat sa apara la emisiunea de la PRO TV fara liderul si dirijorul ei si chiar a reusit sa ia marele premiu. Ion Bratescu a parasit grupul, insa sustine ca numele inca ii apartine.

 

Problema este ca cei opt tenori ramasi in trupa nu au acordul lui Bratescu sa activeze sub numele de Brio Sonores, cu atat mai mult sa participe la un show de televiziune de unde sa plece acasa cu 120.000 de euro. Cel putin asta sustine Ion Bratescu. Pe de alta parte, baietii se apara, spunand ca in semifinala si finala, ei nu s-au bucurat de aportul fostului lor coleg, deci premiul li se cuvine pe drept.

 

Ion Bratescu a iesit in presa zilele trecute si a confirmat ca s-a certat cu ceilalti tenori, precizand ca Brio Sonores este proiectul lui, insa deocamdata s-a abtinut sa vorbeasca mai mult despre scandalul din interiorul trupei.

 

"Ma bucur ca numele pe care l-am pus este pe buzele a multor oameni si proiectul meu este apreciat de o multime", a declarat Bratescu pentru wowbiz.ro.

 

Brio Sonores s-a infiintat in anul 2009, in cadrul Seminarului Teologic "Sfintii Trei Ierarhi" de pe langa Manastirea Zabriceni, initial fiind un cor bisericesc. Colectivul a avut o evolutie calma pina in in anul 2013, cand a inceput sa abordeze genul pop-opera, de atunci a inceput sa cunoasca un mare succes, evoluind in orice tipuri de evenimente. Au participat la diferite concursuri si festivaluri nationale si internationale. La formare a participat fiecare membru in parte, muncind si sacrificind in aceeasi masura timp si resurse pentru dezvoltarea "Brio Sonores" Formatia acum are 8 membri Varsta este cuprinsa intre 22 si 35 de ani. Valeriu, Adrian si Alexei sunt solisti ai Teatrului de Opera si Balet, iar restul sunt studenti ai Academiei de Muzica, Teatru si Arte Plastice. Toti au pornit de la cor bisericesc si astfel au continuat impreuna sa creeze ceva nou, ceva unic la noi in tara. Toti au studii muzicale. Muzica este si hobby, si lucru, si tot timpul, chiar si acasa cantam. :) Inspiratia vine de la cei mai buni interpreti de muzica academica din lume, ne inspiram, dar in aceeasi masura vrem sa nu plagiem, sa cream ceva nou. Deoarece activam in incinta Teatrului de Opera, repetitiile le facem in teatru, conditiile fiind cit de cit decente, pina vom ajunge sa avem studioul propriu. Oficial nu suntem sustinuti de nimeni, dar neoficial sunt niste oameni cu un suflet enorm care au grija de noi cand au posibilitate"

 

 

"Cantam in cafastrul Manastirii Horesti in fiecare duminica, unde ne rugam si ii multumim lui Dumnezeu pentru tot ce face pentru noi. Suntem toti foarte buni prieteni, doar asa reusim sa mergem inainte si sa ne intelegem in orice moment. Pentru noi acest proiect este deja familia noastra, nu am putea trai fara el, nu am putea fara emotiile pe care le traim in timpul prestatiilor noastre, fara energia calda a publicului. Familiile ne sustin intru totul, sunt alaturi de noi si cred in noi si in Brio Sonores. Peste 5 ani vedem formatia pe cele mai frumoase scene ale lumii Unul dintre cele mai frumoase momente a fost in timpul preselectiei "Romanii au talent" cind sala arhiplina a Teatrului de Opera ne-a aplaudat minute in sir, noi fiind ca in alta dimensiune, o traire unica, niste senzatii noi si extraordinare pentru noi, iar Andra a venit, ne-a pupat in parte pe fiecare si ne-a dat cartea verde, care ne duce direct in semifinala! A fost un moment unic pentru noi! Noi muncim sa devenim cat mai buni posibil! La "Romanii au talent" am hotarit sa venim deoarece vrem sa fim auziti, vrem sa stie lumea de acest gen care se bazeaza pe vocea naturala-vie, care prin vibratia suflletului creeaza o melodie pentru alt suflet care asculta. Ne-am hotarit de indata ce am auzit de preselectia nationala. Experienta de la "Romanii au talent" a fost unica, impresionanta, deoarece am putut sa aratam oamenilor produsul muncii noastre de ani buni. Mergem la concurs sa facem un test, sa aflam la ce nivel suntem, dar si cu toata speranta sa castigam! Daca am castiga, am investi banii intr-un studio propriu unde sa realizam toate ideile noastre musicale", spuneau membrii trupei Brio Sonores înainte de FINALA ROMÂNII AU TALENT.



 

Lanţul de iubire dintre dintre Carmen şi Franco nu s-a rupt. Cei doi au fost surprinşi împreună într-un mall din Capitală. Ba mai mult, surse din anturajul familiei Minune spun că manelistul a acceptat ca fiica lui să se căsătorească.

 
 

Despărţirea a durat doar o zi, pentru că, Carmen şi Franco au fost surprinşi luni în timp ce intrau în locuinţa băiatului. Au zăbovit doar câteva minute, şi-au schimbat hainele, apoi s-au urcat în grabă într-un taxi care îi aştepta în faţa porţii şi au pornit spre mall. Carmen şi-a aranjat părul la coafor, în timp ce Franco îşi făcea unghiile.


Se pare că manelistul s-a împăcat cu ideea "căsătoriei" fiicei lui.

 

Potrivit spynews.ro, se pare că Adi Minune l-a chemat pe Franco să vină să o ia pe Carmen de la el de acasă. Manelistul a fost foarte supărat pe fata lui pentru fugă, dar revederea i-a înmuiat inima. Astfel, artistul a decis să nu se mai opună poveştii de dragoste. Luni, mama lui Franco a confirmat povestea şi a declarat că Franco i-a cerut mâna lui Carmen: "Fiul meu i-a cerut mâna lui Carmen".



 

 

Gupta Swami, profetul care a fost dat afara din tara de familia Ceausescu in anul 1983 pentru profetiile sale scandaloase a facut noi profetii despre de Romania.

 

 

Acesta spune ca Traian Basescu urmeaza sa fie asasinat de dusmanii din opozitie, in calitate de presedinte, iar locul sau va fi luat de un nou conducator de pe teritoriul Bucovinei. Daca ne gandim bine Traian Basescu isi termina mandatul in anul 2014, iar la conducerea partidului pe care il coordoneaza din umbra presedintele, – Miscarea Populara - este Eugen Tomac, care provine exact de pe aceste meleaguri. Urmariti profetiile realizate in anul 2004 de Gupta Swami si va puteti pronunta daca avea dreptate Elena Ceausescu cand a declarat ca este un sarlatan, scriu cei de la caplimpede.ro.

 

Romania va avea un conducator din BUCOVINA

 

“De pe teritoriul Bucovinei se va ridica un om bun, intelept si credincios intru Dumnezeu, care va fi tare ca o stanca. El va conduce acest popor cu o mana de fier, dar, totodata, va fi un om bun, intelept si drept. Acest mare conducator va opri prabusirea natiunii romane si tot el, prin activitatea sa plina de intelepciune, o va inalta in fruntea statelor de pe glob”.

 

Moartea actualului presedinte (Basescu) va declansa apoi in Romania tulburari sociale fara precedent

 

„In viitor va incepe un infiorator razboi mondial – cel de-al treilea si ultimul – ce va fi declansat si intretinut de fortele oculte satanice ce conduc la ora actuala omenirea. Romania va participa la acest razboi inca inainte de extinderea si transformarea lui intr-un razboi de anvergura mondiala, din cauza politicii naroade a conducatorilor ei (sunt semnificative, in aceasta directie, nenumaratele stiri care deja au aparut si continua sa apara pe ici, pe colo in presa din Romania si care anticipeaza acest razboi: «Romania se pregateste de razboi», «Presedintele Basescu este loial si aservit politicii Israelului!», «Va fi, oare, tarata Romania in razboiul altora fara stirea poporului?»). Datorita declansarii celui de-Al Treilea Razboi Mondial, tinerii din aceasta tara (romani) vor muri in numar mare, pe capete, in unele tari straine in locul unor straini, razboindu-se pentru o cauza ce este complet straina de interesele romanilor.

 

Presedintele Romaniei (Basescu) va fi ucis pana la urma intr-un atentat ce va fi pus la cale de opozantii lui dintr-unul dintre partidele de guvernamant. La scurt timp dupa moartea sa, fariseismul criminalilor ce se vor afla la conducerea Romaniei va declansa tulburari sociale fara precedent ce se vor propaga asemenea unui bulgare de zapada ce se rostogoleste vertiginos, declansand o imensa avalansa pe panta nenorocirilor romanesti.”

 

Romania va deveni pilonul noii oranduiri internationale pe aceasta planeta

 

„Raportul de forte se va transforma radical in lume la incheierea ultimului razboi mondial. Tarile ce vor fi puternic spiritualizate vor dobandi apoi suprematia mondiala. Trebuie sa stiti ca tarile noastre, India si Romania, vor deveni in acele vremuri pilonii principali pe care se va sprijini noua oranduire internationala ce va apare atunci.

 

Grecia, Japonia, Franta si Rusia (ce va fi aproape in totalitate spalata de ateism si comunism printr-o miscare sociala ce va fi chiar mai brutala decat cea romaneasca) vor deveni niste "sui generis", coloane de sustinere a dezvoltarii mondiale, dezvoltare ce va fi bazata mai mult ca niciodata pe spiritualitate, pe cultura, pe religie, pe buna intelegere, pe iubire si pe arta, iar nu pe regulile reci ale unor economii mercantile, egoiste si lipsite de suflet. Anumite structuri statale lipsite de suflet vor dispare din istorie si printre acestea amintim SUA, Uniunea Europeana si NATO. Toate acestea se vor prabusi si vor disparea. SUA se va prabusi deoarece are picioare de lut si fiindca structurile sociale in aceasta tara au fost consolidate pe minciuna si pe felurite premise false. Slabiciunea SUA va fi demonstrata adeseori in cursul celui de-Al Treilea Razboi Mondial, in urma caruia hegemonia SUA va disparea.”

 

Militarii romani isi vor folosi experienta in obtinerea unor victorii glorioase atunci cand vor apara Romania

 

„Va marturisesc ca ceea ce mi-a purtat pasii spre pamantul binecuvantat al Bucovinei este in special faptul ca am avut unele viziuni in conformitate cu care, intr-un viitor nu prea indepartat, de aici se va inalta, in intampinarea destinului sau, cea mai puternica personalitate politica a Romaniei pe care o va cunoaste, poate, mileniul care a inceput. Tocmai datorita acestor viziuni referitoare la viitor pe care le-am avut, am venit sa ma familiarizez cu aceste locuri sfinte de unde isi va porni activitatea acest mare Mantuitor al omenirii viitoare… si trebuie sa recunosc ca aceasta personalitate grandioasa va avea o multime de calitati exceptionale. Acum sunt sigur de toate acestea dupa ce am vizitat ceea ce as putea numi „stalpii spiritualitati romanesti“, concretizati in incomparabilele si genialele opere de arta care sunt manastirile Moldovei. Asa cum va spuneam, de pe teritoriul Bucovinei se va ridica un om bun, intelept si credincios intru Dumnezeu care va fi tare ca o stanca. El va conduce acest popor cu o mana de fier, dar, totodata, va fi un om bun, intelept si drept. Pana la acea data cand se va afirma ca un mare conducator charismatic, el nu va fi de nimeni cunoscut. Acest mare conducator va opri prabusirea natiunii romane si tot el, prin activitatea sa plina de intelepciune, o va inalta in fruntea statelor de pe glob. Sub conducerea sa, Romania va ajunge, la scurt timp dupa aceea, la cea mai mare extindere teritoriala din intreaga sa existenta si va atinge cea mai mare inflorire economica. In acele vremuri, militarii romani vor fi adusi in tara de pe fronturile unde luptau anapoda, fara niciun tel, si isi vor folosi experienta in obtinerea unor victorii impotriva celor care vor ataca aceasta tara, iar faptele lor de arme vor fi la fel de glorioase ca si acelea ale inaintasilor lor. Trebuie sa stiti ca toate acestea vor fi posibile deoarece ei vor avea un tel nobil, o cauza dreapta si un conducator bun si intelept, care va fi capabil sa-i calauzeasca. In secolele urmatoare, Romania va juca un rol preponderent in viata spirituala, politica, sociala si economica a acestei planete.”

 

Averile obtinute prin furt si inselaciune ale celor care s-au imbogatit dupa anul 1989 vor fi pierdute si se vor risipi

 

„In timpul acestei noi revolutii care va izbucni in viitorul apropiat in Romania, zeci de mii de romani vor muri sub pretextul infaptuirii dreptatii care era asteptata de atatia ani. In timpul acelei revolutii ce va izbucni in Romania va incepe apoi o adevarata «vanatoare de vrajitoare» impotriva vechilor comunisti, cat si a tuturor acelora pe care voi, cei din aceasta tara, ii numiti fostii securisti. In timpul acelei revolutii, Romania se va scalda pur si simplu intr-o mare baie de sange ce va fi pe alocuri asemanatoare cu ceea ce se petrece in filmele despre personajul Dracula pe care le-ati vizionat (ecranizarile romanului scriitorului Bram Stoker). Luati aminte ca atunci, in timpul acelei noi revolutii, vor muri atat multi oameni ce au fost vinovati, cat si multi oameni nevinovati. Pentru o anumita perioada de timp, atunci cand acea revolutie se va dezlantui, autoritatea de stat din Romania va disparea aproape in totalitate. Opinia publica internationala va fi profund socata de ceea ce se va petrece atunci in aceasta tara, dar datorita faptului ca va fi preocupata de propriile ei probleme si de dificultatile pe care le va face sa apara cel de-Al Treilea Razboi Mondial, va ramane in expectativa si nu va interveni in aceasta tara. Atat datorita lipsurilor, cat si datorita bolilor care se vor declansa si a crimelor care se vor comite in timpul acestei noi revolutii, toate acestea combinandu-se si cu cel de-Al Treilea Razboi Mondial, populatia Romaniei se va reduce considerabil, aproape la jumatate. Averile obtinute prin furt si inselaciune ale celor care s-au imbogatit dupa anul 1989 vor fi pierdute, dupa cum si merita acesti talhari, si se vor risipi. O parte din aceste averi vor ajunge pana la urma in mainile rebelilor si ale revolutionarilor ce vor scapa de sub orice autoritate statala. Din acest haos insangerat, Romania va iesi pana la urma mult purificata.”

 

 

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena care se celebrează anual la 21 ale lunii mai este cea mai mare sărbătoare creștină a bisericii ortodoxe din această lună.


 

În ziua de 21 mai, la pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în calendarul popular întâlnim o sărbătoare dedicată păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în aceasta zi, păsările îşi învaţă puii să zboare, potrivit traditii-superstitii.ro.

 

Există, în ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția, și anume:

 

  • mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului;
  • în unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca;
  • podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii;
  • ziua de Sfântul Constantin și Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului;
  • femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, folosesc tămâie și stropesc cu aghiasmă;
  • pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.


Televiziunea digitală terestră, anunţată ca fiind o alternativă viabilă pentru televiziunea digitală prin cablu, IPTV sau satelit, nu va aduce mari modificări pe piaţa românească de retransmitere a canalelor din cauza limitărilor tehnice pe care le are. 

 

 

 

România va trebui să treacă la televiziunea digitală până pe data de 17 iunie 2015. Pentru a putea recepţiona posturile TV retransmise de multiplexuri, clienţii trebuie să îşi achiziţioneze un televizor care să încorporeze un tuner digital DVB T2  sau să achiziţioneze un receiver DVB T2.

 

Potrivit reprezentanţilor ANCOM, în standardul DVB-T2, care este impus prin strategie, se pot transmite cu circa 30% mai multe programe decât în standard DVB-T. Numărul de programe depinde de varianta de sistem aleasă. De exemplu, se pot transmite 6 programe HD sau o combinaţie de programe HD şi SD cum ar fi 4 HD şi 6 SD.

 

Cunoscând apetitul crescut al românilor, care sunt unii dintre cei mai mari consumatori de programe TV din Europa, experții din piață sunt de părere că televiziunea digitală terestră nu va prinde, iar costurile pentru schimbarea receptoarelor pentru DVB-T2 nu sunt tocmai de neglijat.

 

Uitându-ne atent la grilele marilor jucători ai pieţei de retransmisie, putem vedea că UPC transmite în sistem digital 147 canale SD şi 23 canale HD, Romtelecom furnizează 125 de canale SD şi  20 de canale HD, RCS&RDS retransmite 104 canale SD şi 19 canale HD, iar Orange transmite 67 de canale SD şi 45 de canale HD.

 

La licitaţia pentru cele cinci sisteme multiplex s-au înscris doar două companii: RADIOCOM, compania de stat de telecomunicaţii care doreşte multiplexul care va retransmite canalele telviziunii publice, şi RCS&RDS, care ar putea lua multiplexul doar pentru retransmiterea canalelor Digi la nivel naţional.

 

“RADIOCOM dorește să participe la licitație pentru MUX 1, care va avea posibilitatea de transmitere free to air în condiții transparente, concurențiale și nediscriminatorii a posturilor publice și private de televiziune, care se transmit în prezent în sistem analogic terestru”, au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii companiei de stat.

 

Dar de ce nu au fost multiplexurile atractive şi pentru ceilalţi operatori de comunicaţii? Limitările de natură tehnică au îndepărtat ceilalţi mari operatori să investaescă în acest model de business, susțin aceștia.

 

Vodafone, care este singurul mare operator care nu deţine în portofoliu servicii de televiziune, nu avea de ce să se înscrie pentru că nu ar fi avut nici o şansă să se bată cu Romtelecom, RCS&RDS, Orange şi UPC. 

 

I-am întrebat şi pe cei de la Romtelecom-Cosmote de ce nu s-au înscris în această licitaţie pentru televiziune digitală terestră.

 

“Romtelecom deține deja un portofoliu de tehnologii care ne permite să livrăm servicii de televiziune de cea mai înaltă calitate, disponibile pentru toți românii. Integrarea soluțiilor DVBT în portofoliul existent nu este o prioritate strategică pentru companie. Obiectivul nostru este creșterea acoperirii cu internet de mare viteză prin tehnologia FTTx - viteze de până la 1Gbps sunt în prezent disponibile în 4 orașe. Investiții semnificative sunt planificate pentru 2014, în principal pentru extinderea acoperirii 4G și FTTH”, au declarat, pentru ECONOMICA.NET, reprezentanţii Romtelecom-Cosmote.

 

RADIOCOM furnizeză în acest moment servicii de televiziune digitală DVB-T în Bucureşti şi Sibiu, în urma unui proiect pilot, iar după atribuirea multiplexului DVB T2 le va integra în noua reţea.

 

“În momentul de față, pe cele 2 multiplexuri DVB-T ale proiectului pilot al RADIOCOM, se transmit următoarele programe, în compresie MPEG-4. Multiplexul nr. 1 (canal 54 Bucureşti, canal 54 Sibiu): TVR 1, TVR 2, TVR-HD şi multiplexul nr. 2 (canal 59 Bucureşti, canal 47 Sibiu): TVR 3, TVR News, Kanal D, Prima TV, Music Channel, Antena 3 în Bucureşti şi Antena 1 Sibiu cu compresie MPEG-2 în Sibiu”, au mai spus reprezentanţii RADIOCOM.

 

Ministrul pentru Societate Informaţională, Răzvan Cotovelea declara în acestă primăvară într-un interviu acordat ECONOMICA.NET că RADIOCOM va ieşi pe piaţă cu o ofertă avantajoasă pentru clienţii rezidenţiali, iar reprezentanţii companiei de stat confirmă acest lucru.

 

“După finalizarea licitației și pe măsura extinderii rețelei și a acoperirii, vom putea ieși pe piață cu o ofertă integrată, care să includă Internet, telefonie și programe TV”, au mai spus cei de la RADIOCOM.

Prim-ministrul Victor Ponta a cerut ministrului de Justiţie, Robert Cazanciuc, să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii, referitor la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia este bine că DNA a oprit arestările în campania electorală pentru ca votul de duminică să nu fie influenţat de aceste proceduri.

 
 

"Am văzut declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, anume că a oprit arestările în campania electorală. Este o declaraţie iresponsabilă. Domnul ministru, vă rog să sesizaţi Consiliul Superior al Magistraturii. Dacă nici asta nu este o intervenţie brutală în justiţie...", s-a adresat Victor Ponta ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, la începutul şedinţei de Guvern.

 

"În primul rând este o minciună. Nu cred că preşedintele poate opri dosare, dar când preşedintelui statului afirmă asemenea lucruri, cred că trebuie sancţionat", a adăugat Ponta.

 

Premierul a adăugat că prin sesizarea CSM se doreşte să dea "un semnal foarte clar" că nici preşedintele, niciun alt om politic nu poate să oprească sau să dea drumul la arestări şi că Justiţia din România funcţionează nu pe criteriul campaniilor electorale, ci pe criteriul aflării adevărului şi al respectării legii.

 

"Mi se pare absolut inadmisibilă declaraţia, chiar dacă a fost făcută într-o campanie, în care, desigur, preşedintele nu are ce să caute. Trebuie să dăm un semnal foarte clar că s-a terminat cu perioada în care preşedintele ţării spunea când arestează DNA-ul şi când nu arestează", a precizat Ponta.

 

Traian Băsescu susţine decizia DNA de a opri arestările în campania electorală. Preşedintele a declarat, pentru Tele M, că dacă procurorii DNA ar fi continuat să aresteze politicieni, alegătorii ar fi fost influenţaţi în decizia de vot.

 

"Cred că au facut foarte bine ca pe perioada campanei, şi se întîmplă în toate ţările civilizate, să nu vină cu arestări pentru că pot influenţa campania", a spus preşedintele fiind invitat să comenteze faptul că DNA nu mai operează, în ultima vreme, arestări în mediul politic.

 

Pe de altă parte, Băsescu a negat că procurorii anticorupţie şi-ar fi suspendat de facto activitatea până după alegerile europarlamentare. "Nici acum nu este stopată activitatea DNA. Sunt foarte multe dosare care se derulează şi la DNA şi la DIICOT, deci nu e un semn că nu şi-ar face treaba DNA-ul", a conchis Traian Băsescu.



Ministerul Sănătăţii desfăşoară cea mai amplă acţiune de control în spitalele din România, care are ca scop scoaterea din sistem a celor care îl prejudiciază, a anunţat marţi, ministrul Nicolae Bănicioiu.

 
 

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, s-a referit şi la dosarul reţetelor false cu medicamente oncologice şi hematologice şi a precizat că acesta îi confirmă temerea că banii "oricum insuficienţi" din Sănătate erau cheltuiţi în mod fraudulos sau ineficient, potrivit Agepres.

 

Nicolae Bănicioiu a subliniat că ministerul pe care îl conduce nu mai tolerează astfel de practici şi că este mai hotărât ca niciodată să le pună capăt. "Până acum, lucrurile erau posibile pentru că sistemul nu funcţiona. Aşa s-a ajuns la situaţia în care oamenii au fost păcăliţi şi păgubiţi", a spus ministrul Sănătăţii.

 

Luni, 19 mai, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a dat deciziile după incidentele de la derby-ul Petrolul – Steaua, încheiat la egalitate, scor 0-0. Iată ce a hotărât comisia:

 

 

 

“In baza art. 62.1.a + 63.1.b + 63.2.4.a, se sanctioneaza jucatorul Santos Pires Romario (FC Petrolul) cu suspendare pentru 4 jocuri si o penalitate de 6.000 lei. In baza art. 50.1, se sanctioneaza jucatorul Peterson Pecanha (FC Petrolul) cu suspendare pentru 2 jocuri si o penalitate de 3.000 lei. In baza art.82.1. si alin.3, lit.a si lit.c, coroborat cu art 83.2.d, cu aplicarea art. 44.1, se sanctioneaza clubul FC Petrolul Ploiesti cu masura desfasurarii a 2 (doua) jocuri pe teren propriu, fara spectatori in peluzele stadionului rezervate suporterilor gazda si penalitate sportiva de 30.000 lei. In baza art. 12.a si art.14.bis, se sanctioneaza dl. Cristi Vlad (director sportiv FC Petrolul) cu “Avertisment”.

 

In baza art. 82.1 modifcat 2.3, lit.d, raportat la art. 83.2.e, se sanctioneaza clubul FC Steaua cu o penalitate de 60.000 lei. In baza art. 12.a si art. 14.bis, se sanctioneaza dl. Tene Florin (antrenor portari la FC Steaua) cu “Avertisment.”

În perioada 3-5.05.2014 s-a desfăşurat în Georgia, la Tbilisi, Concursul Internaţional de Proiecte IYIPO (International Project Olympiad for Young Inventors).

 

 

La această competiţie, aflată la a 8-a ediţie, au fost înscrise peste 120 de proiecte din 35 de ţări, ce au concurat la secţiunile Matematică, Fizică, Biologie, Inginerie, IT.

 

La secţiunea IT au participat 5 echipe din România.

 

Nicholas David Canţăr Gogitidze şi Vlad Ionescu, elevi în clasa a 5-a la Şcoala Internaţională Spectrum Ploieşti s-au calificat la IYIPO în urma câştigării concursului First Step de la Bucureşti, din luna februarie. La Tbilisi, ei au obţinut medalia de argint cu proiectul Easy C++, o aplicaţie pentru sistemele de operare Android şi Windows, care îi ajută pe elevii începători să înveţe să utilizeze limbajul de programare C++.

 

Marius Gavrilescu, elev în clasa a 11-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, a obţinut medalia de argint cu proiectul Gruntmaster, un site destinat pregătirii olimpicilor la informatică.

 

De asemenea, din partea Şcolii Internaţionale Spectrum din Ploieşti, au mai participat Vlad Adumitroaie şi Teodora Niculescu (clasa a 7-a) cu aplicaţia QR Code in Modern Schools şi echipa formată din Selim Hişil şi Olivia Solomitchi (clasa a 6-a, respectiv a 8-a), cu proiectul video White Paper.

 

Cu acest prilej, Şcoala Internaţionala Spectrum din Ploieşti organizeaza o conferinta de presa vineri, 23 mai, ora 14:00, la care sunt invitati oameni de presa interesati sa descopere o altfel de scoala si o abordare aparte a mediului educational. Cei care doresc sa participe sunt asteptati vineri, la sediul scolii private "Spectrum" situat pe strada Infratirii Nr. 4, (in intersectia cu str. Minerva).

 

Email :  info@ploiesti.spectrum.ro
Web Site :  http://www.spectrum.ro

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.