AFI Palace Ploiești se va transforma timp de trei zile în universul copiilor, în care cei mici se vor putea bucura de competiţii şi spectacole de dans, ateliere de pictură, bricolaj, prezentări de modă, ateliere educative, concursuri şi alte surprize.

 

 

 

Prichindeii vor fi răsfăţaţi încă de vinerea aceasta, când vor putea să participe la ateliere de pictură și facepainting în intervalul 11:00 – 18:00 şi să asiste la un show de dans organizat cu ajutorul Fabis Dancers între 16:00 şi 16:30.

 

Mai mult decât atât, între 17:00 şi 19:00, școala de dans Simona Badicu va susţine o paradă de modă cu copii, iar Bosch va organiza ateliere de bricolaj pe tot parcursul zilei.

 

Sâmbătă, atelierele de pictură, facepainting și bricolaj vor continua în acelaşi program, iar AFI Palace Ploiești îi va provoca pe pasionaţii de dans să se înscrie într-o competiţie care se va desfşura în intervalul 14:00 – 17:00. 8 trupe s-au înscris până în momentul de față și îşi aşteaptă adversarii cu o coregrafie inedită. Doritorii se vor putea încălzi pe scenă participând la sesiunea de fitness susținută de Moving Express, chiar cu 15 minute înainte de începerea competiţiei.

 

Pentru 1 iunie, AFI Palace Ploieşti a pregătit şi mai multe activităţi, printre care se numără Ceremonia de Premiere a concursului Prichindelul Poliglot în cadrul căreia, peste 170 de copii vor primi cadouri şi alte surprize. Aceasta va avea loc în intervalul 12:00 – 13:30 și va oferi recunoaștere celor mai talentați copii.

 

Tot duminică, vizitatorii se vor putea bucura de spectacolul de muzică şi dans organizat cu sprijinul Comunităţii Elene, iar cei mici vor putea participa la un curs educativ despre măsurile de siguranţă în cazul incendiilor, în parcarea de la intrarea Dalia unde vor fi amplasate două autospeciale de către Falck Fire Services SRL.

 

Pentru mame și fetițele lor, AFI Palace Ploiești a pregătit o zonă special amenajată, unde acestea vor putea încerca cele mai moderne coafuri. Tot în această zonă, Yves Rocher va oferi ședințe de make-up gratuite, sâmbătă și duminică în intervalul 12:00-18:00.

 

Ziua de 1 iunie va fi marcată și de compania Nestle, prezentă în AFI Palace Ploiești cu sampling de produse pentru cei mici.

 

Pentru detalii suplimentare, puteți accesa site-ul www.afipalaceploiesti.ro, sau pagina de facebook www.facebook.com/AFIPalacePloiesti.

VOCEA ROMANIEI. Sezonul 4 al emisiunii VOCEA ROMANIEI aduce surprize de proporţii. Juraţii de la Vocea României pornesc în căutarea celei mai spectaculoase voci din ţară. 

 
 

Loredana, Marius Moga, Smiley si Pavel Bartos vor continua aventura pentru gasirea celei mai bune voci din Romania.

 

"Ma bucur sa incep iar cautarea de oameni frumosi, cu voci fantastice. Sunt sigura ca show-ul va fi si mai palpitant ca pana acum, asa ca ii astept pe cei mai buni concurenti sa ma uimeasca cu totul!", sustine Loredana.

 

Marius Moga, compozitorul roman care a cucerit o lume intreaga cu creatiile sale, va face din nou parte din juriul emisiunii "Vocea Romaniei". "Am multe idei si planuri muzicale, iar la aceasta editie voi cauta vocile perfecte, cu care sa le pun in practica!", spune Marius Moga.

 

De asemenea, Smiley, unul dintre artistii preferati ai romanilor, revine pentru noul sezon "Vocea Romaniei". Smiley a fost antrenorul invingator al primului sezon, alaturi de elevul sau, Stefan Stan.

 

Pavel Bartos revine in aceasta toamna in ipostaza de prezentator al Vocii Romaniei. 

 

Caravana "Vocea Romaniei" ajunge pe 8 iunie in Cluj-Napoca, pe 15 iunie in Iasi si pe 22 iunie la Timisoara. Turul prin tara se incheie in orasele Bucuresti, cu preselectiile de pe 28 si 29 iunie, si Constanta (13 iulie).

 

Al patrulea sezon Vocea Romaniei va incepe in septembrie.



 

Masterchef este una dintre emisiunile care continuă și anul viitor. Cel puțin, asta se înțelege din ultimul comunicat de pe site-ul oficial al emisiunii, iar producătorii vin cu surprize de proporții.

 
 
 

Masterchef: Cel de-al patrulea sezon este în plină desfășurare, iar producătorii anunță că vor avea loc preselecții pentru sezonul al cincilea.

 

Petru Buiuca, Aida Parascan și Elena Lasconi sunt cei trei câștigători ai primelor trei sezoane. Potrivit unor surse din interiorul postului, Jesica va câștiga sezonul al patrulea și titlul de Masterchef al României, scrie Yahoo Romania.

 

Caravana Masterchef ajunge în patru orașe

 

Al cincilea sezon "MasterChef" invită pasionații de gătit să se înscrie pe site-ul masterchef.protv.ro și să arate României de ce sunt în stare. După perioada de înscrieri, urmează caravana în patru mari orașe din țară, care va da șansa celor înscriși să-și demonstreze abilitățile culinare.

 

Caravana "MasterChef" ajunge pe 7 iunie în Cluj-Napoca, pe 14 iunie în Iași, iar pe 21 iunie la Timișoara. Turul prin țară se încheie la București, cu preselecțiile de pe 5 și 6 iulie. În cadrul probelor preliminare, participanții sunt invitați să aduca propriile preparate, deja pregătite, pentru a dovedi locul pe care îl merită în cadrul competiției.

 

Pregătirile pentru noul sezon al emisiunii vin, însă, cu o schimbare pe care nimeni nu o aștepta.


Potrivit unor surse din interiorul PRO TV, cei trei chefi au fost dați afară, pe nepusă masă, fără prea multe explicații.

 

Astfel, Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au fost anunțați, chiar zilele trecute, că au fost puși pe liber, iar producătorii "Master Chef" deja organizează un casting pentru a alege noii membri ai juriului.

 

Până la această oră nu se cunosc motivele care au dus la schimbarea radicală a juriului popularului concurs de gătit.



 

Mai multe hipermarketuri din Capitală au fost luate la bani mărunţi de oamenii legii. Poliţiştii din Bucureşti fac zeci de controale, deoarece există suspiciunea că se vinde apă îmbuteliată contrafăcută, informează România TV.

 

 

Oamenii legii efectuează, joi, mai multe controale la hipermarketurile din Capitală. Există suspiciuni că apa minerală ar fi contrafacută. În urma verificărilor, apa minerală suspectă va fi retrasă de la comercializare.

 

"Se fac verificări pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Este vorba de un tip de apă minerală despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcută. Urmează ca apa să fie ridicată şi să se stabilească dacă este apă minerală sau nu", a declarat, la România TV, Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.

 

Această apă contrafăcută poate fi extrem de periculoasă pentru sănătate, mai ales pentru sănătatea copiilor.

 

"Consumatorul este înşelat. O astfel de apă care nu este ceea ce se pretinde a fi poate duce la multe boli. Calitatea microbiologică poate fi periculoasă pentru sănătate, mai ales pentru sănătatea copiilor. Este foarte greu să îţi dai seama ce fel de apă este, mai ales dacă apa nu are o turbiditate sau un miros care să ne atragă atenţia", a declarat, la România TV, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

 

 

Pauline Potter, in varsta de 47 de ani, a intrat in Cartea Recordurilor anul trecut si a fost desemnata cea mai grasa femeie din lume, cu o greutate de 317 kilograme.
 
 
 
 

Femeia a gasit insa o modalitate putin mai neobisnuita de a slabi: a apelat la partide lungi de sex cu sotul ei. A reusit astfel sa slabeasca nu mai putin de 45 de kilograme.


"Nu ma pot misca mult in pat, insa ard 500 de calorii la fiecare partida de sex. Este un exercitiu foarte eficient", spune femeia.



Pauline Potter, care ajunsese sa consume si pana la 10.000 de calorii pe zi, spera sa ajunga la o greutate de 240 de kilograme cu ajutorul sotului ei. Cei doi au ajuns astfel sa faca sex de 7 ori pe zi.

 

"Chiar daca un picior de-al ei cantareste mai mult decat mine, reusim sa facem in asa fel incat partidele de sex sa fie placute pentru amandoi", a spus Alex, sotul lui Pauline, care cantareste 63 de kilograme.

 

 

 

Florin Piersic jr s-a despartit in urma cu cateva zile de iubita lui, Andreea. Scena, petrecuta in strada, in vazul celor care treceau pe langa cei doi tineri, a fost surprinsa in totalitate de paparazzii WOWbiz.ro.

 

 

Florin si Andreea si-au petrecut impreuna doi ani, insa in ultima perioada lucrurile au mers din ce in ce mai prost intre ei. Apropiatii cuplului sustin ca se asteptau dintr-un moment in altul la o ruptura definitiva intre ei.

 

Zilele trecute, cei doi s-au intalnit pentru ultima data, iar scena, petrecuta in loc public, in plina strada, a fost surprinsa moment cu moment de paparazzii WOWbiz.ro.

 

Cel care a provocat ruptura a fost actorul, care a venit cu bicicleta pana in fata cladirii in care locuieste Andreea. S-a asezat pe o bordura si a dat cateva telefoane, dupa care a mancat niste fructe pe care le scoate din rucsac. In cele din urma a aparut si iubita lui care nu parea sa stie exact ce urma sa se intample, dar avea o banuiala.

Imagini colosale! Florin Piersic jr și-a lăsat iubita în lacrimi!

Planul PNL şi PDL de a se alia sau fuziona în viitorul apropiat este dur taxat de către social-democraţi. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, spune chiar că această alianţă este una “a disperării”, care prezintă un Crin tot mai demoralizat şi disperat să rămână în cursa pentru Cotroceni.

 

 

 

Asistăm la o unificare, alianţă, nici nu ştim, până la urmă, cum va fi, a disperării, fiindcă îl vedem pe Crin Antonescu tot mai demoralizat, căutând soluţii. Sigur, el vrea să rămână candidatul dreptei, nu mai ţine cont de statut, de prevederi, de colegi, că situaţii de genul ăsta, decizii de genul ăsta nu le poate lua singur. Şi Delegaţia Naţională poate face alianţe sau fuziuni, au spus-o colegii dânsului. Mai mult, îmi amintesc de o conferinţă de presă a domnului Antonescu, când spunea că PNL şi PD sunt precum două persoane de acelaşi sex, care nu se pot căsători. În ciuda tuturor afirmaţiilor făcute de-a lungul timpului despre personalităţile sau, mă rog, persoanele politice din PDL, nu numai, din partidul doamnei Udrea, al domnului Răzvan Ungureanu, astăzi constatăm că totul a devenit posibil, se pot întâmpla, într-adevăr minuni şi în politică, nu e scutită de acest fenomen. Dar sigur că pe noi nu ne impresionează lucrul ăsta, fiindcă îi cunoaştem pe actori, ştim cam cum acţionează şi reacţionează. Şi sunt foarte multe semne de întrebare pe care trebuie să şi le pună în legătură cu viitorul acestei fuziuni. Dar e de remarcat faptul că ceea ce nu a reuşit domnul Stolojan cu domnul Băsescu altă dată să facă, acum face Crin Antonescu. E incredibil pentru noi. Adică, de fapt se semnează dispariţia Partidului Naţional Liberal de pe scena politică, dacă ceilalţi colegi liberali vor accepta lucrul ăsta. El o face şi fără să aibă un mandat, fiind demis, sau autodemis, că s-a demis singur, în urma rezultatelor proaste, nu prea are calitatea aceasta – să amaneteze partidul în nume personal. În numele cui, de fapt? El nu mai are funcţia aceasta în partid. Ştim cum se petrec lucrurile, ştim că cei apropiaţi domnului Antonescu nu reacţionează, sunt doar prezenţi în sala de şedinţă şi, mă rog, ridică mâna la momentul potrivit, dar eu mă bazez şi pe faptul că partidul, de la baza lui, ca atare, va reacţiona. Nu cred că îşi permit această aventură./asalar/ Adică, ce se întâmplă? Ce partid? E ceea ce spunea dl Frunzăverde altădată? L-am văzut pe dl Falcă prezent în dreapta. Ştim cine e dl Falcă. Adică ei spun că nu au nici o legătură cu dl Băsescu, dar dl Falcă e prezent. Dl Frunzăverde îşi realizează proiectul, cu doi ani înainte a spus ce va urma – intrarea în Grupul Popularilor. Sunt foarte multe argumente pe care le-am avea şi care nu ne dau mari bătăi de cap nouă. Am văzut cum, îi ştim şi pe unii şi pe alţii. Părerea mea e că se vor mai compromite o dată”, a spus Sârbu la RFI.

 

Întrebat despre alianţa neobişnuită dintre PDL şi PSD, social-democratul a precizat că până la urmă aceste două partide au origini comune, pentru că nu trebuie uitat că PDL a făcut parte din grupul socialiştilor, devenind peste noapte populari: Bine, noi avem origine comună, ei degeaba se fac că nu ne mai cunosc, trec pe partea cealaltă a străzii. Au fost socialişti, nu au fost în grupul socialiştilor? Peste noapte şi-au schimbat pijamaua şi dimineaţă au devenit populari, ştim lucrul ăsta. Dar dincolo de ceea ce s-a întâmplat – şi nici la noi, aţi văzut că nu a rezistat; a rezistat nouă luni din acelaşi motiv – candidatul la preşedinţie. Acelaşi motiv ne-a separat şi pe noi – nu noi, baza partidului, nu noi, miniştrii care eram în guvern, ci decizia luată, exact pe scenariul /…/ a luat-o dl Antonescu, de a se rupe de guvern, de problemele guvernului şi a deveni un fel de independent în cadrul alianţei, care critică guvernul, care… Făcea lucrul ăsta, să arate lumii sau oamenilor, votanţilor că el nu are nimic de-a face cu cei care sunt în guvern. Nici cu cei care au ajuns după gratii, nici cu cei care sunt anchetaţi, e un partid curat, el e curat, şi-a schimbat discursul, nu-i mai critica nici pe Barroso, nici pe Reding, nu mai critica nici SUA, deodată justiţia era pentru el cartea de căpătâi. Nu e credibil, că, dacă era aşa tot timpul, atunci în primul rând nu făcea alianţa asta nu noi, dacă acum i se pare că a fost un dezastru pentru el.

În cadrul Delegației Permanente a PNL, liberalii au pus cifrele brute pe masă și au făcut o analiză directă a eșecului de la alegerile europarlamentare. În anumite județe diferențele dintre 2009 și 2014 sunt absolut colosale, ajungându-se chiar și la o diferență de 20 de procente între cele 2 alegeri. 

 

 

Cel mai mare dezastru pentru PNL se vede în Capitală. Excluderea lui Andrei Chiliman din PNL se simte extrem de puternic. Dacă în 2009, liberalii obțineau la Sectorul 1 un procent de 30,28%, acum au mai obținut doar 10,57%.

 

De neconceput este și situația de la Sectorul 6. Cu primar în funcție, Rareș Mănescu, liberalii au luat doar 9,70% în timp ce în 2009 luau 29,44%. Cel mai bun scor din Capitală l-au obținut în Sectorul 3, 11,14% și se pare că a avut efect preluarea întregii organizații a PC Sector 3. Cu toate acestea, diferența față de 2009 este la fel de mare, pentru că atunci luau 29,76%, în Sectorul 3.

 

Scorul de la Sibiu este unul cu adevărat surprinzător. În 2009 nu-l aveau pe Klaus Iohannis în partid și totuși luau 22,32%. Acum, când Iohannis este prim-vicepreședinte, PNL a luat la Sibiu doar 17,92%.

 

Puținele sunt organizațiile PNL care au performat față de alegerile din 2009. Una dintre acestea este Călărași, unde PNL a obținut 34,93% în 2014, față de doar 24,27%.

 

Paradoxal, PNL a obținut pe total țară un scor mai bun la aceste alegeri, decât în 2009. În 2009 a obținut 14,52%, în timp ce în 2014 are 15,00%.

p0co4xs

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: Evaluarea naţională a elevilor din clasa a IV-a a început miercuri, 28 mai, cu proba la limba română şi se va încheia pe 30 mai cu proba la limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale. Astăzi 193.000 de elevi din toată ţara au susţinut proba la matematică.

 

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Evaluarea Naţională la clasa a IV-a a continuat, joi, cu proba la matematică, la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 193.000 de elevi din toată ţara. Mâine, 30 mai, se va susţine examenul la Limba maternă.

 

Testele elaborate pentru clasa a IV-a vizează: evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română, evaluarea competenţelor de matematică, iar pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care studiază în limba maternă, se administrează şi un test de evaluare a înţelegerii textului scris în limba maternă.

 

Durata alocată rezolvării testelor va fi de 25 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a şi 60 de minute pentru fiecare test pentru clasa a IV-a şi clasa a VI-a.

 

Vezi: SUBIECTE MATEMATICĂ AICI după ora 15.00

 

Calificativele obţinute de către elevi la evaluare nu vor fi trecute în catalog.

 

Limba română- EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Din 2 iunie vine rândul elevilor de clasa a II-a să treacă prin primele evaluări, însă calificativele nu vor fi trecute în catalog. În perioada 5-6 iunie, testări vor susţine şi elevii de clasa a VI-a.

 

Evaluările trebuiau să fie susţinute începând cu data de 6 mai, dar au fost amânate cu aproape o lună.

 

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. CALENDARUL stabilit de Ministerul Educaţiei este următorul:

 

 

CLASA a IV-a

- 28 mai 2014: – Limba Română
- 29 mai 2014: – Matematică
- 30 mai 2014: – Limba maternă

 

CLASA a II-a

- 2 iunie 2014: Limba română – scris, citit
- 3 iunie 2014:  Limba maternă – scris, citit
- 4 iunie 2014: Matematică

 

CLASA a VI-a

- 5 iunie 2014: Limbă şi comunicare
- 6 iunie 2014: Matematică şi Ştiinţe ale naturii.

 

Competenţele pe care elevii trebuie deja să le fi acumulat sunt conform nivelului specific vârstei - competenţe de scris-citit, folosirea corectă a limbii române şi a limbii materne, competenţe de comunicare în limba română şi limba maternă, competenţe în domeniul matematicii şi al ştiinţelor naturii, subiectele fiind elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi având un nivel mediu de dificultate.

 

Examenele propriu zise de Evaluare Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a încep în 23 iunie. Ordinul privind organizarea evaluării naționale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul școlar 2013-2014 prevede că exemenele vor începe cu proba scrisă la Limba si literatura română, iar pe 1 iulie vor fi afișate rezultatele finale. Examenul va fi supravegheat video și în 2014, iar camerele vor fi instalate și în sălile în care se descarcă subiectele, precum și în sălile în care se evaluează lucrările scrise.

 

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Calendarul Evaluării Naţionale 2014, clasa a VIII-a

 

Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a: 13 iunie

Înscrierea la Evaluarea Naţională: 16 – 18 iunie

Limba si literatura română – proba scrisă: 23 iunie

Limba și literatura maternă – proba scrisă: 24 iunie

Matematică – proba scrisă: 25 iunie

Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00): 27 iunie

Depunerea contestațiilor (orele 16.00 – 20.00): 27 iunie

Rezolvarea contestațiilor: 28 iunie – 30 iunie

Afișarea rezultatelor finale după contestaţii: 1 iulie

 

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Calendarul Evaluării Naţionale 2014

 

Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a: 13 iunie

Înscrierea la Evaluarea Naţională: 16 – 18 iunie

Limba si literatura română – proba scrisă: 23 iunie

Limba și literatura maternă – proba scrisă: 24 iunie

Matematică – proba scrisă: 25 iunie

Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00): 27 iunie

Depunerea contestațiilor (orele 16.00 – 20.00): 27 iunie

Rezolvarea contestațiilor: 28 iunie – 30 iunie

Afișarea rezultatelor finale după contestaţii: 1 iulie.



Când toată lumea credea că şi-a pus viaţa în ordine şi urmează să se căsătorească, actorul Daniel Radcliffe, supranumit “Harry Potter” datorită rolului care l-a făcut superstar, nu e deloc fericit. Fostul “vrăjitor”, care acum are 24 de ani, se luptă cu o boală care îi scurtează semnificativ viaţa.

 
 

După rolul micului vrăjitor Harry Potter, Daniel Radcliffe a mai jucat în doar câteva filme care nu au mai înregistrat succes şi, ca urmare, s-a reorientat către Broadway.

 

Frustrările au început să se acumuleze şi, nu de puţine ori, starul cu zeci de milioane de fani a fost surprins de paparazzi rupt de beat sau purtându-se ca un nebun.

 

Puţină lume ştia însă că acest comportament nu era urmarea eşecurilor, ci a supărării provocate de o suferinţă fizică.

 

Un faimos jurnalist a descoperit că Radcliffe suferă de o maladie gravă, neuromotorie, care degenerează şi care poate duce oricând la moarte: “Boala îi afectează creierul, dar şi funcţia motorie. Nu se poate nici încheia la şireturi. Organele cedează rând pe rând şi în orice clipă poate interveni acest blocaj”, susţine omul de presă.


Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.