SIMONA HALEP a pierdut, sâmbătă, finala turneului de la Roland Garros, scor 4-6, 7-6, 4-6 cu Maria Sharapova, dar performanţa de la Paris a urcat-o pe locul 3 WTA. SIMONA HALEP a avut un mesaj impresionant pentru ROMÂNI. Simona Halep le-a mulţumit spectatorilor şi în limba franceză, spunând că doreşte să revină cât mai curând la Paris.

 

 

SIMONA HALEP. "Este primul meu speech, pentru că sunt la prima finală de Grand Slam, asa ca sunt destul de emoţionată. O felicit pe Maria Sharapova, a jucat foarte bine.  Am avut două săptămâni incredibile. Mă bucur că aţi venit şi m-aţi susşţinut la fiecare meci. Vreau să le mulţumesc mai ales românilor, ştiu că foarte multă lume din România mă urmăreşte chiar acum. Vă mulţumesc din inimă că aţi fost alături de mine", a spus SIMONA HALEP la festivitatea de premiere.

 

"Mulţumesc familiei mele, părinţilor mei, echipei mele care a făcut o treabă excelentă, prietenilor mei. A fost prima mea finală şi sper că vor mai veni şi altele", a mai spus SIMONA HALEP.

 

SIMONA HALEP i-a surprins şi pe francezi, cu câteva cuvinte în limba lor.

 

"Vă mulţumesc pentru suţinere, aţi fost fomidabili. Abia aştept să revin cât mai repede aici", a încheiat SIMONA HALEP.

 

  Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că a avut două săptămâni incredibile la Paris, unde a jucat sâmbătă prima sa finală de Mare Şlem, la Roland Garros, pierdută în faţa rusoaicei Maria Şarapova.

 

''Am avut două săptămâni incredibile aici, un turneu incredibil, am jucat cel mai bun tenis al meu. Mă bucur că aţi venit şi m-aţi susţinut la fiecare meci pe care l-am disputat. Vreau să vă mulţumesc tuturor, dar mai ales românilor din tribune. Ştiu că multă lume din România mă urmăreşte în acest moment, vă mulţumesc pentru susţinere'', a spus Simona către spectatori, imediat după încheierea finalei, câştigată de Şarapova cu 6-4, 6-7 (5), 6-4.

 

''Echipa, familia, prietenii au făcut o treabă minunată în timpul turneului, împreună am făcut lucruri deosebite. A fost prima finală, sper să nu fie şi ultima. Le mulţumesc părinţilor mei, îi iubesc. A fost prima mea finală, nu ştiu să exprim ceea ce simt. Vă mulţumesc şi vă iubesc'', a mai spus românca de 22 de ani, care de luni va deveni numărul trei mondial.



Împătimiţii tenisului nu au de ales şi, ori de câte ori urmăresc partidele de pe zgură, trebuie să "suporte" şi sunetele ciudate scoase de unii jucători, de regulă cei mai buni, pe terenul de joc. Printre ei, şi adversara Simonei Halep din finala de la Roland Garros, Maria Şarapova. Psihologii explică aceste ţipete ale sportivilor ca având legătură cu ritmul de joc pe care aceştia şi-l impun. Pe de altă patre, sunt voci care susţin că este o formă de a-şi distrage adversarul.

 

 

 

De la Serena Williams, la Maria Şarapova, Novak Djokovic sau Roger Federer, iar lista poate continua, marii jucători de tenis au câştigat trofee de Grand Slam scoţând sunete pe care doar frumuseţea acestui sport în sine te ajută să le ignori şi să urmăreşti meciul până la capăt.

 

Deşi nici unul dintre aceşti jucătorii unul dintre cei care au această problemă nu au o explicaţie pentru ceea ce fac, un psiholog american a găsit răspunsul.

 

"Are legătură cu ritmul de joc, pentru că aşa ştiu când să lovească şi îşi stabilesc frecvenţa loviturilor, iar interzicerea ţipatului nu este corectă, pentru că le-ar afecta jocul", este de părere Louise Deeley, psiholog la Universitatea Roehampton.

 

 
 

Însă sunt voci care susţin că acest ţipat este o formă de trişare, cerându-se chiar pedepsirea acestei manifestări în teren. În 2011, tenismena Caroline Wosniaki a observat faptul că cei mai mulţi dintre jucătorii care practică "ţipatul" în teren au fost elevi ai Academiei de tenis Nick Bolettierri. Women's Tennis Association (WTA) a cerut celor de la Bolettierri să facă o anchetă pentru a verifica aceste acuzaţii. Un an mai târziu, comisia a ajuns la concluzia că tenismenii care fac acest lucru nu dau dovadă de sportivitate, pentru că îşi distrag adversarul. Aceeaşi comisie a cerut ca jucătorii zgomotoşi să fie penalizaţi.

 

Astfel, în prezent, un arbitru poate penaliza, oficial, cu un punct, un jucător care ţipă prea tare.

 

Vicepresedintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a spus, astazi, un "DA" ferm in fata ofiterului Starii Civile si a iubitei Izabela Dumitru.

 

 

In aceasta seara, Bogdan si Isabela vor petrece ca-n povesti intr-un restaurant din Ploiesti, in compania familiei si prietenilor. Asa cum era de asteptat, la nunta vor fi prezenti numerosi politicieni din judetul Prahova, iar nasii de cununie sunt Adrian Dumitru, primarul din Blejoi si sotia sa.

 

Ph-online.ro le doreste tinerilor insuratei Casa de piata, multe impliniri si o familie numeroasa!

 

Ramaneti alaturi de noi pentru fotografii de la petrecerea din aceasta seara.

 

Adelina Pestriţu şi Speak sunt îndrăgostiţi lulea, lucru recunoscut de altfel şi de artist. Mai mult, acesta a dezvăluit că are de gând să o ia de soţie pe frumoasa brunetă.

 
 

Invitat în cadrul emisiuni "ParuLA 21" de la Radio 21, Speak a recunoscut că este foarte fericit alături de Adelina Pestriţu şi a dezvăluit faptul că au planuri mari de viitor, se gândesc serios la căsătorie.

 

„Când apar cupluri noi le suspectez că fac chestii pentru PR, dar în cazul lui Speak am dovada clară că e fericit: are o urmă pe gât!(...) I-am văzut împreună... și într-adevăr sunt foarte îndrăgostiți", a declarat Craioveanu, unul dintre cei patru matinali de la Radio 21.

 

„Da, sunt foarte fericit, este adevărat(...) Încă nu ne-am gândit când e nunta, dar ideea este că va fi!" le-a spus Speak matinalilor Radio 21.



 

Autoritatile romane incep sa se implice serios in cazul tanarului roman condamnat la moarte in Malaezia pentru trafic de droguri. Pe 12 iunie, consulul roman la Kuala Lumpur va veni la Bucuresti pentru a vorbi cu avocatul lui Ionut Gologan.

 

 

 

Ionut Gologan isi asteapta cu disperare sentinta la viata sau moarte intr-o inchisoare de maxima siguranta din Kuala Lumpur. La doar 23 de ani, a fost condamnat la executare prin spanzurare pentru trafic de droguri. In vara anului trecut, autoritatile malaeziene l-au retinut pe Ionut Gologan dupa ce au gasit in bagajele lui aproape un kilogram si jumatate de metamfetamina.Tanarul a plecat initial in Germania, unde a lucrat ca sofer, fiind probabil racolat acolo de traficantii de droguri. A fost condamnat la moarte, dar a facut apel, care va fi judecat de instanta malaeziana la sfarsitul lunii august. Pentru ca apararea lui Ionut va cantari greu in fata judecatorilor, avocatii acestuia deja pregatesc argumentele de care depind viata lui Ionut.

 

Apelul facut de tanarul condamnat la moarte se va judeca la sfarsitul lunii august
Apelul facut de tanarul condamnat la moarte se va judeca la sfarsitul lunii august
 

Mai mult, daca initial autoritatile romane au reactionat greoi in acest caz, lucrurile au inceput sa se miste si in aceasta directie. Pe 12 iunie, consulul roman la Kuala Lumpur, unde Ionut este incarcerat, va veni la Bucuresti pentru a discuta despre situatia tanarului. El se va intalni cu avocatii lui Ionut pentru a pune la punct strategia de aparare. Mai mult, consulul este singura persoana care stie exact cum stau lucrurile, el vorbind cu Ionut si tinand legatura cu autoritatile malaeziene.

Ionut Gologan a fost prins cu droguri pe aeroportul din Kuala Lumpur
Ionut Gologan a fost prins cu droguri pe aeroportul din Kuala Lumpur
 

 Politica dura in privinta traficantilor de droguri
Malaezia are o politica foarte aspra in privinta combaterii traficului si consumului de droguri. Traficantii de droguri, indiferent din ce tara sunt si cu ce cantitate de stupefiante au fost prinsi asupra lor, primesc automat pedeapsa cu moartea. Ionut a fost condamnat la moarte prin spanzurare.

A trecut un an de cand s-a despartit definitiv de Stefan Stan, cel cu care a fost la un pas de casatorie, insa Andreea Mantea nu poate uita dezamagirea pe care a simtit-o atunci cand a fost inselata. Totul s-a petrecut in timp ce faceau planuri de nunta.

 

 

 

Andreea Mantea povesteste ca a avut o relatie foarte frumoasa cu Stefan Stan, barbatul cu care a fost la un pas de a se casatori. S-au mutat repede impreuna si totul parea un vis, pana cand artistul a calact stramb.

Andreea a povestit ca a fost inselata la doua saptamani dupa ce a fost ceruta in casatorie
Andreea a povestit ca a fost inselata la doua saptamani dupa ce a fost ceruta in casatorie
 

“Relatia cu Stefan a fost o poveste de dragoste foarte frumoasa, am crezut in el, in noi, ne-am mutat repede impreuna, dar nu am vorbit de casatorie, era de la sine inteles. A fost atat de frumos incat nu mi-a venit sa cred ca s-a terminat.”, a povestit Andreea.

 

Chiar daca l-a iertat pe Stefan, bruneta si-a dat seama ca nu va putea trece peste escapada artistului
Chiar daca l-a iertat pe Stefan, bruneta si-a dat seama ca nu va putea trece peste escapada artistului

Cu toate ca l-a iertat, bruneta si-a dat seama ca nu poate merge mai departe cu aceasta relatie.

 

“La doua saptamani dupa ce am fost ceruta in casatorie.... m-a inselat. Am simtit ca in momentul ala totul s-a destramat. Mereu m-am intrebat de ce s-a intamplat. L-am iertat si am incercat sa merg mai departe, dar mi-am dat seama ca iertarea inseamna cu totul altceva. Eu l-am iertat, dar fiecare sa-si vada de treaba lui", a povestit Andreea Mantea pentru Antena 1.

 

Atentie la micii pe care ii cumparati din hipermarketuri! Un barbat din Ploiesti si-a luat o caserola de mici, iar cand a ajuns acasa si a desfacut-o, l-a lovit un miros dezgustator.

 

 

Omul s-a dus glont inapoi la magazin sa le ceara explicatii angajatilor, care i-au oferit un raspuns de-a dreptul halucinant: "Nu e nimic in neregula cu produsul!". Convins insa ca are dreptate, barbatul i-a chemat pe inspectorii OPC. Acestia au luat la verificat rafturile magazinului, iar apoi au dat amenzi.

 

Inspector OPC: "Oh, dar ce miroase, de aici miroase. Ori n-au fost pastrati in conditii necorespunzatoare la ei, ori au utilizat materii prime care au fost cu probleme. Rezultatul e asta..."

 

Era deja seara cand Robert a mers la hipermarket, de unde si-a luat mai multe produse, printre care si o caserola de mici. 12 lei a platit pentru micii produsi de magazin. Cand a ajuns insa acasa, a regretat alegerea facuta.

 

Dupa ce angajatii i-au oferit raspunsul halucinant ca produsul nu are nicio problema, omul a sunat la protectia consumatorului. Imediat au aparut inspectorii OPC, care au verificat rafturile din magazin.

 

Inspectorii au decis sa amendeze magazinul.

 

Alexandru Cardei inspector OPC Prahova: "Sanctiunea va fi de aproximativ 30.000 de lei. E un produs cu deficiente calitative grave. La asa miros, e toxinfectie alimentara sigur, are asigurata."

 

Reprezentantii hipermarketului ne asigura insa ca marfa de la raft este de buna calitate. Mirosul ce razbate insa din caserola de mici nu ii atrage nici macar pe caini.

 

Inspectorii OPC au prelevat mai multe probe din carne si urmeaza sa fie analizate de medicii directiei sanitar veterinare. Abia dupa rezultatele testelor se va putea stabili exact cine are dreptate.

A vrut sa isi impresioneze fanii, dar a reusit fix contrariul. Andreea Tonciu s-a fotografiat fara pic de machiaj si a postat fotografia pe internet. Ce a urmat, e demn de filmele de comedie!

 

 

 

Chiar daca atunci cand isi face aparitia la vreun eveniment monden isi studiaza cu atentie tinuta, de data aceasta Andreea Tonciu a reusit sa o “comita” grav de tot. Vedeta s-a lasta fotografiata intr-o ipostaza care nu o pune deloc intr-o lumina favorabila in fata admiratorilor ei.

 

S-a dus la salon pentru a se relaxa si a vrut ca toata lumea sa afle asta. Mandra de “isprava” ei, Andreea Tonciu s-a fotografiat intr-o ipostaza care, in loc sa ii aduca sute de like-uri, asa cum si-a dorit, a produs fix contrariul.

Atunci cand iese undeva, Andreea Tonciu are mare grija la modul in care arata
Atunci cand iese undeva, Andreea Tonciu are mare grija la modul in care arata
 

CITESTE SI

 

Fotografiile pe care Andreea Tonciu le-ar dori STERSE! Cand avea 19 ani, a pozat dezbracata, cracanata pe un... OLTCIT!

 

Atunci cand au vazut-o complet nemachiata si “imbracata” doar intr-un prosop verde, admiratorii Andreei nu s-au putut abtine sa nu o “intepe” pe aceasta. “ ‘Ai de capu’ meu”, a scris unul dintre barbatii care, cel putin teoretic, trebuia sa fie impresionat de bruneta.

 

Nemachiata, Andreea pare cu totul alta femeie
Nemachiata, Andreea pare cu totul alta femeie
 

Fotbalistii au facut-o celebra

 

Nascuta pe data de 12 mai 1986 in Bucuresti, Andreea Tonciu a absolvit cursurile Facultatii de Management Turistic, insa, de mica, scopul ei in viata era cu totul altul. Bruneta visa sa ajunga celebra si a reusit acest lucru in 2007, la 21 de ani, in urma relatiei cu fotbalistul Cristi Pulhac. In viata ei au mai existat alti doi practicanti ai sportului cu balonul rotund: Cristi Daminuta si Nicolae Mitea, actualul ei logodnic.

 

RUSALII 2014 - Pogorarea Sfantului Duh este o sarbatoare crestina importanta, praznuita intotdeauna duminica, la 50 de zile dupa Paste. De Rusalii este comemorata coborarea Sfantului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.

 

 

RUSALII 2014 - Potrivit Noului Testament acest eveniment a avut loc in ziua rusaliilor evreiesti, la 50 de zile de la invierea lui Iisus. De aceea sarbatoarea crestina mai poarta denumirea de Cinzecime.

 

Anul acesta, a doua zi de RUSALII este libera, fiind marcata luni, 9 iunie, 2014 cand este sarbatoarea Sfintei Treimi. Potrivit traditiilor populare, in Transilvania, RUSALIILE se intind pe o perioada de trei zile.

 

RUSALIILE au devenit, pe langa Paste, a doua sarbatoare rezervata botezurilor.

 

RUSALII 2014 - Ce reprezinta Rusaliile



In credinta populara, Rusaliile sunt spiritele mortilor care, dupa ce au parasit mormintele la Joimari si au petrecut Pastele cu cei vii, refuza sa se mai intoarca in locasurile lor subpamantene si incep sa faca rele oamenilor.

 

Pentru a le imbuna, oamenii, care evitau sa le spuna Rusalii, le-au dat diferite nume: Iele, Zane, Frumoasele. Aceste spirite locuiesc pe langa izvoare, fiind in stare, prin cantecele lor, sa ia mintile oamenilor, sa-i imbolnaveasca.Boala seamana cu o transa hipnotica ce nu poate fi dovedita decat de puterea magica a calusarilor.

 

Obiceiul spectaculos al calusarilor de RUSALII, deosebit de vechi, este cunoscut mai ales in localitatile Contesti, Lisa, Nasturelu, Bragadiru si Zimnicea. Batranii satelor cred ca daca esti bolnav, de RUSALII te poti face bine dupa ce vataful calusarilor trece cu pasul peste tine.

 

RUSALII 2014 - Traditii si obiceiuri

 

La fel ca si la alte sarbatori crestine si de ziua de RUSALII se leaga o multime de traditii si superstitii care difera de la o regiune la alta a tarii:

 

- De RUSALII oamenii isi impdobesc case si gospodaria cu ramuri de tei, plop, stejar. Ramurile de tei au o simbolistica aparte in aceasta sarbatoare. Se crede ca teiul fereste gospodariile de grindina sau de duhurile rele ale zanelor si de aceea flacaii le aduc din paduri dupa care se sfintesc la Biserica, iar credinciosii le iau acasa si le pun la icoane;

 

- Tot de RUSALII in unele regiuni se danseaza Jocul Calusarilor. Dansul calusarilor, in general, are scopul de a apara oamenii, vitele si recoltele de influentele negative;

- Se spune ca leacul cel mai folosit pentru cei atinsi de RUSALII este jocul calusarilor;

- Sarbatoarea de RUSALII este un moment in care crestinii sfintesc ramuri de tei, soc, mure, pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. In traditia populara se zice ca numai pana la Sanziene plantele au puteri vindecatoare;

- Spiritele rele se alunga prin ritualuri galagioase si pocnituri cu ramuri de tei de RUSALII;

- In gospodarii se prepara unsori cu care se vor unge de RUSALII ungerele vacilor pentru a spori laptele;

- De RUSALII, femeile fac descantece impotriva Ielelor;

- Tot de RUSALII se ung usile cu usturoi pentru ca asa casa va fi pazita de rele si ghinion tot restul anului.

 

RUSALII 2014 - Zile libere



Lunea Rusaliilor este zi nelucratoare in Romania, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, FranTa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Tarile de Jos, in unele cantoane din Elvetia, Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria, Togo.

 

Sarbatoare de RUSALII este zi lucratoare in tari cu traditie catolica: Italia, Brazilia, Irlanda, Spania, Canada, Portugalia, Polonia, Camerun si chiar in Bulgaria si Rusia, tari cu traditie ortodoxa.

 

In Romania, incepand cu anul 2008, prima si a doua zi de Rusalii sunt declarate zile libere.

Dupa ce Dana Savuica a facut o armata de barbati sa suspine dupa formele ei super sexy, acum a venit randul fiicei ei sa arate lumii intregi ca a mostenit ce-i mai frumos de la mama ei.
 

 

 

Dana Savuica a spart toate tabu-urile, in 1999, atunci cand a acceptat sa pozeze in paginele unei reviste celebre pentru adulti. Fara niciun fel de complexe, celebra blonda s-a lasat pozata in ipostaze erotice, astfel incat sa incinga mintea tuturor barbatilor.

 

Dana Savuica este prima femeie din Romania care a pozat in Playboy
Dana Savuica este prima femeie din Romania care a pozat in Playboy


Aparitia ei este la fel de efervescenta si astazi, la 43 de ani, cand fiecare aparitie a divei intoarce toate capetele, fie ca este la o petrecere, fie ca este la mare, in costum de baie.


Din fericire, frumusetea blondei a fost transmisa mai departe, in catre fiica ei, Julie, care a ajuns o domnisoara sexy.

Toti ochii s-au lipit de ea

A aratat asta lumii intregi intr-o poza in care Julie a renuntat la haine si a pastrat pe ea doar lenjeria intima, lasand sa se vada formele perfecte, intocmai ca ale mamei ei, un model apreciat in urma cu mai multi ani. Folosindu-se de pretextul ca vrea sa arate prietenilor un pui de caine dragalas, Julie n-a stiut ca toti ochii vor fi insa doar pe ea, nicidecum pe ghemul de blana.


Dana Savuica a declarat de mai multe ori ca nu ar avea nimic impotriva ca fiica ei sa pozeze in Playboy. Pana atunci cele doua au acceptat provocarea de a poza amandoua provocator in paginile unei alte reviste, in care s-a vazut clar transferul de material genetic… de calitate.

Julie Stanciu e sexy, si ea stie asta!
Julie Stanciu e sexy, si ea stie asta!

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.